18 apr. 2011

Salvaţi Constituţia de Traian Băsescu!

Fundaţia Horia Rusu lansează un apel către societatea civilă:

Salvaţi Constituţia de Traian Băsescu!

Fundaţia Horia Rusu consideră că intenţia lui Traian Băsescu de a propune un referendem pentru revizuirea Constituţiei în ziua alegerilor locale din 2012 reprezintă o nouă manipulare a opiniei publice. Traian Băsescu vrea o Constituţie după chipul şi asemănarea lui. După ce a distrus economia, educaţia şi administraţia publică, Traian Băsescu vrea să distrugă şi Constituţia.

Traian Băsescu a anunţat că intenţionează să propună ca un referendum pentru modificarea Constituţiei să se desfăşoare odată cu alegerile locale din 2012.

Fundaţia Horia Rusu consideră această declaraţie o nouă intenţie a preşedintelui de manipulare a opiniei publice şi atrage atenţia că o temă atât de importantă cum este revizuirea legii fundamentale nu trebuie folosită pentru obţinerea unor avantaje electorale.

Traian Băsescu deturnează esenţa democratică a referendumului. Dintr-o consultare pe subiecte de interes public, referendumul a devenit un atu electoral, pe care președintele îl foloseşte în competiția cu adversarii săi politici. A procedat în acest fel şi în 2007, la alegerile europene, şi în 2009, la cele prezidențiale.

Gheorghe Piperea, membru al Comsiei pentru o nouă Constituţie, constituită la iniţiativa Fundaţiei Horia Rusu, declară:

“O Constituţie nu poate fi tratată ca nota de subsol, adică pusă pe lista de puncte de bifat, în aceeaşi procedură cu cea de alegere a funcţiilor de reprezentativitate a comunităţilor locale. Constituţia este prea importantă pentru a fi “rezolvată” de o comisie prezidenţială şi de o hotărâre de guvern. Constituţia interesează întreaga societate, precum şi următoarele 2-3 generaţii, aşadar a confisca acest proiect şi a-l utiliza ca levier politic şi electoral al unei singure forţe politice, cu ignorarea celorlalţi vectori sociali, este cel puţin inadecvat. De altfel, adevărul acestei afirmaţii este dovedit cu prisosinţă de modul în care s-a iniţiat şi dezvoltat proiectul de Constituţie al Fundaţiei Horia Rusu, care a reunit, în decursul timpului, toate curentele politice şi doctrinare, şi care a revelat o mare varietate de probleme, soluţii şi modele de urmat. Proiectul oficial al guvernului şi al Preşedinţiei este doar unul din mai multe posibile. Mai mult decât atât, este şi criticat, în rarele cazuri în care a fost discutat, căci, în general, a fost ignorant, ca fiind neserios.“

Fundaţia Horia Rusu îşi reafirmă convingerea potrivit căreia adoptarea unei noi Constituţii, adecvată realităţilor şi tradiţiilor româneşti, nu trebuie să devină o sursă de şantaj politic şi mediatic. Ea trebuie să aibă loc cu participarea tuturor structurilor reprezentative ale societăţii: partide politice, specialişti în drept şi ştiinţe politice, reprezentanţi ai societăţii civile.

O Constituţie trebuie să fie redactată şi adoptată temeinic, fără grabă, să pornească de la principii care să dureze în timp şi să dea stabilitate societăţii.

12 comentarii:

Arogantu' spunea...

Este limpede ca legea referendumului trebuie modificata imediat dupa inlaturarea lacustelor portocalii - in prima urgenta, pe acelasi nivel de urgenta cu aberatiile legislative asumate de guvern prin angajarea raspunderii ... IRESPONSABILILOR.
Va trebui ca avizul Parlamentului sa fie obligatoriu si sa nu mai permita scene de genul 'v-am consultat' !
In plus - avizul va trebui dat dupa examinarea de catre Consiliul Legislativ a intrebarii formulate, precum si a oportunitatii referendumului.
Aviz CONSULTATIV poate sa dea Guvernul (din moment ce el da banii si asigura organizarea) - nu insa Parlamentul, "(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării." ('constitutia', art. 61).
Este o aberatie sa propui referendum pentru modificarea 'constitutiei' FARA respectarea prevederilor 'constitutiei' privind modificarea ei.
Dar traim in tara lui Eugen Ionesco si, prin urmare, ABSURDUL este la el acasa. Mai precis - in ograda chiriasului de la Cotroceni ! :D

Arogantu' spunea...

PS Avizul trebuie sustinut de 2/3 din numarul total al parlamentarilor, pentru ca fortele politice sa fie OBLIGATE SA NEGOCIEZE.
In aceeasi idee (a fortarii dialogului) ar trebui extinsa categoria legilor organice cu cele privind organizarea statala (impartirea administrativ-teritoriala, alegeri, Justitie, siguranta nationala etc).
De asemenea trebuie prevazute (limitativ) cazurile in care guvernul isi poate angaja raspunderea (NUMAI pe legi ordinare).
Bref: tot patitu-i priceput !

Ică Şt. O. Victor spunea...

Doamne, cand ma gandesc ca am votat impotriva celor 322!
Bine ca nu l-am votat, la prezidentiale!

Matilda spunea...

A mai folosit o dată tehnica asta : referendumul în ziua alegerilor, iar rezultatul i-a convenit.
Foarte bine că fundaţia se implică în această problemă, dar unde este reacţia, de preferat virulentă, a parlamentarilor opoziţiei ?
Încă o dată : ce face opoziţia ???

Lucia Verona spunea...

Cum ziceam, nu are (încă) majoritatea necesară în cele două Camere. Iar referendumul constituţional trebuie să fie la fix 30 de zile de la adoptarea în Parlament. Deci, mai au de lucru.

Lilick Auftakt spunea...

Lucia, Arogantu

Da, tocmai asta e rau, ca isi fac de lucru si cu tema asta. Ca si cu tema anti-comunismului, cu a referendumului sau a reformei statului va reusi sa aduca in derizoriu, sa batjocoreasca si tema Constitutiei, o tema serioasa.

Lilick Auftakt spunea...

Matilda, virulenta? :)


Ică Şt. O. Victor, adica ai cazut in plasa aia cu 322?

radu spunea...

Daca reusim ca, in timpul mandatului basecului, sa blocam macar porcaria asta excrementiala, se cheama ca am repurtat o mare victorie in lupta contra antidemocratiei.
Deci, boicot pe toata linia, sabotaj, actiune concertata, ofensiva si, nu uitati, cat mai multe lovituri sub centura, sa-i batem cu armele lor!

Lucia Verona spunea...

Ar fi bine să reuşim noi să blocăm revizuirea constituţiei. Ungurii nu au reuşit şi e o jale...

Anonim spunea...

Stati linistiti!

Ca sa treaca in varianta Basescu, trebuie sa fie racolati 20 de senatori si 38 de deputati USL. Si asta conjugat cu prezenta 100% a celor din arcul guvernamental. (La Camera i-am pus si pe cei 6 independenti in echipa PDL,UNPR,UDMR,minoritati, chiar daca de regula nu prea voteaza cu Putera)

Iar daca sa zicem - nu prea cred insa - ca se rezolva la o singura Camera, atunci avem mediere in plen comun unde este nevoie de 3/4 din numarul tuturor parlamentarilor, adica 354. Asta ar insemna sa racoleze in total 96 de USL-isti si sa aiba prezenta 100% (Calculele au fost facute trecand si mandatul vacant de dupa decesul lui Surdu in zona Puterii si trecandu-l si pe Sergiu Nicolaescu in zona majoritarilor)

Basescu STIE ca nu va putea trece Constitutia lui. El insa are nevoie de un nou pretext sa atace Opozitia. Cu sloganuri de genul: suntem obligati sa inchidem spitale, sa taiem salarii, sa impozitam pensii, sa facem noi concedieri pentru ca PNL si PSD nu vor sa renunte la privilegii, nu vor sa elimine o camera, sa reduca numarul de parlamentari, ma rog, nu vor nimic. Cu economiile care s-ar fi facut daca nu s-ar fi opus PNL si PSD ati fi TRAIT BINE. Deci asta va fi tema zilei din vara pana in 2012 si daca va fi vreun fel de revizuire negociata, tema va merge si la referendumul pus in paralele cu localele. Oricum, si daca nu va fi nici o revizuire, TOT va exista un referendum atunci. Pentru ca localele sunt de 20 de ori mai importante decat parlamentarele.

Dan

Lilick Auftakt spunea...

Da, clar! E o tema electorala!

CARMEN spunea...

„In nemernicia mea, ca un caine turbat, am muscat mana care m-a hranit"zise Bastus (Basescu)!