26 oct. 2008

Pe cine a invins Basescu?













Comentariile din presa si din blogosfera il dau ca invingator in lupta dintre palate pe Basescu. Ca la o lupta intre cocosi, se pare ca pe termen scurt Basescu are o noua victorie, si ii mai smulge doua pene lui Tariceanu, in sirul de “victorii” pe care le-a repurtat in lupta cu primul ministru, lupte care, intamplator (sic), l-au tintuit pe Tariceanu definitv in acesti 4 ani de scaunul din fruntea guvernului.
Toata lumea se intreaba insa de ce ar fi facut Tariceanu miscarea asta aparent sinucigasa, impotrivindu-se aproape singur unui Parlament, unei Curti Constitutionale, si Cotroceniului, ba, mai mult, catorva sute de mii de profesori cu tot cu sindicatele lor, riscand sa piarda procente serioase. Raspunsurile nu sunt atat de grele:
Strategia lui Tariceanu vizeaza in primul rand impingerea lui Basescu si a PD-L-ului spre a sustine masuri de stanga, si, nu in ultimul rand, vizeaza o departajare a lui personal, ca sef al PNL, de celebrul “322”, pe care acum Basescu, prin promulgarea legii, se suprapune intr-un mod cat se poate de natural. Si, nu in ultimul rand, vizeaza si o alipire a lui Basescu de Curtea Constitutionala pe care lumea o percepe ca “rosie”.
Faptul ca Traian Basescu a promulgat legea, facand TOTUSI si un apel la ceilalti bugetari sa nu forteze cerand si ei mariri de salarii, arata ca Basescu e totusi constient ca o izbucnire a nemultumirilor sociale in luna care vine, ar fi in detrimentul lui si al partidului pe care il sustine. Tariceanu ar putea sa arate acum linistit cu mana spre Cotroceni: “Sa va dea EL si cei 322” lucru evident imposibil. Dar alipirea lui Basescu de “322” si impingerea PD-L-ului catre stanga, catre PSD-ul care a si initiat legea si a si sustinut-o pana in ultima clipa, era mai necesara decat aparenta cersire a votului celor cateva sute de mii de profesori, care, fie vorba intre noi, sunt intelectuali, si n-au votat niciodata in masa un singur partid, iar optiunile lor politice nu se schimba dupa cum bate vantul in politica damboviteana, de la stanga la dreapta. Iar Tariceanu si consultantii lui stiau asta. Stiau ca e mult mai important sa se distanteze pe esicherul politic de noul FSN mosit acum de Tatucul Populist Basescu, decat sa riste populismul de a se apropia de stanga. Ce-i mai ramane acum lui Calin Popescu Tariceanu de facut? Sa profite cat mai mult de miscarile sindicale care, probabil, se vor inmultii, sa ofere fiecarei grupe intelegere, discutii indelungi, diverse procente de cresteri salariale, intretinand ideea ca tara intra in colaps din cauza Parlamentului 322+ Basescu, care prin politica inconstienta populista si de stanga, au iscat tot acest “dezastru econmic”. Deja vad pe internet ca acele comentarii care critica gestul lui Basescu descriindu-l ca pe unul care ar fi aruncat la cos stabilitatea economica a tarii, incep sa se inmulteasca. Aceasta va fi perceptia generala, daca lui Tariceanu ii iese aceasta strategie. Si, daca in 4 ani nu a pierdut lupta pe termen lung cu Basescu, spre disperarea presedintelui, ceea ce l-a tintuit in scaun si i-a adaugat procente partidului in alegerile locale, este posibil ca asta sa se intample si acum, in aceasta campanie in care trebuie aratat ca Basescu e stanga si e.."322". Si nici macar nu ar fi vreun neadevar, nu?

15 comentarii:

Unknown spunea...

Pari a avea dreptate dar: guvernul daca nu scoate o ordonanta de urgenta e obligat sa aplice legea. E adevarat ca pana la publicarea in MO ( care e in gradina lui Tariceanu!) mai e timp pentru ordonanta. Dar dupa aceea, daca nu da ordonanta se fac de ras! Asa ca nu ramane decat demisia! Fiind aproape alegerile nu e usoara alegerea.

Anonim spunea...

"Presa" ? "Blogosfera" ? "Pareri" ? Cine da 2 bani pe ele ? Basescu ? Hă, hă, hă !

Anonim spunea...

@Ion

Aha. Ai zis bine: MO e in gradina lui Tariceanu. Pai cum a tras de timp Basescu chipurile ca sa cantareasca si sa analizeze daca sa promulge sau nu legea, desi era clar ca o promulga, nu poate acum si Tariceanu sa mai traga putin de timp sa tensioneze putin situatia si sa sublinieze dezastrul economic spre care ne-au impins 322+Basescu? :)

@MoshCalifar

Basescu, da. Daca nu ar face-o ar fi in stare sa aplice o politica pe termen lung, de om de stat, si nu asta de care nu se mai poate desprinde, de politician de guerilla care reactioneaza si la un amarat de articol din presa. Hihi! :)))

Lilick Auftakt spunea...

@MoshCalifar

Uit-te la pupila lui, Nutzi, cum de cateva postari, pe blog, nu mai poate sa se desprinda de presa, analizand toate prostiile. Asa a invatat ea ca se face politca de la Basescu: cu ochii in monitor.

Anonim spunea...

Ar mai fi posibila inca o explicatie. In caz ca Basescu reuseste cumva sa amane alegerile, in ideea de a le resincroniza cu cele prezidentiale, guvernul va demisiona fortzand alegeri acum. Probabil pozitia radicala a lui Tariceanu e menita sa justifice aceasta mutare, in cazul ca ea va deveni necesara.

Lilick Auftakt spunea...

@Draghi Puterity

E foarte posibil. Cu Basescu trebuie sa fii pregatit petru mai multe scenarii. :)

Cristian Banu spunea...

Cred că mai degrabă nu a învins nimeni pe nimeni, fiind vorba de o punere în oglindă a situaţiei de la majorarea pensiilor. Atunci se pare că lui Băsescu i se promisese de către liberali că nu o vor majora şi l-au lăsat cu ochii în soare, acum se pare că Băsescu le-ar fi promis că nu va promulga legea. Anyway, nici unul dintre ei nu mai are suficientă credibilitate pentru a-şi putea asuma "victoria".
Sigur, faţă de situaţia de la majorarea pensiilor, există o mică diferenţă. La vremea respectivă nu era foarte clar impactul crizei economice asupra economiei mondiale.
Apoi, eu zic că există şi o premisă greşită aici: nu cred că lui Băsescu îi mai pasă de PD. Dacă ne uităm, vedem că nu s-a mai alăturat de un lider PD de ceva vreme şi la toate băile de mulţime şi-a făcut campanie doar sieşi.

Lilick Auftakt spunea...

@Cristian Banu

Da, asa e. E o punere in oglinda, dar acum Tariceanu are aliata si criza economica generala.
Stiu ca Base nu s-a mai apropiat prea mult de cei din PD, desi zilele trecute se afisa la un pahar in parc cu Prigoana si Negoita. Totusi, chiar daca nu s-a mai afisat atat de mult, asta nu insemna ca cineva il poate despartii ca imagine pe Base de PD-L. Sunt prea bine sudati.

Cristian Banu spunea...

Ca imagine, da, sunt în continuare lipiţi, şi pe asta încearcă să mizeze PD-ul pentru a mai salva ceva.

Revenind la chestiune, nu sunt foarte convins că aducerea în campanie a lui Traian Băsescu este o idee bună, chiar dacă circumstanţele par favorabile liberalilor. Preşedintele rămâne un adversar redutabil şi toate aceste modificări de paradigmă se petrec mult prea aproape de alegeri ca să poată aduce modificări semnificative. Practic, bătălia ar trebui să se ducă pe convingerea simpatizanţilor băsesciano-democraţi să nu se prezinte la alegeri DAR şi convingerea propriului electorat să se prezinte. Dacă la prima disputa actuală poate contribui pozitiv, pentru cea de-a doua este nevoie de mai mult şi impresia lăsată până acum este că nu pot.

Lilick Auftakt spunea...

@Cristian Banu

Sustinatorii PNL oricum sunt mai fitosi si mai pretentiosi si mai greu de adus la vot. Cred ca prima parte, cu demoralizarea PD-L-istilor, va merge mai bine.

Lilick Auftakt spunea...

Dar in general batalia se da pe ..nehotarati.

Realitatea lui Petria spunea...

Ai perceput interesant şi corect, cred, datele problemei. Tăriceanu iese în câştig, desi a pierdut aparent acum.

Anonim spunea...

@Alex Petria

Pai ar fi si fraier Tariceanu daca nu s-ar folosi de criza economica mondiala ca sa se spele pe maini de orice viitoare efecte negative ale guvernarii lui.

Anonim spunea...

Lilick si Cristian, tocmai azi s-a afisat cu tot staful PDL la Craiova! Ca sa fie clar!
Guvernul va da Ordonanta de Urgenta si va mai intarzia si publicarea in MO a legii salarizarii profesorilor. Boc deja a anuntat ca va depune o motiune de cenzura daca se va bloca legea cu o OU. La PSD apele inca sunt tulburi, asa ca n-as putea spune de ce parte se va situa.

Anonim spunea...

@Simona

Da, si la Craiova, dar si ieri la Fieni Basescu a facut campanie electorala cu pedelistii. Sa te uiti la Sutu pe blog ce a postat.