TARIceanu mizeaza pe cartea BallaDUR: "Nu va dau!"

Intr-un text precedent ma refeream la strategia politica a primului ministru, decis sa joace cartea non-populismului, a politicianului dur si rigid, a omului de dreapta. Si atunci mi-a venit in minte figura lui Edouard Balladur. Vi-l mai amintiti? A fost premier al Frantei in ultimii ani ai epocii Mitterrand, reprezentand ultima coabitare cu o presedintie socialista ce dura de mai mult de un deceniu.

Balladur fusese nominalizat de UDF, dreapta franceza, si urma sa netezeasca calea in vederea accesului spre putere a lui Jacques Chirac, sacrul intemeietor al partidului, urmasul autodeclarat al generalului de Gaulle. Numai ca Balladur, nestresat de traiectoria propriei cariere, mandatat sa fie un premier din punctul A in punctul B, nu s-a lasat influentat de ceea ce politicienii urmaresc indeobste: popularitatea. Nici nu avea de ce.

A mizat, in schimb, pe tipul politicianului elegant si manierat, insa dur si auster. Fara sa-si doreasca probabil popularitatea s-a trezit cu ea pe cap. O caricatura a vremii il creiona pe Balladur vorbind la un balcon si spunand: “Nu va dau!”. Sub balcon erau uralele si aplauzele multimii; in timp ce in spate, Chirac, ascuns dupa perdelele de la fereastra, isi rodea unghiile si exclama: "Nu e drept!". Si uite ca asa am aflat ca atitudinea de politician intransigent poate aduce voturi. Atat de multe voturi incat, la alegerile din 1995, era cat pe ce ca Balladur sa-l rastoarne pe Chirac si sa intre in finala pentru presedintia Republicii Franceze.

Pentru a-si consolida sustinerea din partea electoratului cu o educatie solida, care poate intelege o politica austera intr-o perioada de criza economica mondiala, Tariceanu joaca pe cartea lui Balladur. Intrucat i se opune, ca imagine, unui presedinte care, ca de obicei, mizeaza pe cartea populismului desuet, Tariceanu ar putea sa aiba chiar de castigat. In 1995 Balladur a ajuns sa "fure" francezilor nu mai putin de 5,6 milioane de voturi, in timp ce Chirac, "mentorul" sau, abia daca obtinea 6.5 milioane, iar reprezentantul stangii, Lionel Jospin, primea putin peste 7 milioane de voturi. Cei trei obtineau 23,3%, 20,8%, respectiv 18,6% din voturile francezilor, iar Le Pen, un Vadim de pe malurile Senei, se clasa abia pe locul patru, cu 15 procente din voturi.

Nu seamana putin cele doua situatii? Puneti-l in locul lui Jospin pe Geoana, cu tot cu partidul sau, in locul lui Chirac pe Stolojan si PDL, iar in locul lui Balladur pe Tariceanu si PNL. Ca si in cazul Frantei din 1995, diferentele procentuale intre cele trei grupari sunt mici.

Insa Romania anului 2008 nu este Franta de la mijlocul deceniului trecut. Noi nu avem alegeri prezidentiale, iar Tariceanu nu trebuie sa prinda un loc in finala. Trebuie sa obtina un scor onorabil din partea electoratului de dreapta. Atata tot. Cu intransigenta si cu eleganta, acest scor pare deja asigurat.

Calin Popescu Tariceanu nu trebuie sa dea cu mopul si sa tricoteze, ca Elena Udrea, nu trebuie sa joace fotbal, ca Boc si Stolojan, si nici sa promita pensii sau mariri de salarii, ca Mircea Geoana. Poate de aici se trage si relaxarea cu care actualul prim-ministru priveste alegerile ce vin, in timp ce contracandidatii sai, Boc si Udrea, Geoana sau chiar Basescu isi rod unghiile in spatele perdelei. Iar discursul lui poate fi sec si simplu: "Nu va dau!"

P.S. – Tariceanu si Balladur. Hmm...Pana si numele lor parca seamna: unul e Tare, altul e (Balla)Dur!