Aventuri la o casa de schimb din Brasov

Incidentul de la casa de schimb din Brasov mi-a adus aminte ce mi s-a intamplat mie si unor prieteni acum vreo noua ani intr-o casa de schimb din Brasov, pe Republicii. De-abia ajunsesem cu totii acolo, in Piata Sfatului. Era cu noi si un amic japonez care fotografia de zor, uitandu-se mai mult pe sus. La un moment dat am intrat eu si inca o prietena intr-una din casele de schimb. A intrat si japonezul dupa noi. Voia si el sa schimbe niste bani. Eu si prietena nu ne-am uitat in spate decat dupa ce am auzit rumoare, si pe amicul nipon cu borseta deschisa, goala, si cu ochii mariti la maximum. Am inteles intr-o secunda ce s-a intamplat. Ii fusesera furate toate actele, carduri, bani, bilete de avion. Mi-am amintit ca la intrarea in casa de schimb stateau niste baieti care nu pareau ca ar avea ce cauta pe acolo, si totusi cautau cu insistenta. Disparusera. Am cerut ajutorul unui jandarm care statea in fata casei de schimb. Nimic. Ne-a spus sa mergem la politie. Am ajuns intr-un final la politie, dar acolo am intalnit ceva de nedescris. E adevarat ca era duminica. Cu greu amicul a reusit sa dea telefon in Japonia sa blocheze cardurile. In politie insa nu era mai nimeni. Ne-a intampinat un tip mistocar, pe care l-am banuit a fi in stare de ebrietate, care a inceput sa-l ia la rost in limba romana pe japonez: ca de ce nu a avut grija, ca de ce se uita prin nori, ca vine aici sa faca poze si ii pune dupa aia pe ei in dificultate…etc. Totul pe un ton ratoit. Japonezul nu intelegea nimic si se uita disperat la noi, care evident nu i-am tradus. “Asteptati-l pe sefu’”, ne-a spus la un moment dat sec, si pe tonul acela deranjat. Seful era la o spargere. Cand am intrebat cand vine, ne-a raspuns obraznic “maine” si s-a dus sa dormiteze in continuare in vizuina din care iesise. Nu aveam incotro. Am asteptat. Dupa vreo 3-4 ore apare si “seful” si, dupa ce ii explicam despre ce e vorba ne pofteste intr-un birou. Va spun de la inceput ca s-a purtat cu noi de parca am fi fost suspecti. Ne-a pus sa dam niste declaratii, apoi ne-a prezentat niste albume. Groase. Foarte groase. Cu sute de infractori. Ideea era ca, desi oarecum retinusem figurile celor care furasera, nu am putut sa-i gasim in acel album cu fotografii mai mult pitoresti. Indivizii erau surprinsi ba la munte, la ski, in parcuri, de mana cu iubitele, cu alti prieteni, cu ochelari de soare, caciuli trase pe ochi, gluga…Multi imposibil sa ii deosebesti. “Sefu’” a inceput sa ne spuna ca banuieste cine a furat, dar daca e cel banuit, seful unui clan, japonezul sa-si ia adio de la o suma mare de bani, ca ala are nu stiu ce aranjament cu nu stiu ce patroni de restaurante si “ii scoate” pe acolo. Incepuse si el sa faca misto. Parca ii parea bine.. Intr-un final nu am rezolvat nimic. Va era clar, nu? A spus ca POATE…ii gaseste actele, dar asta e posibil sa dureze si trei luni.
Lucru care ne-a facut sa plecam brusc si sa ii uram “de bine”. Nu era timp de stat la taclale cu politia romana. Am mers in Bucuresti, la ambasada Japoniei, si omul a rezolvat intr-o ora problema actelor si a biletului de avion. Dupa care a spus: “ Sa stiti ca daca mi s-a intamplat asta, nu consider ca toti romanii sunt la fel. E vina mea. Mi se putea intampla oriunde." Adica tot el amabil...