10 apr. 2009

Reactii la anuntul candidaturii Principelui


Reactiile partidelor dupa anuntul legat de candidatura Principelui Radu Duda:

Liberalii au fost foarte rezervati, ba, mai mult, multi privesc cu o usoara nemultumire candidatura.
Radu Campeanu: "Dacă aş avea convingerea că această candidatură ar aduce un plus în campania electorală, în sensul că domnul Băsescu să nu mai ajungă preşedinte în România, aş fi de acord, dar nu sunt convins de acest lucru"

La fel si PNTCD:
Ion Diaconescu: "Toată situaţia actuală cu Duda – candidat, întâi la tron şi acum la Preşedinţie, mi se pare neserioasă. Eu n-o consider o chestiune conformă tradiţiei, adică pe domnul Duda l-am scos pe scenă în această calitate de prinţ consort, ca acum el să candideze taman invers, pentru un preşedinte de republică, de asta mi se pare neseriosă toată chestiunea. Nu mi se pare o soluţie de luat în consideraţie".

Pedelistii au intrat in criza. Au explodat pe forumuri si bloguri. L-au atacat atat pe Principe cat si Casa Regala cu o cerbicie similara cu cea a fesenistilor de la IMGB din Piata Universitatii anilor '90. Nu de Radu Duda se tem in momentul de fata. Ci de aparatul de consultanti pe care Principele il are in spate, de sustinatorii lui din afara Romaniei, si de resursele financiare.

Pesedistii au intampinat anuntul cu o generoasa deschidere. :) Cum altfel? Radu Duda mareste in momentul de fata sansele lui Geoana de a intra in turul al doilea.

22 de comentarii:

Mos Califar spunea...

Mi-as exprima si eu reactia dar sunt un gentleman ( si n-ai emoticonul ala care vomita )

Lilick Auftakt spunea...

@Mos

Vai ce reactie urata ai.. :) Sa stii ca sunt toate emoticoanele aici. :D

Marius Mina spunea...

Daca vede Roxania ce-ai scris te-ai pripcopsit...nu te mai spala nici "Dunarea Albastra".

Mi-e mi-a creat o reactie in lant, un fel de varsat in vant.

Lucia Verona spunea...

Eu cred că se fîsîie înainte de alegeri, ca americanca aia, Lia şi mai cum?, din 2004. E un balon de încercare. Nu cred că are susţinere reală.

Lilick Auftakt spunea...

@Marius

Pai nu asa e? Nu asta a fost reactia partidelor? Eu ce sa le fac? :D


@Lucia

Lia Roberts, da. Nu stiu ce sa zic..cu Radu Duda. Mai observam. :)

Liviu spunea...

Probabil candidatura lui Radu Duda ar trebui privita ca o excentricitate, ca un fapt divers, caruia n-ar trebui sa i se acorde multa atentie.

Reactia violenta a PDL arata ca acest partid practica tacticile feseniste ale anilor '90 mai ceva ca PSD-ul. Sa ne amintim de "venirea mosierilor" pe care o vanturau Iliescu si ai lui pentru a speria alegatorii mai naivi. Probabil PDL incearca un procedeu asemanator, incercand sa-i indrume spre "tatucul natiei" pe cei cativa speriati de bau-baul monarhic.

Lilick Auftakt spunea...

@Liviu

Am zis si eu fesenisti ca sa nu zic mai rau. Dar uneori vad comentarii la pedelisti de zici ca sunt concepute ori in redactia Romaniei Mari, ori pe platforma IMGB in '90, ori direct in mina la lumina lampaselor. Un nationalism furibund care l-ar face invidios si pe Funar. :D

George Serban spunea...

Pentru ca nu vreau sa scriu pe blogul meu despre aceasta tema, da-mi voie Lilick sa ma exprim aici pentru ca observ pozitii rationale. Eu nu sunt monarhist. Un prieten mai vechi, dintr-o familie nobila de scotieni, mi-a spus ca asa: ..."chestia asta cu monarhia este cam asa. Cine o are s-o pastreze, cine n-o are sa nu si-o doreasca". In ceea ce ma priveste, desi nu sunt monarhist, am un respect deosebit pentru monarhia din Romania. Faptul ca M.S. Regele Mihai este inca in viata, imi produce o puternica emotie atunci cand il vad pentru ca imi creeaza sentimentul unei legaturi directe cu istoria tarii. Demersul domnului Radu Duda il consider hazardat si periculos pentru schimbarea de care avem nevoie. Totodata, avand zone neclare in trecutul domniei sale, care vor fi speculate in campania electorala, mi-e teama ca va umbri imaginea impecabila a M.S. Regele Mihai si a familiei. Si ar fi pacat! Scuza-mi textul cam lung, pentru un comentariu!

Marius Mina spunea...

Lilick, tu nu ai motive sa te scuzi fata de nimeni,suntem liberi sa ne sustinem opiniile.

Lilick Auftakt spunea...

@George Serban

Nu e deloc lung si e foarte echilibrat. Ba chiar as putea spune ca nu difera prea mult fata de ceea ce cred si simt eu. Oricat de mult m-ar placea jocurile politice, si candidatura lui Radu Duda poate fi in acest sens o provocare, nu pot sa ma fac ca nu vad ca da nastere si la o reinviere a ostilitatii fata de Regele Mihai si fata de Casa Regala, si asta ma afecteaza.

Marius Mina spunea...

http://www.catavencu.ro/daca_duminica_viitoare_ar_fi_floriile_cu_cine_ati_vota-7242.html

Lilick Auftakt spunea...

@Marius

Ok. :) Nu-mi convine nici treaba cu impartirea voturilor liberalilor, nici ca s-a creat un nou cadru pentru a fi jignit Regele. Singurul lucru care imi convine e ca vad frica si disperarea pedalistilor.

Marius Mina spunea...

"Impartirea" voturilor lui Antonescu avantajeaza prin inermediul lui Radu Duda pe candidatul Geoana , care la randul lui l-ar putea 'ajuta" pe Basescu, seful sau suprem.
Candidatura printului afecteaza un singur candidat: Crin Antonescu.

Gheorghe spunea...

@Marius orice candidat are electoratul pe care reuseste sa-l atraga. C Antonescu parca-i speriat de bombe, de la congres.
Inainte parca era in elemntul lui. Geoana a punctat mult mai profesionist, si are toate sansele sa se mentina in fata lui Crin chiar fara implicarea candidaturii lui R Duda.

@Lilick frica fSN-istilor indica pericolul. Miscarea politicianista a liberalilor a turnat inca o portie de dezgust peste electorat. La dezgustul electoratului un aer proaspat poate fi purificator.

Tot vorbeau liberalii de "Obama" romanilor.
Un R Duda la care nimeni nu-i da sanse poate sa fie un altfel de "Obama" pentru romani.

Lilick Auftakt spunea...

@Marius

Lasa ca intra si Becali in joc si se divizeaza si electoratul lui Basescu.


@Gheorghe

Nu zic ca nu are sanse Radu. Daca nu se intampla nimic spectaculos, si daca nu se retrage Crin, musca 10% fara discutie.

CRadu25 spunea...

@Lilick: Mie candidatura lui Radu Duda mi se pare mai mult un sut in glezna (ca sa nu zic intre picioare) dat lui Crin Antonescu. Ma ingrijoreaza si declaratia lui Bogdan Olteanu: "candidatura principelui Duda nu este o surpriza pentru mine pentru ca s-a discutat inca din 2004 candidatura dansului la alegerile prezidentiale. Dinu Patriciu si-a exprimat inca de atunci intentia de a sustine candidatura la prezidentiale a principelui". Ma doare mai mult ideea ca pare a fi o lupta a orgoliilor PNL-iste, care il favorizeaza clar pe Geoana :( .

Traian Breazu spunea...

sunt in mare parte de acord cu George Serban si cu Lilick insa cu o nuanta ceva mai critica.

Mie toata povestea asta cu Duda mi se pare cusuta de la inceput pana la sfarsit cu ata alba.

1. pt mine Duda nu e principe, este ginerele ex-regelui. Atunci cand Romania va fi din nou monarhie poate fi numit Principe sau Alteta Regala.

2. Am remarcat si cateva manipulari insultatoare. S-a spus despre consultanta sa ca ea a fost cea care l-a facut pe Obama presedinte. Eu de ea nu am auzit stiu insa ca principalii manageri ai campaniei lui Obama au fost David Axelrod, si un domn Plough, iar cel care ii scria discursurile era un student. Deci Doamna respectiva daca a fost consiliera lui Obama a fost undeva de la locul 4 in sus, si in nici un caz nu ea l-a facut presedinte.

3. Pe urma s-a mai lansat idea ca doamna respectiva s-a oferit voluntara sa-l consilieze in campanie pe gratis. Nu exista oare limite pt luatul lumii drept prosti? Gratuite sunt asemenea afirmatii care fara a fi dovedie nu valoreaza nimic. O asemenea consiliera nu face nimic pe gratis, cu atat mai putin campania lui Duda in Romania. Cineva ( o organizatie sau o persoana) o plateste cumva, chiar daca poate nu Duda.

4.Iar comparatia cu Obama e chiar ridicola si insultatoare pe deasupra. Obama nu a fost independent, ci a fost sprijinit de cel mai puternic partid din SUA si de o armata de voluntari, membri de partid si simpatizanti.

5.Reactia celor de la pd o interpretez altfel decat voi. In opinia mea ei prin atacurile acelea urmaresc a. sa-i faca reclama lui Duda (si reclama negativa e reclama, prin atacurile lor il mentin pe Duda in media) b. sa pretinda ca nu ar avea de-a face cu intreaga miscare c. sa provoace la monarhisti si la cei care antipatizeaza pdul redlexe si reactii de solidarizare cu Duda, scindand de ex votul liberal (au si reusit in parte, chiar daca in foarte mica parte)

E o frumoasa diversiune.

Gheorghe spunea...

Eu am spus ca Patriciu a aranjat debarcarea lui Tariceanu ca sa-i faca culoar lui Geoana.
Altii spun ca e in relatii bune cu Casa Regala.
Poate l-a scos din cursa pe Tariceanu ca sa aiba sanse R Duda. :)
Alta explicatie nu vad de ce ar sustine un candidat fara sanse.

Lilick Auftakt spunea...

@CRadu25

Eu cred ca unul dintre cei doi va renunta, in functie de procentele adunate in ultimele sondaje. Dupa cum evolueaza Crin, se poate sa fie el acela, dar nu bag mana in foc. Poate explodeaza, cine stie. Daca asta e planul lui Patriciu (desi a negat ferm), sa vada care din cei doi creste mai bine, atunci nu e un plan chiar rau. Ce sa zic? O sa ne convingem: daca unul se retrage, a fost planul lui Patriciu, daca nu...

Lilick Auftakt spunea...

@Traian Breazu

1.Cei care au folosit titulaura ex-rege au fost comunisti. Parca il vad pe Doru Viorel Ursu in anii '90 cand a iesit cu hartia ca Regele Mihai nu are cetatenie romana. Deisgur, nu avea: ii fusese retrasa de Gheorghe Gheorghiu Dej.

2. Eu am auzit de Betsy. Cauta pe google. http://www.youtube.com/watch?v=sqZixijbEKI

3.Nu am auzit de chestia asta: ca lucreaza gratis. Bineinteles ca e platita.

4. ei, Obama...Asa e cel mai usor sa compari. E vorba desigur de candidatul "Altfel"

5. Dar ce dovezi ai ca au de-a face pedelistii cu aceasta candidatura?

Traian Breazu spunea...

1. scuze pt folosirea termenului ex-rege, nu stiam ca era folosit de comunisti. Nu l-am folosit in acest sens si nu vreau sa jignesc optiunile monarhiste ale nimanui. Insa Romania este o republica, si eu zic ca e bine ca e o republica (chiar daca nu e republica ideala). Respect monarhismul altora.

2. Am spus doar ca nu a fost "cea care l-a facut presedinte" pe Obama cum a fost prezentata, a fost una dintre cei care l-au facut presedinte.

3. Ar fi interesant de stiut cine o plateste.

4.Nu am dovezi, ar fi si greu sa am. Insa de lucrul acesta sunt convins. Trebuie doar sa punem intrebarea: cui foloseste?
Ca premisa: Duda nu are nici o sansa sa ajunga presedinte, nici sa intre in turul 2. Cui foloseste sa se vorbeasca mult de cineva care nu are sanse? Celui care candideaza sigur, in detrimentul contracandidatilor care chiar ar avea sanse sa-l bata.

Lilick Auftakt spunea...

@Traian Breazu

Chiar nu stiu cui ii face jocurile Radu Duda, dar ramane sa vedem. Poate pur si simplu e ambitia lui.
Iar in privinta banilor, Casa Regala nu duce lipsa de bani acum. Probabil platesc chiar ei. Nu am vazut sa faca apel la sponsori inca.