Foarte de acord cu Andrei Plesu. Voi?

In ultimul articol din Adevarul Andrei Plesu scrie despre doua tipuri de necredinta. Ma opresc la cel de-al doilea tip, si il citez:

"A doua specie care mă indispune e cea care practică extrema opusă. Apare, din când în când, la televizor şi vorbeşte patetic despre „neam”, despre „credinţa omului simplu” şi despre Iisus Hristos. Mă frapează, de fiecare dată, subtonul de impostură, falsul acestui tip de discurs, semidoctismul lui, încântat să manipuleze grandilocvent cele mai obosite locuri comune ale retoricii naţionale: noi care am suferit, noi pe care „ei” vor să ne distrugă, noi care suntem creştini de două mii de ani, noi care nu ne dăm bătuţi, noi care doinim, jelim şi învingem, noi. Totul asezonat cu câteva citate prost asimilate şi cu un fel de sfătoşenie şugubeaţă, pastişând, fără har, stilul Petre Ţuţea.

Fiinţa fragedă a credinţei, umbra discretă a smereniei lipsesc cu desăvârşire din acest tip de vorbire. Vorbitorul nu „crede”. Ştie. Se ascultă pe sine cu plăcere, se pune în scenă, ridică mereu în sus un deget pedagogic, e ales de îngeri să ne dea curaj şi înţelepciune. Nu e preferabil cheful cinstit al cetăţeanului „de rând”?"

Am putea spune ca Plesu "ataca" un personaj ce isi face aparitia din ce in ce mai des pe ecranele televizoarelor in ultima vreme. In fapt ataca un tip de fals profet pe care il intalnim adesea in diferite imprejurari ale vietii, dar care si-a consacrat ca spatiu de desfasurare studioul OTV. Ce parere aveti?