13 ian. 2009

Cum se leaga lucrurile...











Scriam acum cateva zile despre Colegiul National de Aparare (din pacate, filmuletul pe care il postasem acolo a fost scos la scurt timp de pe youtube). Acest colegiu se pare ca il leaga si pe demisionatul ministru Oprea de famila Cocos. Ba, mai mult, aceasta prietenie a dus pana la invitatia pe care Gabriel Oprea a primit-o la nunta de la New-York a celor doi, unde a participat ca martor alaturi de un alt pesedist, Eugen Bejinariu. Dar sa vedem ce povesteste chiar fostul ministru Oprea despre relatia cu clanul Cocos:

"Colegiul care a unit destine

Generalul (r) Gabriel Oprea, cândva eminenţă cenuşie în MapN şi Justiţie, fost profesor la Colegiul Naţional de Apărare, şi-a unit destinul cu Cocoş pe băncile Colegiului de Apărare Naţională. Colegiu pe care l-au absolvit atât Dorin Cocoş, cât şi soţia sa, Elena Udrea. "Nu pot să spun că nu sunt prieten cu Dorin Cocoş. L-am cunoscut în anii "90 şi am rămas prieteni. Eu am mulţi prieteni şi la PNL, şi la PSD, şi la PD, şi în toate domeniile". Cei doi colegi într-ale apărării naţionale au devenit asociaţi în firma "Trei Cocoşi". Ce-i drept, ulterior, Oprea i-a cesionat prietenului său cele 25 la sută din acţiunile firmei."


Dar mai multe detalii despre aceste relatii intre actualii guvernati AICI.

10 comentarii:

Lucia Verona spunea...

Les liaisons dangereuses...

Lilick Auftakt spunea...

@Lucia

Dangereuses...doar pentru noi. :D

H. Salem spunea...

Poate nu numai pentru noi...

Lilick Auftakt spunea...

@H. Salem

Bine ai venit!

Sa dea Dumnezeu. Asta se numeste speranta! :)

Anonim spunea...

Ce cifra fatidica acest trei: "trei cocosi", "de trei ori femeie", "capra cu trei iezi".

Imi aduce aminte de un bufet particular dintr-o localitate rurala "La trei rotite".
Patronul avea doua fete cam "rele de musca", si betivii bufetului cand ii intrabi unde se duc, spuneau, "la trei rotite, trei curvite".

Anonim spunea...

Cocos a fost si la Monte Carlo, la nunta lui Andronic, cu Papillon & Co. E complicata chestia...

Lilick Auftakt spunea...

@Gheorghe

Hihi! :)

@Riddick

Aici "colegiul national de aparare" e liantul. Restul sunt legaturi intamplatoare...

Lucia Verona spunea...

@Lilick
Postarea semnată H.Salem e de fapt de la mine, tocmai am făcut un blog în memoria lui şi eram logată acolo. A fost soţul meu şi a murit în 1991. I-am mai publicat cîteva cărţi, iar acum acest blog, ca să-şi mai amintească lumea de el.
Scuze pentru off topic.

Anonim spunea...

Mi-e ca singurul comentariu care-mi iese la ora asta este: cucurigu!

Comunistii o aveau pe toa'sa Gainusa, aia macar se putea spera sa faca oua (sau sa le 'bage' la alimentara), dar astia, cu toti cocosii lor, ma tem ca-s sterpi de tot.

Lilick Auftakt spunea...

@Lucia

Imi pare foarte rau. :( Nu m-am uitat acolo. De-abia acum, ca mi-ai spus, am intrat si am vazut ca scrie Lucia Verona la "membrii echipei". Dar e foarte frumos ca ai facut acel blog. Multumesc ca mi-ai spus.

@Liviu

O iesi o ciorba, ceva...