20 apr. 2011

Despre falsul liberalism al lui Traian Basescu

Fundaţia Horia Rusu a realizat un studiu despre felul în care Traian Băsescu a denaturat conceptul de liberalism, punând semnul egal între măsurile guvernului Boc şi valorile liberale. Analiza efectuată arată că politicile guvernării PDL nu au nicio legătură liberalismul, dar şi că Traian Băsescu, conştient că liberalismul nu se regăseşte în nicio măsură a Guvernului Boc, a adaptat măsurile Guvernului Boc la liberalism. Aşa au ajuns să se numească politica lui Boc liberală şi de dreapta.


Traian Băsescu pretinde că PDL este singurul partid liberal de pe scena politică românească şi arată cu degetul spre USL, pe care o consideră o “uniune socialistă”. De fapt, măsurile guvernului Boc, susţinute şi chiar impuse de Traian Băsescu, sunt pretins liberale, iar efectele acestora, total neliberale.

Incoerenţa dintre retorica liberală a preşedintelui şi măsurile haotice ale guvernării PDL s-au concretizat în măsuri anti-liberale.

Iată câteva exemple din analiza realizată de Fundaţia Horia Rusu care demonstrează că între vorba liberală şi faptă e o diferenţă ca de la cer la pământ:

1. Traian Băsescu a susţinut reducerea aparatului bugetar. În opinia sa, reprezintă una dintre modalităţile de a da conţinut tipului de stat pe care afirmă că îl susţine, acela de stat minimal. Dar statisticile arată că disponibilizările făcute în 2009-2010 nu s-au făcut în administraţia publică centrală, cum a afirmat Traian Băsescu, ci în educaţie şi sistemul sanitar.


2. Traian Băsescu a propovăduit relaxarea fiscală, neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea cotei unice, dar s-a ajuns la intervenţii abuzive asupra sectorului privat şi reglementări care au avut consecinţe nefaste asupra economiei. Acordul României cu FMI a fost motivat de presupusa nevoie a unei stabilităţi macroeconomice. Încă de la începutul turbulenţelor economice din România, situaţia a fost fals prezentată: incapacitatea de plată nu a venit din cauza crizei economice, ci pe baza erorilor de guvernare. Pentru ca statul să plătească datoria către FMI, fiecare angajat va trebui să sacrifice aproximativ 117 milioane din veniturile proprii.

Dezastrul economic provocat de guvernarea Băsescu-Boc, pe care cei doi nu l-au recunoscut decât atunci când au aplicat măsurile de austeritate, s-ar putea traduce astfel :

- PIB-ul a scăzut cu 9,1%

- Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 11,6%

- Numărul salariaţilor s-a diminuat cu 515.300 de persoane

- Rata şomajului a crescut la 7,4%

- Salariul mediu real a scăzut cu 7,2%

- Rata inflaţiei a atins un maxim de 11,9%

- Ponderea creditelor restante în lei a crescut de la 2,2% la 9,4%

- Deficitul bugetar a ajuns la 7,4% din PIB (2009)

- Investiţiile publice au scăzut cu 28%

- Şomajul a crescut de la 4,4% la 7,4%


3. Traian Băsescu a vorbit şi despre necesitatea reformei sistemului sanitar, însă rezultatele măsurilor guvernamentale (majorarea CAS-ului, atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori, introducerea coplăţii şi desfiinţarea sau unificarea unor spitale) sunt departe de avea vreo legătură cu liberalismul.

4. În ceea ce priveşte reformarea sistemului de pensii, Traian Băsescu a consimţit la adoptarea, prin fraudă, a Legii Pensiilor, a impozitat pensiile şi le-a supus CAS-ului, a restrâns dreptul la pensie, înţeles, în sensul jurisprudenţei CEDO, ca drept de proprietate.

5. Şi în ceea ce priveşte educaţia, lucrurile sunt limpezi. Modul în care a fost adoptată legea Educaţiei, discursurile prezidenţiale cu privire la implementarea acestei legi şi răspunsurile sale la reacţiile justificate ale profesorilor şi părinţilor cu privire la metodele de aplicare ale acesteia, au avut foarte puţin de a face cu spiritul liberal de respect al drepturilor individuale. Ce poate fi liberal în plafonarea salariilor profesorilor? Ce este liberal în ideea că aceiaşi profesori trebuie plătiţi puţin şi nu în funcţie de performanţă şi de efort, ci strict în funcţie de numărul de ore?

Sub paravanul liberalismului, Traian Băsescu şi guvernul Boc ascund politici de finanţare a unor instituţii publice inutile, în fruntea cărora se află membri ai PDL, sau subvenţionarea companiilor care fac afaceri cu statul şi ai căror proprietari se află în relaţii strânse cu oamenii politici aflaţi la putere.

Studiul realizat de Fundaţia Horia Rusu pune faţă în faţă falsul liberalism al lui Traian Băsescu şi soluţiile cu adevărat liberale pe care actualul preşedinte şi guvernul său ar fi trebuit să le adopte pentru a scoate România din criză.

Materialul are 50 de pagini si puteti sa il cititi in intregime aici sau aici.

7 comentarii:

Arogantu' spunea...

1. Imbecilul nu intelege ca 'stat minimal' nu inseamna restringerea serviciilor oferite de stat cetatenilor, ci reducerea la minimul strict necesar (legislatie, reglementari etc) a INTERVENTIEI statului in economie.

Atit - vreau sa parcurg acum tot textul.

Arogantu' spunea...

PS Am incercat sa copiez documentul Ionelei Gavril de pe pagina docstoc, dar trimiterea la Facebook m-a enervat. Mi-am anulat contul de FB, nici pe Twitter nu intru - nu am chiar atit de mult timp de risipit cu banalitatile care se vintura prin zona.
Am descoperit - in primele rinduri - o eroare de documentare: afirmatia infiintarii PDL in 2005 mi-a sarit in ochi si voiam sa parcurg cu mare atentie intregul document, pentru a mai semnala si alte eventuale inexactitati.
O simpla cautare pe internet ajunge pentru verificare:

http://www.curierulnational.ro/Politic/2008-03-21/Curtea+de+Apel+Bucuresti+a+decis+infiintarea+PDL

Lilick Auftakt spunea...

@Arogantu', nu stiu de ce ti s-a intamplat asta. Pe pagina fundatiei ai trimitere catre un document word. Incearca acolo. :) Si te rog sa trimiti orice corectura, sigur.

ADRIAN spunea...

crancene cifre ...

Lilick Auftakt spunea...

Da, @Adrian, crancene, iar sa numesti asta liberalism si dreapta nu face decat sa pateze ideea de dreapta si de liberalism in Romania. Falsii dreptaci nu fac altceva decat sa duca in derizoriu ideea de liberalism, punand semnul egal intre acele cifre si ideea de dreapta. Pentru ca ce inseamna dreapta? In primul rand oamenii de dreapta sunt cunoscuti in toata lumea ca buni economisti. Iar la PDL nu e cazul!

Florin Matei spunea...

Sunt total de acord cu Arogantu'. Eu nu-mi iau salariul din bugetul statului, dar - într-o accepţie corectă, nu comodă şi manipulatorie - bugetarii nu sunt altceva decât prestatori de servicii publice. Or, seviciile acestea sunt destinate tuturor cetăţenilor acestei ţări. Poate s-ar impune un referendum pe tema asta. Mai ştii, poate or fi majoritari co-naţionalii care nu doresc servicii publice de calitate, caz în care, da, suntem îndrituiţi să-i restrângem la cifre minime de personal pe cei ce le prestează...

Arogantu' spunea...

@Florin
Ce-ar insemna ca statul sa nu mai detina proprietati in economie ?
- nu ar mai exista 'baietii destepti' din energie (si nu numai);
- nu ar mai exista firme-capusa pe linga intreprinderile de stat (ca nu le pot numi nici firme si nici societati comerciale, atita vreme cit nu sint decit niste VACI DE MULS);
- toata coruptia si tot traficul de influenta s-ar centra pe Justitie si consilii locale /Parlament;
- serviciile secrete s-ar ocupa cu obiectul muncii lor, nu cu firmele pe care le patroneaza;
- ministere inutile ar disparea, cu tot cu ciurda de interese aferente;
Ce rost are un minister al turismului - cind baza materiala a turismului este aproape 100% privata ?
Ce rost ar avea un minister al agriculturii - cind totul ar fi proprietate privata, cind nu mai avem institute PUBLICE de cercetare in domeniu ?
S.a.m.d.
Platim armate intregi de taietori de frunze pentru maidanezi ...
Ce rost au institutiile deconcentrate - 'jde inspectorate pentru invatamint, sanatate, cultura etc, cind toate acestea ar trebui sa fie simple birouri in cadrul Prefecturii din moment ce prefectul este unsul guvernului in teritoriu.
Nu, frate - are si Prefectura propriu-i aparat !
Ca doar multimea de aplaudaci trebuie si ea rasplatita cu slujbe de la stat, doar n-o sa le dea partidul din vistieria sa ...

Totul incepe, insa, cu expulzarea statului din economie ! Pentru ca nu numai ca nu aduce foloase - dar mai si creaza ocazia unor gauri uriase.
Amintiti-va-ti SIDEX, Petromidia si chiar Petrom.