11 mai 2009

Despre Monica Macovei


Textul de mai jos mi l-a trimis @PRO-DOC. L-a scris in EVZ, la comentariile din subsolul interviului cu Monica Macovei, dar merita sa il citim toti. Asa ca iata-l:

"Sunt unul dintre cei care au crezut in Monica Macovei, inca de cand era dumneaei consultant la APADOR-CH. Sobra, mai intotdeauna foarte grava, d-na Macovei mi-a facut impresia unui samurai aflat in slujba dreptatii. Asa ca sunt unul dintre cei care i-au salutat sincer prezenta, ca independent, in fruntea Ministerului Justitiei, in guvernul aliantei DA. Mai ales ca, impreuna cu Franco Frattini, la vremea aceea intransigent si elegant comisar european pentru justitie, libertati civile si securitate, parea sa compuna un tandem demn de toata cinstea. Ceea ce a urmat insa m-a stupefiat.

Reforma d-nei Macovei s-a blocat chiar in stilul de abordare a luptei, fiind subminata si de oamenii de incredere pe care si i-a adus in sistem: Laura Codruta Kovesi, al carei CV de procuror general imi pare o gluma cam neagra (studii "aprofundate" de drept la Sibiu si-un doctorat inceput la Timisoara), si, cireasa de pe tort, Daniel Morar, procurorul cu "mapa" patata si performanta de-a fi intocmit dosarul termopanelor, piticilor de gradina si-al pamatufurilor chinezesti! Totusi, in timp ce Macovei isi continua inteligentul joc de imagine, fiind desemnata Femeia Europei in 2008, amicul Frattini si-a incheiat brusc jocul de-a anticoruptia, intrand in cabinetul Berlusconi si abdicand astfel abrupt si de la apararea libertatilor civile (vezi cazul imigrantilor romani).


Nu putem spune ca presa romaneasca nu ne-a adus unele detalii interesante din background-ul profesional al d-nei Macovei: file din "mapa" de procuror comunist, care a beneficiat de plimbari in Vestul "imperialist" intr-o vreme cand era greu sa ajungi pan-la Praga, absente cu ghiotura si amanari de solutionare a dosarelor care riscau s-o elimine din procuratura, daca n-ar fi demisionat "de bunavoie", plus casa parintilor, afacere in care d-na Macovei s-a dovedit o fiica la fel de recunoscatoare pe cat de recunoscator le-a fost parintilor fiul Miron Mitrea. (Desigur, fiecare si-a exprimat recunostinta filiala cu mijloacele avute la indemana).


Nu e de neglijat nici aportul d-nei Macovei la combaterea coruptiei in Macedonia, tara aspiranta la integrarea europeana si macinata de o coruptie endemica al carei boom dupa trecerea la pluralism e foarte asemanator cu cel romanesc. Ce know-how a dus d-na Macovei in Macedonia? Unul de imagine, desigur: sloganul "coruptie zero", plus circul cu mascati si arestarile in direct, la tv, la o ora de varf. Ce corupt mecedonean a fost dat pe mana justitiei, cu tot baletul televizat de rigoare? Un primar! Ei da, asta eficienta! (Informatia asta mi-a parvenit din surse macedonene, de altfel, sarmanele, extrem de impresionate - pozitiv!- de spectacolul televizat al primei arestari cu mascati.).


In fine, interviul de azi, din EVZ. Cand vin in discutie chestiuni delicate (pozitia Elenei Udrea fata de candidatura EBA-ei, parteneriatul PDL-PSD, atitudinea Alinei Mungiu fata de listele PDL pentru europarlamentare), Monica Macovei ori nu comenteaza, ori o face pe lupul moralist (vezi chestiunea dosarelor nefinalizate, pe care o considera inadmisibila; tocmai dumneaei care, intre 1993 si 1996, a lasat nesolutionate 198 de dosare, dintre care doar 17 justificat).


Si, finis coronat opus, as mai aminti filmuletul postat pe unele bloguri care ne-o arata pe d-na Macovei, tot sobra si destul de retinuta (poate chiar usor jenata , la lansarea candidatilor PD-L pentru europarlamentare. In fata unei sali portocalii in delir, un rapsod kitsch "interpreteaza" o bucata populara care-i umple de zvac pe vecinii dumneaei din prezidiu: d-na Udrea, simbol al anticoruptiei de tip Cocos (dezvaluita si in paginile EVZ), si, ceva mai departisor, ministrul Economiei, anticoruptul Videanu, aplaudand ritmic, cu gura pana la urechi si nelipsitii bujorei de Cannes (si criza!?) in obrajori."
- PRO DOC

15 comentarii:

codeus spunea...

Nimeni nu e "perfect"))). Din păcate a fost doar o "imagine", în sistem aşa cum se spune şi în articol a fost un mare fâââsss

hendrix spunea...

Nu ma mira deloc noua mutare a pedeleprelor, prin ieftinul joc de imagine facut pe seama sinistrei macovei. Ei pornesc de la premisa, falsa desigur, ca de numele ei s-ar lega nu stiu ce reforme in justitie, ca ea ar fi declansat lupta acerba impotriva coruptiei. FALS! Ea a fost doar o marioneta a securistului de la Anvers, transformata intr-o biata scula a acestuia, minuscula evident! Rezultate? A promovat in functii cheie alte marionete precum kovesi, tzulush si, ultimul pe lista cu voia Dvs., ilustrul porc-uror daniel morar. Care a fost rolul lor? Sa faca dosare politice adversarilor politici ai lui ba-secu: liberalii din guvern, eternul dusman Patriciu si gasca pesedista care nu s-a predat lui geoana, omul insarcinat sa distruga ideea de psd, adica gruparea ilici-nastase. Lupta anticoruptie s-a transformat intr-o jenanta mascarada, intr-o penibila TELEJUSTITIE! Nu pot sa uit imensele parodii juridice declansate impotriva lui nastase, mitrea, Chiuariu, Remes, Pacuraru, toate fiind penibile insailari cu iz de vendeta politica ieftina, menite sa dea senzatia bizonilor portocalii ca ei chiar fac ceva. Sinistra macovei a girat intreaga parodie judiciara. De ce? Ea a fost o unealta a securistilor inca dinainte de lovilutie, ea lucrand imediat dupa absolvire la Sectorul 1 al Capitalei! O unealta a Manastirii Secu, avand un dosar ce o face santajabila, va ramane pururi un simplu pion.
Jocul de imagine cu macovei seamana enorm cu ieftinul joc al securistului draga stolo, care avea menirea de a strange voturi anul trecut, fiind avansat ca viitor premier. Destui naivi au intrat in joc anul trecut, oare cati dintre ei vor pune botul la noua shmecherie portocalie? Ceva imi spune ca numarul naivilor s-a redus simtitor in ultima vreme si ca mumia macovei nu va putea pacali mai pe nimeni.

Anonim spunea...

Interviul doamnei Macovei este cutremurator. Turnatoria, acesta este cuvantul corect, pe care a practicat-o doamna Macovei la diverse institutii si guverne continua sustinut. Si sprijina deschis neacordarea de fonduri Romaniei. Nu vreau sa ma gandesc ce o sa faca in Parlamentul European.

Lilick Auftakt spunea...

@codeus

Sunt de acord cu ce zici. E foarte important ce scrie @hendrix.
@Mihai Voicu - recent, TRU si Preda au afirmat ca vor face acelasi lucru la Bruxelles ca si dna Macovei: vor critica Romania. Dar voi pune o alta postare despre asta.

Shadow spunea...

Sa critice dar sa stim si noi. Ca doar asta e "problema". Loby-ul inceput de marie jean (comunist celebru la el in urbe) la ue si continuat de macovei si "echipa de soc" se vede azi. Adaugati si faptul ca boc incerca din ianuarie sa-si motiveze "mostenirea" prin atentionarea UE pt depasire de deficit ca sa va fecti o idee despre cum merge "pdl-ul" si "competentii" sai in viata de zi cu zi.

Adaugati la asta si cunoscuta deja cautare informatica a oricui fara mandat judecatoresc prezentata ca lege de macovei si o sa aveti masura completa a unui stat ce "simuleaza" democratia in viziunea basesciana.

E de ras ca astfel de "legi" vin de la o persoana care se "da" specialista in DREPTURILE OMULUI. Se schimba "ideile" dupa cum bate vantul ca asa e "jucaria" la romani.

alina gorghiu spunea...

Bag seama ca Monica Macovei a uitat ca nu mai e ong-ista, ci e candidat pe lista unui partid.

Lilick Auftakt spunea...

@Shadow

Pai uite ca nu prea stim ce vor sa critice. Am pus postare noua.


@Alina


Cred ca nici nu s-a prins ca nu mai e ong-ista.

Pro DOC spunea...

Draga Lilick,

Iti multumesc ca mi-ai postat comentariul drept articol de sine statator. Deh, m-am simtit chiar flatat.: ) Le multumesc mult si celor care l-au comentat.

@Hendrix
Pacat ca nu ti-ai postat acest comentariu si sub interviul cu Macovei din EVZ, desi sunt aproape sigur ca nu ti-ar fi fost vizualizat. Eu am fost banat cateva luni bune si, in ciuda protestelor adresate prin email redactiei, nu mi-am rezolvat situatia decat prin schimbarea provider-ului si, implicit, a IP-ului. De atunci insa ma straduiesc sa pun surdina pe tot ceea ce postez acolo.

@Alina Gorghiu si Lilick
De independenta si ong-ista ce-a fost, tocmai s-a... demascat! (Vorba lui Petre Roman.).

Lilick Auftakt spunea...

@Pro Doc

Si eu am vrut sa scriu despre Monica macovei. Ii citisem interviul. Dar daca am vazut ca tu ai scris atat de complet si de frumos am zis ca nu mai are rost. Asa ca eu iti multumesc. :)

atreides spunea...

Cum stateam eu cu ochii in calculator si cu televizorul deschis, aud urmatoarea fraza la Realitatea TV: "o vedem acum pe cea mai urata dintre pedeliste, Monica Macovei". Primul meu gand, pana sa apuc sa ma intorc spre televizor, a fost: dom'le, da' chiar asa urata e Macovei asta? In fine, m-am prins care era faza: aia dezbateau acolo contrele dintre PSD si PDL, si voiau sa spuna ca Macovei este pedelista pe care pesedistii o urasc cel mai mult...

Lilick Auftakt spunea...

@atreides

Hai ca e buna! :))

atreides spunea...

Hahaha, da, asta e subiect misto pentru un sondaj: "Care este, pentru noi, cea mai urata dintre pedeliste?"

Pro DOC spunea...

@Atreides

Nutzi? :))

atreides spunea...

Care dintre ele? :)))

Pro DOC spunea...

@Atreides

Grea intrebare! Mi-e aproape imposibil sa aleg, ma simt ca Paris cu marul discordiei in mana, asa ca zic, far-a mai sta prea mult pe ganduri: ambele amandoua! :))