Foarte interesanta parerea lui Nicolae Manolescu despre societatea civila si rolul ei in prezent. Citez din interviul care a aparut astazi in Adevarul:
"- În aceste condiţii, societatea civilă mai poate oferi un mesaj coerent?
- Din păcate, nu, s-a terminat. Părerea mea este că societatea civilă şi-a jucat rolul în România. Societatea civilă a avut un rol important în primii ani, câtă vreme politicul era încă neprofesionalizat. În momentul de faţă avem o clasă politica matură, aşa comică cum e ea, dar e o clasă politică matură. Când mă gândesc la naivităţile din anii '90, ale mele şi ale colegilor mei din partid, îmi vine să râd, dacă nu chiar să şi plâng. Eram într-un fel mai cinstiţi, dar eram naivi. Nu eram profesionişti."
Sa nu uitam cine e Nicolae Manolescu. Este cel care, pe 27 iunie 1992, ar fi trebuit sa fie desemnat liderul opozitiei democratice. N-a fost sa fie! Ana Blandiana l-a preferat pe un oarecare Emil pentru ca (deh, certuri intre scriitori!) nu-l suporta pe criticul literar.
Cine este astazi Gurul societatii civile? Domnul Gabriel Liceanu. Ei? Ce spuneti? Cititi tot interviul! Ambasadorul Romaniei la UNESCO spune si cateva cuvinte despre Monarhie...
Postări
17 comentarii:
Manolescu ar fi fost ptr Romania exact acelasi shitty dude ca si Constantinescu.Erau vecini de blocuri....doua caractere la fel de slabe si unul mai controversat ca altul.
Doua rapciugi cu o imensa pofta de mancare.
Da. S-a terminat ce n-a existat.
Nu se poate considera societate civila doar cea sponsorizata de George Soros .
Nu e nici un guru, Nicolae Manolescu nu se inseala.
O întrebare naivă: dacă în 1996 Emil Constantinescu a fost ales președintele României, iar Nicolae Manolescu a obținut mai puțin de 1% din voturile exprimate în același scrutin, asta se datorează aceleiași "malefice" Ana Blandiana?
@Marius Mina
Nu avem de unde sa stim..cum ar fi fost Manolescu. Daca tu esti atat de sigur..ok!
@MosCalifar
In anii 90 avea un sens in politica. Asta a vrut sa zica Manolescu.
@Anonim
OK.
@Realitatea lui Petria
Corect!
@Petru Clej
Nu a fost malefica Ana Blandiana. Nici macar in ghilimele. Sa zicem...capricioasa?
Aunci cand a obtinut acest procent Manolescu nu era perceput ca lider al opozitiei. Dar, repet, ca la Marius Mina: nu avem de unde sa stim ce ar fi fost daca N.M si nu E.C. ar fi fost desemnat in 92. Optimismul ne poate face insa sa credem ca ar fi fost mai bine. Dar...sunt prea multi de "dar".
Pana una, alta, se poate spune ca lui Emil Constantinescu ii datoram revenirea la putere a lui Iliescu in 2000.
Lui Basescu s-ar putea sa-i datoram revenirea la putere a PSD in 2008, ceea ce nu-i putin lucru :)
@Liviu
Exact la asta ma gandeam si eu. Si la toti idiotii care au uitat sa atace PSD 4 ani pentru ca aveau o treaba cu PNL-ul. Ei, asta e. O sa castige PSD. Si probabil diferent intre ei si PDL va fi mai mare decat credem acum. Cel putin 8-9 procente. Ne-o meritam. Alta data poate nu mai alegem un presedinte fost comunist si securist, plus cu probleme de tiroida, la "sfaturile" intelectualilor de elita. Si nici unul ca Emil...tot la sfaturile lor.
In fine, sa vina PSD, macar stim o treaba, stim cam la ce sa ne asteptam. E cinic, dar e preferabil PSD-ul unui partid cameleonic precum PDL, care pe de o parte te fura (ca toti, de altfel), iar pe de alta parte iti da lectii de anticomunism si deontologie.
Soarta PSD si PDL imi e perfect indiferenta, sper doar ca PNL sa invete ceva din toata tarasenia asta si sa traga concluziile cuvenite.
@Lilick - de ce ar avea dreptate o persoana care a esuat in politica, si a dovedit ca nu are viziune in domeniu. A condus un partid PAC la esec.
Daca observi tarile cele mai dezvolate sunt tarile cu societate civica cea mai dezvoltata, respectiv cele din nordul Europei daca restrangem analiza la Europa, si tarile cele mai putin dezvoltate sunt cele la care societatea civila e absenta (in Balcani, in spatiul exsovietic si chiar Italia nu are o societate civila matura ca in nordul Europei).
Concluzia fara societate civila Romania nu are sanse sa devina o democratie autentica si in consecinta nici dezvolatarea nu va fi semnificativa. Polarizarea sociala mare, care ne duce spre o societate de tip latino-american, se datoreaza tocmai lipsei societatii civile.
Gheorghe
@Gheorghe
Eu am etichetat-o ca pe o opinie INTERESANTA. Dreptate? Nu am spus asa ceva..Ce e dreptatea in politica? Si ceea ce spui tu e o opinie cu care pot fi de acord insa.
Din moment ce ai preluat ideea INTERESANTA, se deduce ca ai considerat-o si valoroasa, doar nu colectezi pe blog idei aberante.
Gheorghe
@Gheorghe
Este interesanta opinia pentru ca de la ea se poate porni o dezbatere pe tema cu argumente pro si contra.
@Lilick - Nu am vazut nici o dezbatere declansata de ideee. Doar aprobari sau aprecieri la adresa autorului, cum se obisnuieste la Romani, sustinatori si contestatari fara argumente.
Gheorghe
Pai ai avut tu o opinie diferita. Nici macar nu te-am contrazis. Lumea insa e mai captata de alegeri acum, si de procente, decat de teme din astea mai teoretice. Iti promit insa ca atunci cand se va mai relaxa atmosfera o sa initiez o dezbatere pe tema asta. Sa vorbim despre societatea civila si de rolul ei la noi in tara. Mie mi-ar placea mult.
Si mie mi-ar place, si mai mult, o relansare a societatii civile o consider foarte importanta pentru viata politica, asa ca merita tratat subiectul.
Gheorghe
http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/01/nicolae-manolescu-elogiator-al-lui-marx.html
Nicolae Manolescu, o „tinereţe roşie“ şi două tablouri: un autoportret în tehnica contravérité
şi un colaj cu mult roşu de „marx“
Nicolae Manolescu este printre puţinii scriitori care au reuşit sinistra performanţă de a omagia toţi dictatorii-roşii ai României începând cu Dej şi sfârşind cu Iliescu, dar şi marxism-leninismul şi pe Marx, realizările clasei muncitoare, epoca luminii, Omul Nou şi umanismul socialist ş.a.m.d. [Oare să fie vorba de acel umanism socialist care i-a trimis părinţii în puşcărie? De acel „umanism“ care a distrus vieţi, a ucis oameni şi a trimis în temniţe toată „floarea“ României?]
„Nicolae Manolescu a debutat în 1961 cu recenzii la culegerile de versuri Amiezile veacului, de Rusalim Mureşanu şi Fără popas de Florenţa Albu. Felul cum sunt scrise aceste recenzii, ca şi cronicile şi articolele care au urmat, dovedeşte încă o dată că preţul intrării în viaţa literară a fost acceptarea întocmai a clişeelor dogmatismului realist-socialist şi că numai cine a consimţit la acest compromis a putut beneficia de un loc în coloanele revistelor literare.
Citind astăzi acele texte nu poţi să nu te întrebi: lipsă de discernământ, datorită vârstei, sau dorinţa de a face carieră literară cu orice preţ? Poate şi una şi alta. Oricum, din generaţia sa, N. Manolescu este acela care a plătit dogmatismului de tip proletcultist cel mai mare tribut.“ M. Niţescu, Sub zodia proletcultismului, Ed. Humanitas, 1995, pp. 283-288, p. 318.
„Subliniind în cuvântarea sa la ultima conferinţă pe ţară a scriitorilor «rolul de seamă al literaturii în formarea şi educarea tineretului», tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:
«Tânăra noastră generaţie are nevoie de opere care întruchipează
idealurile pline de măreţie ale epocii noastre, evocând tradiţiile glorioase de luptă ale poporului, ale clasei muncitoare...».
Această sarcină trasată literaturii este extrem de semnificativă. În fabrici, pe şantiere sau în gospodării agricole colective, tineretul participă cu entuziasm la desăvârşirea construcţiei socialismului. În condiţiile preluării puterii de către clasa muncitoare, un relief deosebit l-au căpătat tinerii muncitori. Ei şi-au însuşit socialismul ca pe un mod de viaţă, identificându-se cu peisajul inedit al ţării. (...)
Ce a însemnat Revoluţia socialistă pentru tot acest tineret osândit la nerealizare (sub burghezie) e uşor de înţeles. În peisajul ţării, devenit un imens şantier, literatura a surprins nemaipomenita dezlănţuire de energii, munca trepidantă, entuziasmul sutelor de mii de tineri, închinând o laudă tinereţii... o laudă efortului uman eliberat. (...)
Devotamentul şi eroismul acestor tineri, născuţi şi crescuţi după Eliberare, educaţi în spiritul moralei comuniste, trebuie să facă obiectul unor opere pe măsura cerinţelor epocii noastre.“
Nicolae Manolescu, Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană, Contemporanul, nr. 18, 14 mai 1962
„Cu asemenea limbaj, criticul se putea dispensa de gust, de inteligenţă, de cultură şi de probitate“
M. Niţescu continuă analiza extrem de fină pe care o face criticului-„încă roşu de marx“, N. Manolescu, notând: „Cu asemenea limbaj, criticul se putea dispensa de gust, de inteligenţă, de cultură şi de probitate. Se putea dispensa, adică, de obligaţia de a face critică. Literatura devine un simplu pretext pentru discursuri politizate, pentru parafrazarea sloganelor politice.“, şi remarcând cu amărăciune „Iată cum înţelegea N.M. rolul criticii şi al literaturii în articolul Înnoire:
„Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzînd mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului, promovând idealuri de viaţă noi, îndeplinind, adică, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre... Noul conţinut al literaturii noastre e dat, de fapt, de reflectarea procesului istoric al construirii societăţii fără exploatare, de reflectarea procesului adînc în care esenţa umană eliberată de vechile orînduiri este redată omului. (...)
Înzestraţi cu cunoaşterea ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvîrşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.“
Nicolae Manolescu, Înnoire, Contemporanul, nr. 34, 24 aug. 1962
N. Manolescu, un tânăr critic literar devotat „realism-socialismului“
şi un promotor al doctrinei comuniste din afara P.C.R.-ului
Simultan cu articolele scrise pe tema colectivizării, socialismului, marxismului, omului nou, eliberatorilor, actului de la 23 august 1944, laudei conducătorilor iubiţi ş.a.m.d. continuă şi ascensiunea rapidă a tânărului N. Manolescu. Imediat după absolvire este reţinut ca asistent la Universitatea din Bucureşti, apoi înainte a fi tipărită prima sa carte devine membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (1963). În anul 1965 publică lucrarea Literatura română de azi (în colaborare cu Dumitru Micu) şi un număr impresionat de articole printre care „Realism – realism socialist“ (Gazeta literară, nr. 22, 28 mai 1964).
Urmează ani plini de realizări pe plan profesional şi trecerea, alături de mentorul său, Gh. Ivaşcu, (unul din viitorii „omagişti“, v. Preşedintelui ţării Omagiul scriitorilor din România, Ed. Cartea Românească, 1980, pp. 210-212), la revista România literară.
Cariera criticului N. Manolescu este presărată cu anumite contradicţii care nu pot fi explicate decât printr-o elucidare a situaţiilor care l-au „generat“ ca lider, altfel, cum ar putea fi explicată ascensiunea tânărului N. Manolescu în ciuda dosarului său teribil şi în absenţa aderării sale la Partidul Comunist Român? Şi de ce alţi copii ai altor deţinuţi politici nu au putut face studii superioare şi unii dintre ei nici măcar studii medii?
Începând cu anul 1962 N. Manolescu îşi va urma neclintit destinul asumat, consecvent cu sine însuşi, sub deviza: „carieră!“. La revista România literară, înainte de anul 1989, în mod public, are o atitudine normală, însă în spatele textelor semnate în presă, în redacţie, manifestă uneori şi o acută tendinţă de exercitarea a indicaţiilor date, probabil, de cenzorii comunişti, refuzând unii autori neagreaţi de regimul comunist şi articolele propuse de aceştia. Această tendinţă disimulată în perioada '70-'89 va exploda după Revoluţie, când Nicolae Manolescu va deveni primul „lăudător“ al preşedintelui Ion Ilici Iliescu, imediat după sângeroasa mineriadă din 13-15 iunie 1990 (v. România literară, interviu cu Ion Iliescu, amplu pe cinci pagini, ilustrat cu reproduceri după opere antice şi fără vreo imagine a Bucureştiului distrus şi a oamenilor morţi sau desfiguraţi, zăcând în bălţi de sânge!). În aceeaşi perioadă în paginile revistei 22 apăreau mărturii zguduitoare despre masacrarea civililor din Bucureşti, fiind consemnat şi cazul scriitorului Cezar Ivănescu. (v. si articolele din Le Monde, 26 dec., 28 dec.1989 ş.a. în care se spune că la Bucureşti puterea a fost preluată de foşti marxişti ca I. Iliescu şi P. Roman). Pentru N. Manolescu au urmat ani plini, ani în care va „bate şi străbate“ încurcatele căi ale vieţii politice, „va face şi desface“ Alianţa Civică şi multe alte orori pe această linie apocaliptică pe care a păşit simultan cu debutul său produs sub auspiciul lui Marx. N. Manolescu a continuat aşa cum a început, schimbându-şi pe traseu discursul la modul formal, după „principii de marketing“, niciodată însă şi stăpânii... (a vedea şi scăparea din interviul cu Ion Iliescu... unde N.M. enunţă cu un transparent respect sintagma Epoca Ceauşescu, prigoana lui Paul Goma, procesul intentat lui Liviu Stoiciu ş.a.)... o morală tristă ar putea fi aceea că odată intrat sub influenţa nefastă a luminii roşii emise de noua orânduire comunistă – bântuită de ateism şi crimă – cu greu un individ mai poate redeveni cu adevărat un liber.
Trimiteți un comentariu