Florin Iaru, exceptional, despre fomistii intelectuali "de dreapta"

"Arătaţi-vă adevărata fire, fără să mai aşteptaţi îndemnuri de la stăpânire! România e o vacă de muls şi trebuie mulsă!

V-aţi obişnuit, cred, cu apelativul de „vuvuzea", „trompetă" sau „tonomat". Cineva, cu siguranţă mogulul rău, bagă banul în fantă şi scribălăul secretează texte potrivite. Dl preşedinte şi-a fixat la stâlpul infamiei adversarii. Cu limbă ascuţită, intuiţie şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat, a încondeiat mulţi ziarişti potrivnici. Publicul i-a pus la index, ce e mai lucrativ decât calomnia? E suficient să ai o simplă părere contrară Cotrocenilor şi, brusc, eşti abonat din oficiu la hidrantul lui Vîntu, la petrolul lui Păturiciu şi la Securitatea lui Felix. Trăim într-o ţară liberă şi libertatea de opinie e un drept pus între paranteze de cei cărora nu le plac concluziile libertăţii. Dar... viceversa? Dar despre cei care laudă cu sârg puterea ce părere să ne facem? Celor cărora preşedintele, primul ministru sau duduia Lenuţa le sunt mai dragi decât soarele sfânt de pe cer - pe unde să le scoatem cămaşa? La ei o fi dragoste curată, pasiune ardentă, iubire de moşie şi nu se pune! Te pomeneşti! Nu zic nu. Totul e posibil, mai ales într-o ţară liberă, ca a noastră. Numai că există exemple atât de gogonate încât, vorba cronicarului, se sparie gândul. Păi să numărăm, coane Fănică!

Primul a fost Traian Ungureanu. Greu de găsit opinent mai focos şi mai bătăios ca Domnia Sa. Scria în ziarul mogulului cel rău. Şi tot de acolo îşi lua banii. Doar că, fire sensibilă, TRU mai lua şi bani de la partid pentru propagandă. Răsplata? Un post de europarlamentar, care-l va scuti, până la adânci bătrâneţi, de grija zilei de mâine.

Dragostea învinge! La fel a învins şi în cazul lui Sever Voinescu, polemist de talent şi discipol al lui Pleşu. Măi, să fie! Tot de la mogul - mogulul rău, să fim înţeleşi - şi-a luat banii, până a fost răsplătit cu un post important în Parlament. Acolo a dat cinstea pe ruşine şi a furat pe rupte la vot. O nouă săltare în rang, ditamai vicepreşedintele, însărcinat - cum altfel? - cu reforma morală. Alt intelectual fin, Teodor Baconschi, plătit de la acelaşi mogul, tot pentru idei potrivnice patronului, şi-a văzut visul cu ochii. De la ambasador la prim-vicepreşedinte... Acum visează cu ochii deschişi chiar preşedinţia, dacă, fireşte, actualul va binevoi... „Măria Ta, ce zici?" Alţi demiurgi ai luptelor ideologice, cum ar fi Mihail Neamţu sau Cristian Pătrăşconiu, s-au instalat, cu conştiinţa datoriei împlinite, în fotelurile de la IICMR sau IPS. Să pomenim pe Cătălin Avramescu, viforul canibal, care se pregăteşte de o dulce ambasariadă? Sau Carol Sebestian, sau Gelu Trandafir... sau mulţi, mulţi alţii. Are dreptate preşedintele, nu se pune. Ei nu-s vuvuzele, trompete, tonomate. Niciodată! Ei sunt cetăţeni onorabili care apără, din posturi grase, plătite de noi, liberalismul radical, nemilos şi românesc. Se sacrifică aceştia pentru această Românie. E a lor şi numai a lor.

Repet. Are dreptate preşedintele, numai că greşeşte termenul cu care ne caracterizează pe noi, ăştilalţi. Noi suntem nişte papagali. Nu ciupim de la stat, nu ni se deschid baierele pungii publice. Noi stăm şi scrutăm în zare cu jale. Şi ce vedem? O armată de lăcuste nehalite, cu pântec portocaliu, turme de Ghiţă Pristanda ridicând la luptă steagul principiului „Pupă-l în bot şi papă-i tot!", iluminaţi ai dreptei radicale, toţi, absolut toţi atârnaţi de ugerul României, pe post de sugative. Huo, fomiştilor!" - Adevarul