Ieri, la Braila, in incinta Teatrului Maria Filotti, in prezenta unor personalitati liberale, a avut loc evenimentul "In Memoriam Radu Portocala", organizat de Femeile Liberale din Braila.
"Primar al Brăilei din 1922, Radu Portocală a rămas în istoria oraşului ca părintele unor mari reforme de modernizare urbanistică şi administrativă a oraşului, iar acţiunea sa socială în favoarea claselor sărace şi a muncitorilor din port i-a atras recunoştinţa acestora. Deasemenea, contribuţia sa la viaţa culturală a oraşului este notabilă. Foarte puţini sunt cei care cunosc faptul că tot omul politic liberal Radu Portocală este autorul marii reforme administrative şi sociale la nivel naţional prin redactarea “Legii funcţionarilor publici”.", scrie Diana Tusa pe blog, unde putem vedea si cateva fotografii de la eveniment.
Puteti sa cititi aici mesajul domnului Radu Portocala, scriitor si jurnalist francez de origine romana, nepotului inaintasului liberal, mesaj prezentat in format video la eveniment, iar pe blogul National-Liberal aveti o biografie actualizata a celui care a platit cu propria viata "vina" de a fi fost liberal.
Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia
-
*Potensi Energi Terbarukan Yang Ada di Indonesia* – Energi terbarukan di
Indonesia akan meningkat jika negara terus memanfaatkan energi panas bumi.
Indon...
4 comentarii:
Uf ... Lilick, m-ai speriat...
Nu, nu stiam povestea primarului liberal al Brailei ...
@Adrian, imi pare rau ca te-am speriat. Domnul Radu Portocala... al nostru... ca sa zic asa, nu a patit nimic. E vorba de bunicul dansului. :)
Da, nici eu nu stiam, dar tot aflu.
nepotul Radu Portocala, este vrancean de-al meu, din neamul liberalilor din familia Savenilor ;)
iar bunicul domniei sale, a fost brailean !
@PATRICKdan. Asa e! Savenii au constituit o dinastie liberala la Focsani, iar primul dintre ei, Nicolae C. Saveanu, a facut parte din grupul care l-a intimpinat pe Cuza la Milcov. Proaspatul Domn i-a spus: "Esti tinar, pari si inteligent, fereste-te a fi fatarnic!" Vorbele lui au ramas ca o deviza a familiei.
Inainte de asta, pe cind era prefect la Galati, Cuza era prieten cu cealalta ramura din care ma trag, Djuvarestii braileni.
Trimiteți un comentariu