... Ca sa spun NU

Ce m-ar face sa ies din online... in strada ? Ma intreaba Cristi de la Rating Politic. As putea sa ies pentru idei, pentru principii, pentru respectarea valorilor democratiei, pentru libertate... Nu ma impresioneaza nimic mai mult decat sa vad cum comunitati, mai mici sau mai mari, aleg sa lupte pasnic si demn pentru drepturile lor. Din pacate, nu la noi in tara. Sau... inca prea putin la noi. Poate de aceea povestea pe care am citit-o astazi la Lucia pe blog, despre "banutii din Fontana di Trevi", mi se pare cel mai frumos text citit in ultimul timp. Mi-as dori sa traiesc intr-o astfel de lume, descrisa de Lucia, o lume cu un simt civic atat de dezvoltat. Redau, mai jos, povestirea:

"Am mai povestit, poate chiar pe blog, despre prima mea întîlnire cu spiritul civic în acţiune. Era în 1981, cred. Mă aflam pentru prima dată - şi deocamdată singura - la Roma. Într-o după-amiază am ajuns la celebra Fontana din Trevi, pe care o cunoşteam din "La dolce vita" lui Fellini. Ei, bine, acolo era un fel de grevă", scrie Lucia.

"Ştiţi că toţi turiştii aruncă un bănuţ în apă şi-şi pun o dorinţă. Dar ce se întîmplă cu bănuţii? Pe vremea aceea - nu ştiu ce s-a mai întîmplat de atunci - puştanii din cartier adunau monedele. Ca bani de buzunar sau, uneori, ca sursă de venit pentru cîte o familie mai săracă. Dar cu o zi înainte de vizita noastră, municipalitatea din Roma, în marea-i înţelepciune, luase hotărîrea de a colecta banii pentru urbe, interzicînd accesul tinerilor din cartier. Pe vremea aceea nu exista telefon mobil, nici twitter, dar asta nu i-a împiedicat pe locuitorii cartierului să organizeze de pe-o zi pe alta un protest: puştii din cartier erau căţăraţi pe statuile fîntînii, în timp ce toţi comercianţii din zonă - anticari, vînzători de suveniruri, patroni de cafenele şi restaurante au pus afişul "Închis". Oamenii aceia, care trăiau din turism, au renunţat la cîştigul unei zile în semn de solidaritate cu copiii lor şi ai vecinilor lor.

Nu e mare lucru? E un fleac? Citez din înţelepciunea chineză: chiar şi un drum de o mie de li începe cu un singur pas."

Deci o comunitate mica, luptand pentru dreptul ei aparent nesemnificativ, banutii din fantana... Pentru copiii din comunitate, pentru saracii lor? Si asta! Dar, mai ales, imi imaginez, pentru mandria lor. Pentru ofranda pe care o primeau zilnic de la trecatori, pentru ca tineau zilnic acel loc al urbei viu si primitor. Cu siguranta nu erau saraci cei care au decis sa-si traga in acea zi obloanele si sa iasa in strada. Oricine isi poate imagina cat se poate castiga din turism langa Fontana di Trevi. Insa banutii aia simbolizau ceva, dincolo de valoarea lor. Imi si imaginez cum batranii sau copiii numarau, din ochi, banutii, seara. Si erau mandrii daca intr-o zi straluceau mai multi in apa limpede din fantana. Nu era doar succesul lor, ci al turismului si al Italiei la urma urmei. Si mai era vorba de solidaritate.

Va imaginati ca, la noi, un astfel de protest ar fi luat la misto, ar fi ironizat. Va imaginati ce bascalie s-ar face intr-un caz ca asta? Va imaginati cum televiziunile ar prezenta asta ca pe-o bizarerie, ceva inutil? Imi si imaginez o prezentatoare, cu un suras ironic, prezentand stirea la TV... Aceste lucruri inhiba! Atitudinea mistocareasca, vulgara, inhiba simtul civic. Ti-e jena sa mai iesi in strada chiar si pentru lucruri grave. Ti-e lehamite sa ii vezi pe cei care stau deoparte ranjind...

Nu cred ca trebuie sa iesim in strada doar daca ne ajunge cutitul la os. Nu cred ca trebuie sa iesim doar daca ni se pune calusul la gura. Cred ca trebuie sa iesim cu mult mai devreme, pentru orice incalcare a valorilor democratiei. Nu e deloc desuet. O fac cei din vest foarte des. Pasnic, desigur. Pentru ce am putea sa iesm noi? Pentru ASTA! Pentru ASTA! Pentru NOI. Pentru sanatatea noastra morala, ca reprezentanti ai unei pretinse natii, nu a unei populatii care vietuieste lent, si tamp, pe pajistea din ce in ce mai arida, pe care ne-o ingradesc cu sarma ghimpata, de la zi la zi, ai nostri conducatori. Nu mi-e rusine sa spun ca as iesi in strada, de exemplu, daca mi se interzice dreptul sa fiu reprezentata in Parlament, alaturi de altii care gandesc si voteaza ca mine, asa cum se incearca.

Pe 2 aprilie voi reinvata si voi exersa sa spun, din punct de vedere civic, din nou "NU ". Poate in strada. Sau poate nu. Asta nu e atat de important. Dar sigur alaturi de o mica comunitate, asa cum este grupul nostru de pe facebook. Alaturi de cei aproximativ 75 de bloggeri care s-au alaturat Miscarii Violet, pe blogul No Basescu Day. Pasnic. "NU"-ul nostru e violet. E o atitudine. Putea sa fie orice culoare. Dar se intampla sa fie violet si imi place ca e asa. E o culoare cu personalitate.

Astazi, poate nu intamplator, e 28 ianuarie. Sunt 20 de ani de cand 100.000 de oameni au iesit in strada, chemati de partidele istorice, impotriva FSN-ului, partidul-stat. Oamenii aceia incercau sa spuna tot "NU"... Cine isi mai aduce aminte de asta?...

P.S. - Bloggerii care sustin No Basescu Day vor face astazi un apel simultan.