3 apr. 2009

Crin Antonescu despre coalitia de guvernare. Si o veste buna: se rupe!


"Mie mi-e greu să găsesc un punct unde această coaliţie ţine, o mică compatibilitate. Este o coaliţie perversă, împotriva naturii, este o coaliţie a urii. Noi avem de-a face cu un Guvern în care sunt aliaţi PSD-diştii, despre care noi credeam până în 2004 că sunt un partid care gospodăreşte, organizează foarte bine formele de corupţie, şi un partid care este expresia unei combinaţii noi şi extrem de periculoase între demagogia cea mai deşănţată şi interlopi. Este vorba pentru prima dată de intrarea interlopilor la primul etaj al politicii. Asta se întâmplă cu Partidul Democrat şi nu ştiu ce părere au domnii şi doamnele de la grupul de dialog social, susţinătorii Patapievici, ceilalţi susţinători filosofi ai domnului Băsescu, cum se potriveşte treaba asta cu sechestrările domnului Costel Iancu şi cu vitejiile prin discoteci ale domnului Rareş Niculescu, care e din nou pe lista de europarlamentare şi ne va reprezenta probabil la Bruxelles", a declarat Antonescu.

Bine spus! Nici eu nu inteleg cum se inteleg baronii PSD cu "liicenii" si cu interlopii PD-L. Dar nu, coalitia aceasta nu va tine. Si una dintre dovezi e ca in provincie a inceput deja sa se rupa intelegerea. Pe fata! PSD Bistrita-Nasaud a rupt protocolul cu PD-L!

23 de comentarii:

Liviu spunea...

Nu cred in asemenea vesti 'bune'. Coalitia PSD-PDL mai are mult pana sa se destrame; sa nu uitam ca de la putere pleci greu.

In plus, probabil s-a parafat pe sub masa blatul Basescu-Geoana, iar pentru ca el sa se materializeze e nevoie de colaborarea, macar aparenta, a PSD si PDL.

Faptul ca mai maraie cate o organizatie judeteana de care altfel nu ar auzi nimeni nu cred ca e de luat in serios.

Ionut POCLID spunea...

O coalitie tot va fi:)) Care???

Lilick Auftakt spunea...

@Liviu

Haha! Stii ce e misto? Ca aceasta coalitie, desigur, la varf, ar putea sa tina cat a zis Geoana: intre 3 si 8 ani. Geoana si tradatorii din PSD raman in coalitie pana la sfarsit. Nu stiu daca partidul o sa mai fie cu ei, dar ei o sa fie cu Base. Ca deh, vorba ta: blatul!

@Ionut

Asta depinde doar de vot si de cine va fi viitorul presedinte.

Riddick spunea...

Dl.presedinte de partid sa nu aiba mirari. Ruperea va cauza obligatoriu alegeri anticipate. Dupa europarlamentare, vor fi sughituri multe... un bun prilej ar fi trantirea guvernului pe tema Codurilor, dar este al dracu' de greu de vandut mediatic motivul asta. Cine sunt intelectualii PNL ?

Liviu spunea...

@Lilick

Dar ce ziceti de varianta PSD la putere la centru si in opozitie in teritoriu?

La cat e sunt de originale democratia si conceptele de 'outere' si 'opozitie' la noi nu mi s-ar parea exclus.

Sub deviza: Totul pentru aburirea electoratului!

dramoleta spunea...

Cred ca se va rupe mai repede decat ne imaginam noi.
Sunt convinsa ca in spatele scenei se dau niste lupte pe viata si pe moarte. In toate partidele, in toate directiile.
Intrebare: cine l-a propus pe Geoana, ieri, sa fie candidatul PSD pt Cotroceni? Nu a facut-o deloc intamplator, ci doar pt. a distruge blatul Geoana-Basescu. Parerea mea.
Iliescu sa traiasca :)))

Marius Mina spunea...

Riddick, nu-i stiu pe dinafara pe intelectualii PNL ca-s prea multi si n-am atata RAM .Dar stiu foarte bine care-s intelectualii PDL :
Nuty Udrea si Nutica Basescu !Mai era unul dar l-au trimis la plimbare pentru sechestrari de persoane , unul Iancu de Dolj

Lilick Auftakt spunea...

@Riddick

Imi pare rau sa te dezamagesc, dar PNL e un partid de intelectuali. Nu unul de marinari bisnitari, gunoieri, interlopi, fetite... garnisit cu intelectuali sine-curisti. :))

Lilick Auftakt spunea...

@Liviu

Pai da. De asta ziceam. De cele doua pesedele vesele. :))

@Dramo

Geonelu' sa tina aproape de Baselu'. Ca doar sunt din aceeasi "specie". O sa moara amandoi legati de gat! :)

Gheorghe spunea...

Ruperea coalitiei nu-i o veste buna. Veste buna ar fi ca ea sa mearga inainte inca un an sau chiar doi, sa se erodeze ambele partide.

Cat despre C Antonescu mesajul prin care moare de grija coalitiei nu-i unul care sa-i creasca credibilitatea.
Stolojan si Stoica si-au concentrat mesajele pe adversar si nu au crescut in sondaje, pentru ca nu prezentau alternativa.
Cu demagogie de doi lei nu se urneste electoratul dezamagit spre urne.
Pe de alta parte nu-i o coalitie impotriva naturii, e una chiar cu multe afinitati.

Lilick Auftakt spunea...

@Gheorghe

Sa stii ca nu ma deranjeaza daca PSD se rupe si se erodeaza PD-L.
Nu sunt multe afinitati: doar banii. Asta da!

Gheorghe spunea...

Daca PSD-ul se rupe si o parte fuzioneaza in PD-L cum s-a intamplat cu grupul Stoica-Stolo, electoratul nu se imparte, ramane la PSD cum a ramas si electoratul PNL.

Ca sa se erodeze trebuie sa suporte doi ani de criza, pentru ca primul an trece cu bine din cauza imprumutului de la FMI. Abia cand se vor platii ratele scadente se va produce erodarea.

Eu cred ca liberalii prin miscarea asta au pierdut ocazia sa aiba un presedinte, si sa ajunga la guvernare, ceea ce-i un lucru bun.
Peste un an se va tine congesul PNL si actuala conducere aflata tot in opozitie o sa iasa de la conducere asa cum a intrat, cu votul acelorasi lideri judeteni.

Despre viata Mihaela Loghin spunea...

Pleasca Ebamboo si domnu club-manele definitiveaza idologia curentului portocaliu ;))! Care o fi ăla?!
Crin poate fi mai incisiv, un pic. A cam tacut pana acum, si se vede ca este ocupat ca presedinte de partid. Tocmai pe asta a mizat si base, si-a frecat mâinile cand a vazut congresul PNL. Sper Crin sa fie mai vocal!
In rest, coalitia asta nesanatoasa trebuie sa se destrame, asa cum ai sesizat si tu, incet incet de la baza la varf, pentru ca la varf totul e amanetat deja!

Pro DOC spunea...

Mircea Dinescu, aseara, la Realitatea: "Daca va candida si-o prigorie contra lui Basescu, eu voi vota cu prigoria."

Cred ca a exprimat o stare de spirit foarte larg raspandita.;)

Vania spunea...

Da, veşti bune! Deşi, ruşinea concubinajului va persista...

Anonim spunea...

Si eu am obosit.:(

"... Am obosit sa vad societatea civila, care face curat in universitati si alegeri, inghesuita pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit sa aud ca singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei presedintelui in Parlamentul European este pluralul nefericit „succesuri“. Am obosit sa vad sustinatori sinceri ai presedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit sa vad jurnalisti independenti care devin guvernatori interesati. Am obosit sa-l aud pe ministrul Culturii tinand-o langa cu explicaţiile despre pleasca si iubire de preşedinte...'

Fragment din "Scrisoare catre tara mea"

http://www.cotidianul.ro/ai_obosit_de_romania-79114.html

Lilick Auftakt spunea...

@Anonim

Exista desigur si un "tratament" pentru toate astea.

Gheorghe spunea...

@Lilick "Exista desigur si un "tratament" pentru toate astea."

Care o fi tratamentul?

Lilick Auftakt spunea...

@Gheorghe

La vot. Trebuie sa se produca o detensionare in tara.

Gheorghe spunea...

Lilick daca votul nu schimba nimic, pentru ca toti sunt la fel, starea nu se detensioneaza.
Alegerea aliantei DA si a lui Basewscu au detensinat-o, sau au amplificat dezamagirea?

Lilick Auftakt spunea...

@Gheorghe

La momentul respectiv au detensionat-o. Acum, pentru noi, e amplificata dezamagirea. Dar memoria colectiva e destul de scurta si are nevoie acum de ceva care sa-i alimenteze speranta. Si acel ceva e clar ca nu mai poate sa fie Basescu sau unul perceput ca aliat. Oricine altcineva care propune ceva nou ar putea sa aiba succes. Chit ca ...ne va dezamagi si asta. Dar asa e in firea lucrurilor: cand se strange prea multa tensiune trebuie ceva nou. Basescu nu intelege asta si se agata de putere la fel ca Ceausescu. Si ma mir, ca pana si Iliescu intelesese asta in 96.

Gheorghe spunea...

@Lilick ideea asta cu demolarea a raului cel mai mic, acceptarea situatiei de avarie ne duce incet si sigur la esec.

PS Vezi emisiunea lui Cristoiu pe A3, cu Cioroianu.

Lilick Auftakt spunea...

@Gheorghe

Pai Basescu e raul cel mare. Uita-te la tema cu Orban. Emisiunea cu Cioroianu o recomandam si eu lui Hendrix si lui Pro Doc. :) Nu am vazut-o chiar de la inceput.