27 mai 2009

Orban: Boc va fi o nuca tare!


Iata ce declara Orban pentru Inpolitics: "Din informaţiile noastre, există mai multe variante pentru noul premier, atât din afara PD-L cât şi din interiorul partidului, dar de undeva, dintr-un eşalon mai îndepărtat de actualul nucleu dur, însă marea problemă a preşedintelui e că Boc nu vrea să plece de la şefia guvernului. Practic, cred că Boc se pregăteşte să devină al doilea Tăriceanu, adică un personaj pe care Băsescu se va lupta să îl dea jos, dar care se va ţine tare. Chiar dacă liderul PD-L şi-a creat imaginea de supus total al preşedintelui, el a devenit conştient, în ultima perioadă, că după demiterea din fruntea guvernului va deveni un cadavru politic. Primăria Clujului a pierdut-o, parlamentar nu mai e, ar rămâne complet descoperit şi expus răzbunării unor baroni ai partidului, care nu uită şi nu iartă anumite chestiuni".
Pe de altă parte, Orban afirmă că "Băsescu are nevoie disperată de alt premier, pentru că îi trebuie o mişcare spectaculoasă în planul imaginii până la toamnă, şi la fel de esenţial pentru el e să îl aibă pe Geoană adversar în finala prezidenţială şi nu pe Crin Antonescu, pentru că ştie că o parte a electoratului liberal nu îi va da voturile liderului PSD". (Bogdan Tiberiu Iacob)


Cateodata am impresia ca Orban vorbeste sa se afle in treaba. Altadata, avand in vedere ca e vorba de personaje ca Basescu sau Boc, imi pare ca tot ce zice el e posibil. Insa mi se pare interesant ca de la o vreme e strabatut de viziuni mai ceva decat Mama Omida. Voi ce ziceti de speculatiile lui? A nu se uita totusi un lucru: Orban are prieteni foarte buni si in PD.

35 de comentarii:

madalina ionescu spunea...

Citind ce ai scris, citat din Ludovic Orban, nu am putut sa nu imi amintesc de "profetia" lui Cristoiu, ca EB (nu eba :) ) va deveni precum personajele alea din Dickens, contabilul amarat si cocosat pe care toti il umileau ajunge sa puna mana pe averea, conacul si fata cea mare a lordului.

tony spunea...

Orban bate campii.Boc nu are cum sa fie al doilea Tariceanu.Daca Basescu il pune sa demisioneze din PDL si sa se inscrie la UDMR,Boc executa imediat fara sa puna intrebari.

Lilick Auftakt spunea...

@Madalina

Haha. Ce-ar fi sa se transforme peste noapte Bocutul?

Lilick Auftakt spunea...

@Tony

Ei, asa vad si eu. Dar cine stie ce ascunde micutul? Pe de alta parte ma gandesc ca Orban incearca poate sa il starneasca...

Ramstein spunea...

basescul va schimba bocul inainte de prezidentiale (in speranta unei redresari in preferintele electoratului - defunctul premier ar prelua pe umeri o buna parte a "vinovatiei" pentru starea jalnica a romanului). Dar bocul nu se va lasa dus cu una, cu doua

[D][S][N] spunea...

Da, dar o nuca, ramane o nuca ! :)

codeus spunea...

Buna Lilick, politica basesciana a fost dintotdeauna "toti sunt de vina eu nu am nici o vina". normal ca-i trebuie o miscare de a iesi iar basma curata pana la toamna. Ce ma intreb eu o sa mai tina urciorul inca odata.vor mai pune botul multi la "machiavelismul" lui Zeus?. referitor la Orban nu tre sa fii in centrul furtunii ca sa-ti dai seama de unde bate vantul, sigur ceva este se fac doar tot felul de scenarii pt la tooamna. Fum fara foc nu iese vorba din popor.

Lilick Auftakt spunea...

@Ramstein

Dar cine ar fi fraier sa-si ia pe umeri "vinovatia"? Mai ales ca partea mai rea a crizei de-abia vine din iarna. Cine sa fie imbecilul? Doar Stolo ar putea...Si tu zici ca Boc nu se va lasa dus? :)

@DSN

Pai daca e mai tare decat ciocanul e de ajuns. marimea in cazul asta nu mai conteaza.

@Codeus

Oare cine face focul? :)

codeus spunea...

E focul din olimp, nu e greu sa ghicesti cine il face. Lilick la postare cu probleme cu vederea ti-am lasat o grmada de comenturi ce se intampla ca nu au aparut mai ales doua care earu cu adresare directa la mister Preda.

Lulutza spunea...

Nu prea cred in "prietenii" lui Orban din PD. Care s-ar putea sa-l intoxice pur si simplu, "alimentind" tot felul de zvonuri si/sau sperante... Aplombul de flasneta devotata al lui Boc, capabil sa moara de asfixie cu prea multe fraze editate aproape perfect in timp record, s-ar putea sa-i mai foloseasca clanului Basescu. In plus, pe boc asta pina si alde Blaga, Pogea si Videanu il joaca pe degete... Si totusi, daca-l pune Basea pe boculet ministru la justitie si-i aduce o sefa blonda?! Destul de verosimil, ca prea umbla Base peste tot cu blonda din dotare dupa el si niciodata cu boculetul... Eu cred ca blonda cu pricina il sapa pe "ala mic cu capul mare".

Tare mi-e teama ca, asa flasneta pe poante cum este el, in curind o sa plingem cu totii, cind ne-om vedea la "prora" guvernului cu un primministru pe tocuri cui... Bine ca m-am documentat, ca era cit pe-aci sa scriu "pupa" si ma lua in balon preainteleptul si preapriceputul, ca-i singurul domeniu in care are si el o diploma! Uf, grea marinaria asta! :)

Lilick Auftakt spunea...

@Codeus

Scuze. Habar nu am. Am scos tot ce am gasit, dar pentru ca nu esti primul care imi spui, iti dai seama ca te cred. Mai face figuri si blogul asta.

Lilick Auftakt spunea...

@Lulutza

E posibil ca si Orban sa fie alimentat special...
Dar varianta cu Nutzi e evident cu muult mai proasta decat asta cu Boc. Macar Boc nu vrea non-stop sa-si faca imagine.

Ramstein spunea...

@Lilick:
Nu spune nimeni ca bocul ar fi incantat sa preia "cadoul". Dar il va prelua ;) . Parca si vad pupaciosii consacrati ai basescului (tru, patrasconiu, morar@less & Co.) acordandu-si instrumentele si cantand noua partitura a noii(!) "dezamagirii prezidentiale" - motiv: boc, in acest caz, dar cu inflexiuni mai molatece (ca e de-al lor). Pe scurt, bocul, un miel sacrificat pentru a da o sansa la un nou mandat

Lucia Verona spunea...

P=entru că ne aflăm în sezonul ovin, vă amintesc titlul unei piese de Aurel Baranga: "Mielul turbat". Poate că şi Boc...

Lilick Auftakt spunea...

@Ramstein si @Lucia

Ati scris amandoi de "miel" fara sa stiti unul de altul... Hahahah! :))

Ramstein spunea...

Da, da! :) Asta cu "mielul turbat de sezon" e grozava - bocul nu se va lasa mazilit fara ceva proteste (politic, este mort)

Ramstein spunea...

Aaa... si nici nu va fi vreo Udre pe post de inlocuitor. Pentru putinul timp care va ramane pana la alegeri, basescul va cauta printre "independenti" sau pe la PNL - va "da bine" in ochii populatiei, va contribui la o aura de "impartialitate prezidentiala", si oricum il va schimba daca va castiga mandatul.
Apropo, aseara am savurat "Patimile lui Jesus Christ Predator pe altarul lui Gadea" :)

Lilick Auftakt spunea...

@Ramstein

Da? Ai vazut si tu? :)
A scris pe blog ca vizeaza/viseaza si voturile liberalilor. :)

Ramstein spunea...

@Lilick: am onoarea sa-i urmaresc blogul :) ; mai si scriu pe acolo - putin si rar. Exista si un lucru pe care il apreciez la proprietarul blogului respectiv: nu cenzureaza comentariile (spre deosebire de penibilii propagandisti de rang inferior tip patrasconiu & Co.)

Lilick Auftakt spunea...

@Ramstein

Asa, asa e.. Nu am auzit pe nimeni care sa se planga de asta.

Gheorghe spunea...

Orban vrea se iasa in evidenta cu un scenariu original, dar lipsit de realism.
Boc nu se opune stapanului, el e opusul lui Tariceanu.
In al doilea rand nici PD-L-ul si nici PSD-ul nu-l considera pe Boc sef de partid, asa ca daca prin absurd Boc ar refuza sa demisioneze, Basescu ar spune "sa fie motiuniune", si motiunea ar trece la vot.

Ramstein spunea...

E drept, mesajele imbecile ar putea fi filtrate pentru ca nu fac decat sa polueze.
Dar in cazul faimosului jurnalist independent patrasconiu, de exemplu, sunt "filtrate" mesajele care au alta culoare politica decat portocaliu si trec nestingherite tot felul de injuraturi si mizerii ale activistilor PDL. Bine... este si o mare diferenta intre cele doua bloguri in privinta calitatii articolelor

Petru spunea...

Mă doare-n trei litere. Boc e penibil. Campania împotriva lui ar trebui dusă numai cu imagini ca alea în care zâmbeşte în timp ce vorbeşte Băsescu şi eventual îl şi critică. De ce o zâmbi pot numai să bănuiesc dar cred că oricine priveşte are aceeaşi bănuiala ca şi a mea.

Ramstein spunea...

@Gheorghe

Nu s-a pus niciodata problema in termenii "basescul, stapanul lui Tariceanu" - nici nu se pot compara cele doua persoane: bocul si Tariceanu.
Nu uita ca PSD va iesi de la guvernare cu ceva timp inainte de alegerile prezidentiale

Lilick Auftakt spunea...

@Gheorghe

Sau.. ar putea sa mimeze Boc o astfel de impotrivire. Ar da bine o "lupta" din asta pentru Basescu.

Lilick Auftakt spunea...

@Ramstein

Nu am vazut articole nemaipomenite nici la Preda. Insa nu stiu de ce Patrasconiu nu realizeaza ca toti ii spun ceea ce scrii tu aici. E adevarat, pe mine nu m-a dat afara oricat de anti-basescu am scris. E adevarat, am scris decent. Insa, dupa ce semnale am cam de la toata lumea, a devenit f rigid.

Lilick Auftakt spunea...

@Petru

Am vazut in ultima vreme tot felul de poze din astea de care zici. "Tari". Cu Boc. Si le-am pastrat.
E in stare sa zambeasca atunci cand i se face observatie. Nu stiu de ce. Mandru ca i se da atentie.. Nu stiu. E putin masochist cred.

Ramstein spunea...

@Lilick: articolele mielului sacrificat recent pe altarul lui Gadea (nume predestinat) "stralucesc" prin faptul ca sunt destul de anoste. Totusi, sunt decente, nu sunt (inca) articolele tip "propagandist-limbaj-stejar" ale patrasconiului :)

Lilick Auftakt spunea...

@Ramstein

Da, omul se abtine ca sa nu supere prea rau pe nimeni. Insa (ii scriam asta si lui @Pro Doc) eu cred ca el ar fi fost si pentru Ceausescu consilierul perfect. In plus, nu are charisma, nu straluceste in nimic, e ca un contabil in politica. Insa e capabil de destule "machiavelisme" (cum zice @Codeus mai sus)

Ramstein spunea...

"se abtine ca sa nu supere prea rau pe nimeni"
Cam asa ceva... :) (nu se stie niciodata cum se schimba vremurile)

Lilick Auftakt spunea...

@Ramstein


Poate fi un bun consilier si pentru urmatorul presedinte. :))

[D][S][N] spunea...

tocmai asta e, ca o nuca nu'si depaseste conditia si aca atare nu poate fi mai tare decat ciocanul !

Lulutza spunea...

Varianta cu Nutzi PM si mai proasta? Crezi ca asa gindeste Base? Doar pe Nutzi o ia in toate deplasarile prin strainataturi si pe Boc niciodata! Cam asa era "telenovela" si prin primele episoade, pe cind era sefa cancelariei prezidentiale... "Mutrele acre" si "nucile" erau lasate acasa si tot Nutzi era favorita pentru excursiile de serviciu...

mihai4 spunea...

Eu deacum stau distant fata de Orban.C-o vrea sa bage soparle la Pd sau ca vrea sa-i faca zile negre lu' Boc pentru preluarea sefiei Pdl de catre pretenu' sau Buldogul nu ma intereseaza.Important e finalul povesti, asta daca va fi un final.Doar atunci stiindule miscarile din trecut vom putea pune cap la cap acest puzzle.Mie imi era caci acum nu-mi mai este frica virgula ca Orban ar indrepta pnl-ul spre o guvernare cu pdl-ul.Se stie ca Orban are prieteni in pdl dar in psd deloc.Poate doar Medelin.Orban era un om la care tineam enorm dar care ma dezamagit la fel de mult.Il apreciam inca din 2001 cand candida la presedentia pnl contra lui Stolojan.Mie ca se baga-n seama aiurea de cand sa ales la congres caci inainte nu facea predictii dastea cum spuneati voi,gen mama Omida.

Claudia Muresan spunea...

De cite ori iese Orban la rampa, Crin Antonescu pierde voturi. Obama a lasat-o acasa pe Michelle ('first time proud of my cuntry')in campanie pentru ca risca sa-i dauneze si a cistigat. Daca cei din staff-ul PNL nu inteleg asta, au o problema. Crin Antonescu ar trebui sa promoveze figuri noi in jurul sau, de dragul imaginii, daca se vrea candidat 'hope and change.'