Tacerea...

Am cateva bloguri la care tin mai mult decat la altele. Cred ca tuturor ni se intampla asta. Inexplicabil, dar intre diferite bloguri exista o "chimie" care le face sa se apropie. Desi autorii lor nu se cunosc personal. Se citesc reciproc, si de cele mai multe ori ajung, intr-un tarziu, sa se cunoasca. Apoi se dezvolta niste relatii intre bloguri si bloggeri, care pot duce la prietenii.

In ultima luna, trei blogguri la care tineam au amutit. Unul a fost inchis definitiv, deci a murit. Celelalte doua sunt in amortire. Am vorbit, bineinteles, cu posesorii lor. Motivele pentru care nu mai scriu? Dezamagire, scarba, sila, senzatia ca ceea ce scrii nu conteaza, ca nu merita sa mai lupti... Lucruri normale, pe care le inteleg. Mi-e frica insa ca situatia din tara si, in general, din jurul nostru, sa nu-i faca pe oamenii cu cele mai pertinente si argumentate opinii sa amuteasca scarbiti...

Sincer, oameni buni, nu mai e de gluma. Rasul ar trebui sa ni se intepeneasca pe fata, si chiar sa ne gandim serios la ce ne asteapta. Cand oameni, unii dintre ei cu o pregatire intelectuala de exceptie, sau cu o experienta profesionala deosebita, aleg sa taca si sa nu se mai implice civic, toti murim incetul cu incetul.

Nu voi nominaliza blogurile despre care vorbesc. Sunt ale unor oameni din trei generatii diferite. Si se stiu ei... Blogurile lor sunt mai vechi, mai noi, nu asta conteaza. Blogul meu se simte azi parca mai singur si mai trist fara textele lor, cu titlurile care "urcau" noaptea, tarziu, in lista de bloguri, la fiecare updatare. Bloguri de care m-am bucurat atat cand le-am gasit...

Bineinteles ca exista si bloguri care se nasc. Si vreau sa numesc din nou un blog pe care il consider foarte documentat si plin de argumente solide: Transildania. Un blog pornit de la inceput cu un proiect clar, si unde nicio postare nu e facuta... sa fie. Stiu ca autorul lui nu e o persoana care sa isi doreasca publicitate, dar pentru mine e foarte important ceea ce scrie, si m-as bucura daca l-ati vizita la fiecare postare.

Revin la blogurile care astazi tac. (Si nu sunt doar cele trei despre care spun. Vad altele care de-abia mai palpaie, ale unor oameni care scriau des pana la alegeri). Revin si ma gandesc ca nu am niciun argument ferm sa-i fac pe autori sa revina asupra deciziilor lor. Si asta ma sperie si mai mult. Ma sperie ca au dreptate, si ca argumentele lor sunt prea puternice, prea rationale, prea de bun-simt. Si amutesc si vorbele mele in fata lor.

Ma gandeam insa la ceva, inspirata si de noul blog al lui Marius Veerag, care propunea "din nevoia de comunicare... sa facem liniste, sa tacem" (din pacate si-a sters acea postare, asa ca nu pot sa va arat, si nu stiu nici exact daca astea erau cuvintele, dar sensul asta era). Ma gandeam ca, intr-una din zile, daca si voi vreti, cat mai multi sa tacem. Sa nu mai scriem nimic pe bloguri. O zi. Bineinteles, nici sa nu comentam pe altele. Iar Marius pusese in acea postare rola de mai jos. Dar putem pune, daca vrem, altceva. Sau nimic. Ce spuneti?