Daca nu stiti despre ce e vorba, intrati va rog pe blog la Mos Califar. Il citez:
“Ce faci cand te paraseste inspiratia si n-ai ce scrie la gazeta? Publici mailuri de la ” cititori ” si le comentezi cu lacrimi in ochi. Neuronul deja plictisit nu te mai indeamna sa verifici ce e cu poezia aia. Si uite ce iese:
CTP publica in Gandul: O floare din ierbarul morţii. Noi dam un google search la ” slow dance charity hoax ” si gasim diverse chestii interesante (…)”
Aflam de exemplu ca fetita bolnava de cancer care a scris un poem, despre care scrie impresionat CTP in articol, nu exista. Pe aceasta tema au mai reactionat si cei de la “Dupa bloguri” care l-au citat tot pe Mos Califar, dar au explicat si ce este un "hoax". In rest, a fost liniste. Si e vorba totusi de profesionalismul unui ziarist de elita, dincolo de frumusetea de necontestat a unei poezii care circula din 1998 pe mail-uri, in scopuri mai mult sau mai putin... "caritabile". Ar fi trebuit sa verifice ca sa ne dea o informatie corecta, nu una falsa. O lectie pentru jurnalistii care isi imagineaza ca internetul, blogurile, nu sunt chiar atat de folositoare.
“Lasa ca stiu eu mai bine…” e atitudinea autosuficienta care reiese din toata aceasta poveste. Nu, domnule CTP, nu mai poti sa faci presa in ziua de azi fara internet. Ca te faci de ras. Te impresioneaza fetite blonde pe patul de spital, care se dovedesc a fi domni in toata puterea, cu barba. David L. Weatherford, cel care e autorul poemului, e specialist in psihologie infantila, si a scris “Slow dance” inca din 1991. Bineinteles fara intentia de a crea un hoax, asa cum se intampla in toate cazurile. Poemul in cauza il putem gasi pe blogul autorului alaturi de altele. Dar, na, daca tratezi cu sictir internetul nu vei afla asta niciodata.
Postări
20 de comentarii:
Lilick deja cheliosu[CTP] impreuna cu un tipu din fotografie [pe care se pare ca il adora] ma duce cu gandul la BROKEBACK MOUNTAIN.Il si vad pe CTP pastorind oile in varf de munte. http://www.youtube.com/watch?v=17-YsWa863M&feature=related
Brokeback Mountain - Feelings? :)) Haha! Zapacit mai esti!
1 "Colegii de breasla" s-au facut ca ploua constienti ca si ei gafeaza zilnic. Astia nu se critica decat cand au chef de scandal
2 Omul a dat-o in tango cica el a semnalat "poezia" Ce sa mai vorbim...Din glumitele presei romanesti pe care, dca-o scuturi ca lumea, nu ramane nimic.
Nu de calitatea ziaristului ctp m-am luat eu, de moralitatea lui.Dar cine sa inteleaga in rrromania cuvantul asta
@Mos Califar
Pai, da. Dar daca voia sa semnaleze o poezie trebuia sa indice sursa, adica autorul, si apoi putea sa insaileze si o povestioara: cum ca poezia circula de ani buni pe net, bla-bla... si sub ce forma.
Cînd iei an de an premiul pentru cel mai tare din parcare ziarist al plaiului mioritic, asta, voba unui clasic, nu mai e o crimă, e o greşeală! Prima regulă pentru un ziarist este să verifice ştirea. Abia apoi poate da lecţii altora :))
pai atunci ce ramanea daca indica sursa Lilick.era doar o "antena"si stim foarte bine ca lui CTP nu-i place pozitia asta,el e marele ziarist care gandeste si nu "imprumuta" de la altii)))
@Lucia
Pai si eu ma gandeam la asta cand am citit la Mos Califar. Apoi apare si povestea cu internetul. CTP mereu a privit oarecum de sus internetul, blogurile.
@Codeus
Nu imprumuta, dar a imprumutat... si a reactionat ca o bloggerita de 12 ani.
pai cum altfel.e prins cu degetul in "smantana"si tot el ofenseaza.te asteptai la altceva de la el?
Despre relaţia lui CTP cu internetul ştiu doar că nu-i plac blogurile şi că într-o vreme era pasionat de Second Life. Nu ştiu dacă mai e.
CTP are si el niste limite.Daca recunostea ca a pus botul aiurea,putea fi iertat fara probleme.
Bravo, Lilick!
A facut editorialistul nepereche un fel de update, ne baga pe toti la "forumisti" si o intoarce ca la Ploiesti... penibil.
Cum era cantecul ala? Sorry seems to be the hardest word :)
vai ce-am ras!
"Si tu ..." Lilick te implici in razboiul declansat de invidia profesionala dintre jurnalisti?
Si tocmai de ziua libertatii presei.
Un jurnalist care vrea sa comunice o idee, nu poate porni articolul de la o fictiune?
Mi se pare ca CTP a fost si este atacat exagerat.
Are stilul lui, dramatizeaza, exagereaza, abuzeaza de sintagmele: "e inadminsibil" , "e de necoconceput", dar toata mass-media exagereaza si dramatizeaza cu mai mult sau mai putin talent.
C T Popesti si Cristoiu sunt doua voci care mai spun ceva din mintea lor, spre deosebire de altii care sustin idei dupa dictare.
@Lucia
Cu...Second Life. Da, stiu.
@Tony
Pai asta e. Mda.
@Mada
Pai de fapt nu as fi scris nimic, dar am vazut... comentariul acela cu "forumistii".
@Anca
Si eu... :))
@Gheorghe
Nu, nu ma bag. Initial nu am scris nimic. Insa am vazut aseara "explicatiile" lui si mi s-a parut ca isi bate joc de cititori si vrea sa ii prosteasca cand de fapt era clar ca facute o greseala grava. Apoi mi s-a parut amuzanta ideea. Uite pe cine plangea el! :)
Nu e prima lui greseala, desigur ca nu e el singurul care greseste, dar, mai frate, daca faci o gafa din asta macar recunoaste. Imagineaza-ti doar ce ai fi facut daca vedeai postarea aia (ca parca nici articol nu pot sa-i zic) pe un blog oarecare. Eu as fi inchis imediat si nu mai intram pe acolo. De la el sper ca avem pretentia la altceva.
Cazul CTP e, in fond, o problema a sistemului care produce false vedete si false ierarhii, pe care, data fiind inertia tipic romaneasca, le mai si osifica a la longue.
Traim inca intr-o societate controlata temeinic de fostele structuri, cosmetizate si diversificate intre timp, crezand ca ne pot pacali la nesfarsit prin importarea unui starsystem american caruia nu i-au asimilat insa nici criteriile si nici mecanismele de functionare.
Problema falselor ierarhii e generalizata, de la politic la divertisment, trecand prin mass-media.
Tocmai asta explica succesul blogosferei, ca alternativa la "valorile" oficiale. De aici, din blogosfera, s-ar putea sa vina si mult dorita schimbare de paradigma a irerahizarii spatiului public romanesc.
Altfel, ramanem chemati sa ierarhizam mereu si mereu aceeasi indivizi autosuficienti, aceeasi falsi monstrii-sacri care ne-au fost livrati ca atare si care sunt ei insisi, de ani buni, prizonierii propriilor stereotipii, ticuri, si deformate imagini de sine.
@Pro Doc
Sa speram ca de aici va veni schimbarea. La urma urmei orice critica te indeamna sa te perfectionezi.
Poezia este foarte frumoasa. Degeaba este acuzat dl Popescu de faptul ca nu ar fi facut-o pe detectivul pe net. Nici nu trebuia asa ceva. Sau, daca ar fi facut-o, acest lucru nu cred ca l-ar fi impiedicat sa-i anuleze miezul profund filozofic. Versurile te coplesesc imediat. Si asta conteaza, versul in sine. Faptul ca, intamplator, este si folosita in alte scopuri pe net, nu e deloc important. Tot la fel poate fi oricand folosit si alt poem. E foarte bine ca este atat de mediatizat, pentru ca are o substanta unica in el, exact ca “Imnul vietii” al Maicii Tereza. Toti cei care il acuza aici si pe alte forumuri, il acuza, spun inca o data, degeaba, nemeritat. Si o fac din rautate si din ignoranta. Ei s-au bucurat imediat, crezand ca dl Popescu a “luat o teapa” cu acest lucru. Daca poate fi numita “teapa” o poezie atat de profunda, al unui autor care s-a adresat oamenilor suferinzi, si, iata, ca tocmai ei au si preluat-o ca simbol, atunci, ma intreb cum ar reactiona toti forumistii de aici, daca in America si in lume ar fi postata in acelasi scop o poezie romaneasca, fara sa i se precizeze autorul real, iar un mare ziarist sau scriitor de acolo ar face un articol similar cu al dlui Popescu si ar mediatiza-o doar pentru ca este deosebita, fara, repet, sa exploreze net-ul, pentru ca a-i cunoaste autorul real. S-ar simti mandru sau jignit in fibra nationala vreunul dintre stimatii forumisti pentru acest fapt si ar mai lua o asemenea pozitie vehementa, de infierare neintemeiata a unui om, asa cum au facut-o in cazul de fata, doar pentru ca dl Popescu a pus pret pe adancul poetic al versurilor ?! Dati-mi voie sa spun, ca nu cred acest lucru. Oamenii ar fi ramas impasibili si nu ar fi reactionat in niciun fel. Este foarte bine ca a circulat astfel acest poem. Acesta a fost destinul lui. Astfel, a ajuns sa fie cunoscut si apreciat si aici. Autorul real, atunci cand a scris poezia, se afla in clenciul unui lung sir de boli, de unde numai Dumnezeu l-a scapat, asa cum spune chiar el, si a dedicat-o oamenilor suferinzi, care, din orice colt de lume ar fi, se regasesc imediat in profunzimea cuvintelor ei. Nici nu e de mirare ca oamenii au transformat-o in simbolul sau imnul propriei lor suferinti. E un fapt mai mult decat extraordinar ca dl Popescu a publicat-o. E o dovada a marii lui calitati umane si a talentului lui incontestabil de scriitor. Bine a facut ca a mai picurat peste incrancenarea si dezumanizarea zilei de azi un strop de cuvant, care sa umple putin vidul de suflet cu o dara de sensibilitate si de bucuria de a fi citit un poem scris de un om, care o are ca model in viata pe nevazatoarea de geniu Helen Keller, cea care a luptat toata viata pentru drepturile oamenilor cu diverse handicapuri. De oricine ar fi fost ea scrisa, poezia aceasta a devenit, deja, un “bun” mondial, un “bun” al sufletului fiecaruia, care inca se mai considera un OM fara identitate pierduta.
Poezia este foarte frumoasa. Degeaba este acuzat dl Popescu de faptul ca nu ar fi facut-o pe detectivul pe net. Nici nu trebuia asa ceva. Sau, daca ar fi facut-o, acest lucru nu cred ca l-ar fi impiedicat sa-i anuleze miezul profund filozofic. Versurile te coplesesc imediat. Si asta conteaza, versul in sine. Faptul ca, intamplator, este si folosita in alte scopuri pe net, nu e deloc important. Tot la fel poate fi oricand folosit si alt poem. E foarte bine ca este atat de mediatizat, pentru ca are o substanta unica in el, exact ca “Imnul vietii” al Maicii Tereza. Toti cei care il acuza aici si pe alte forumuri, il acuza, spun inca o data, degeaba, nemeritat. Si o fac din rautate si din ignoranta. Ei s-au bucurat imediat, crezand ca dl Popescu a “luat o teapa” cu acest lucru. Daca poate fi numita “teapa” o poezie atat de profunda, al unui autor care s-a adresat oamenilor suferinzi, si, iata, ca tocmai ei au si preluat-o ca simbol, atunci, ma intreb cum ar reactiona toti forumistii de aici, daca in America si in lume ar fi postata in acelasi scop o poezie romaneasca, fara sa i se precizeze autorul real, iar un mare ziarist sau scriitor de acolo ar face un articol similar cu al dlui Popescu si ar mediatiza-o doar pentru ca este deosebita, fara, repet, sa exploreze net-ul, pentru ca a-i cunoaste autorul real. S-ar simti mandru sau jignit in fibra nationala vreunul dintre stimatii forumisti pentru acest fapt si ar mai lua o asemenea pozitie vehementa, de infierare neintemeiata a unui om, asa cum au facut-o in cazul de fata, doar pentru ca dl Popescu a pus pret pe adancul poetic al versurilor ?! Dati-mi voie sa spun, ca nu cred acest lucru. Oamenii ar fi ramas impasibili si nu ar fi reactionat in niciun fel. Este foarte bine ca a circulat astfel acest poem. Acesta a fost destinul lui. Astfel, a ajuns sa fie cunoscut si apreciat si aici. Autorul real, atunci cand a scris poezia, se afla in clenciul unui lung sir de boli, de unde numai Dumnezeu l-a scapat, asa cum spune chiar el, si a dedicat-o oamenilor suferinzi, care, din orice colt de lume ar fi, se regasesc imediat in profunzimea cuvintelor ei. Nici nu e de mirare ca oamenii au transformat-o in simbolul sau imnul propriei lor suferinti. E un fapt mai mult decat extraordinar ca dl Popescu a publicat-o. E o dovada a marii lui calitati umane si a talentului lui incontestabil de scriitor. Bine a facut ca a mai picurat peste incrancenarea si dezumanizarea zilei de azi un strop de cuvant, care sa umple putin vidul de suflet cu o dara de sensibilitate si de bucuria de a fi citit un poem scris de un om, care o are ca model in viata pe nevazatoarea de geniu Helen Keller, cea care a luptat toata viata pentru drepturile oamenilor cu diverse handicapuri. De oricine ar fi fost ea scrisa, poezia aceasta a devenit, deja, un “bun” mondial, un “bun” al sufletului fiecaruia, care inca se mai considera un OM fara identitate pierduta.
CTP-ul nu e o farsa, CTP-ul e mai mult decat un jurnalist
Citeam cu uluire zilele acestea pe diferite bloguri titluri constituite in adevarate axiome de la care nu ai voie sa te abati: ”CTP e o farsa”, “CTP nu e jurnalist”, “Cum l-au pacalit pe CTP o cititoare si o doamna doctor”, “CTP la judecata bloggerilor. Cum sa-si puna cenusa in cap?” s.a., citeam si ma intrebam, cum reusesc, oare, unii oameni sa striveasca sub copita propriei lor ignorante, privind mai mult decat superficial, unul dintre aspectele fundamentale castigate cu sange in ‘89, prin moartea unor nevinovati, si anume, dreptul libertatii de expresie a unei persoane. Indiferent cine este aceasta si unde ar fi angajata ea, in presa sau in orice alta parte. Pentru ca, ceea ce am citit despre acest ziarist genial, m-a dus cu gandul imediat la asa ceva. Se instaurase, parca, brusc, o “cenzura” de tip colectiv, situata deasupra propriilor criterii personale ale CTP-ului de a alege un subiect, careia, stimatul domn trebuia sa i se supuna fara cartire si neconditionat. “Cenzura” care, culmea, nu functioneaza absolut deloc, insa, atunci cand sunt vitriolate mintea si privirea cititorului cu imagini de vampe despuiate si pozitionate in spatiu cat mai provocator sau cu o abundenta de informatii negative, menite sa supuna atrofiei bruma de neuroni care i-a ramas romanului intr-atata deznadejde si saracie lucie. Nu, atunci “cenzura” se face ca nu vede si, dintr-o data, nu are nici simt critic, mai bine zis distrugator. Nu, pentru ca “cenzura” din asta traieste. Ea este cea care livreaza asemenea “produse” toxice cititorului, tresarind din somn si luand “pozitie” doar atunci cand acestuia incearca sa i se administreze si altceva, curat, profund si foarte aproape de suflet.
Priveam ciuruiala nemiloasa la care este supus Cristian Tudor Popescu si ma gandeam in acele momente, cati dintre cei care s-au grabit sa-l atace pe acest ziarist cu o vehementa iesita din comun au fost, la randul lor, in viata, terfeliti la fel de josnic, loviti sub centura la fel de brutal, atunci cand au gresit opiniei publice sau oamenilor din jurul lor, asa cum ei insisi au procedat cu acest om, doar fiindca a oferit un spatiu de ziar unei poezii deosebite, cu larga circulatie pe internet tocmai datorita mesajului ei profund uman (la alte scopuri necurate nu facem referire, pentru ca sunt irelevante in raport cu substratul filozofic al textului si nu fac obiectul niciunei analize critice). Am asistat cu uimire, practic, la un fel de incercare de executie publica a dlui Popescu de catre acesti insi privati de o personalitate, care sa sparga barierele comunului uman, niste insi coalizati, parca, intr-un tribunal inchizitionist nascut peste noapte, care au redactat cu sange rece de reptila veninoasa o sentinta implacabila, parca, de care erau foarte siguri si foarte mandri in acelasi timp: “CTP e o farsa”, “CTP nu e jurnalist”, “Sa stea inchis in casa un an de zile si sa nu mai scrie niciun rand” etc. Mi-am amintit atunci, cum erau sacrificati pe rug, de catre tribunalele medievale ale mortii, zise si crestine, savantii care se luptau cu adevarurile stiintei pentru a invinge intunericul ignorantei multimilor. Se pare ca, exact ca atunci, si acum s-au gasit destule glasuri, care sa urle de bucurie la mirosul carnii de om ipotetic arse si sa mai si puna inca un lemn pe focul intetit iluzoriu.
Mirarea mi-a trecut, din fericire, foarte repede, pentru ca mi-am zis imediat: ”Nu o sa se intample in veci, ca CTP-ul sa publice o poezie, sa invite forumistii sa o citeasca si ei, ca o turma fidela pastorului ei, sa se repeada brusc si sa o si citeasca.” Nu. Sub nicio forma. Pentru ca forumistii, bloggerii si altii ca ei ahtiati de mirosul publicitatii proprii pe internet nu vor altceva decat sange, capete sparte si gaturi frante. Ei sunt ca niste carnivore dezlantuite, care trebuie sa muste oricum si orice, numai sa muste. Setea de razbunare ii domina si-i uneste. Se bucura animalic, atunci cand isi vad prada sfasiata si fara suflare in tarana fara de consistenta a internetului. E si acesta un mare semn de intrebare privind evolutia mentalului uman de-a lungul timpului. Daca stimatul lor pastor le-ar fi spus politicos: ”Dragi forumisti, dragi bloggeri, dragi cititori (aici includ si colegii de breasla), va invit sa cititi “Moartea caprioarei” sau “Mortua est!”, caci mie mi-au placut foarte mult”, mai mult ca sigur ca nu ar fi tinut cont de invitatia respectiva si i-ar fi sarit brusc in corpore la beregata, in stilul lor specific, l-ar fi acuzat de lipsa de idei si l-ar fi improscat, asa cum au facut-o si acum, cu un noian de injuraturi stramosesti smulse direct din manualul de bune maniere al natiei din care cu totii facem parte.
Dar, deloc paradoxal, tocmai in lava aceasta revarsata cu nemiluita si cu o rautate si o ura iesite din comun asupra acestui om, sta frumusetea adevaratei esente, pe care dumnealor, acuzatorii, nici macar nu o intuiesc: CTP-ul nu e un jurnalist, asa e, si nu e un jurnalist pentru simplul fapt ca e mai mult decat un jurnalist, este un varf de munte, la care se caznesc multi sa ajunga, dar, din nefericire, nu reusesc nici macar sa-l desluseasca cu privirea; CTP-ul este, intr-adevar, o farsa, o uriasa farsa, dar una jucata neprofesionalismului si inculturii si, in acelasi timp, o certitudine de netagaduit a disectiei fine facute asupra unui fenomen observabil si supus oricarei analize de principiu.
Sigur ca CTP-ul incita la discutii aprinse si dure, pentru ca el insusi este o flacara la a carei Lumina se pot vedea, dezgoliti de propriile masti macabre, foarte multi dintre cei care populeaza spatiul in care traim. Le e greu sa-l suporte pe CTP, pentru ca nu le place sa se vada asa cum sunt, adica, simpli locatari-epigoni prinsi pe veci in articulatia poetica a versului eminescian: “Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, urate,/Masti razande, puse bine pe-un caracter inimic…” . CTP-ul ii enerveaza, ii incranceneaza, nu le face pe plac, nu isi face din limba romana un borhot de injurii si de agramatisme. De aceea il urasc si incearca sa-l jupoaie ori de cate ori iese la taraba cu ceva. Niciodata CTP-ul nu le va fi pe plac cu absolut nimic. Chiar daca va incerca sa le vorbeasca pe limba lor, atunci vor proceda invers. Il vor privi de sus si ii vor face trimitere la Dictionarul Limbii Romane sau, mai simplu, la sertarul cu minuni numit Google.
Poate ca, lasand sa se vada mai bine cu acest poem latura sa umana, profund meditativa, CTP-ul i-a derutat pe multi dintre cei care asteptau sa-l vada la cotitura drumului mediatic doar pe cavalerul in armura lucioasa, gata sa faca dreptate cu orice pret si in orice moment. Si bine a facut. A dat o frumoasa lectie de superioritate a caracterului uman in fata mitocaniei generalizate. Nu a tinut cont decat de ceea ce transmite acest text. Asa ar fi frumos si firesc sa facem cu totii. Sa ne lasam coplesiti de puterea cuvintelor, care poate inalta sau ucide, la un anumit moment dat, gandind simplu ca inca mai suntem oameni, la care timpul e mult prea scurt, iar muzica s-ar putea sa isi stinga ecourile din secunda in secunda…
Se poate spune, ca Cristian Tudor Popescu este acea fibra teapana de Univers, prin care timpul se scurge cu folos.
Stau si ma intreb, de ce, oare, n-or fi mai multe asemenea “farse” de OAMENI printre noi?!... Nu am ajunge sa fiintam, poate, mult mai frumos si mai cu rost ?!...
CTP-ul nu e o farsa, CTP-ul e mai mult decat un jurnalist
Citeam cu uluire zilele acestea pe diferite bloguri titluri constituite in adevarate axiome de la care nu ai voie sa te abati: ”CTP e o farsa”, “CTP nu e jurnalist”, “Cum l-au pacalit pe CTP o cititoare si o doamna doctor”, “CTP la judecata bloggerilor. Cum sa-si puna cenusa in cap?” s.a., citeam si ma intrebam, cum reusesc, oare, unii oameni sa striveasca sub copita propriei lor ignorante, privind mai mult decat superficial, unul dintre aspectele fundamentale castigate cu sange in ‘89, prin moartea unor nevinovati, si anume, dreptul libertatii de expresie a unei persoane. Indiferent cine este aceasta si unde ar fi angajata ea, in presa sau in orice alta parte. Pentru ca, ceea ce am citit despre acest ziarist genial, m-a dus cu gandul imediat la asa ceva. Se instaurase, parca, brusc, o “cenzura” de tip colectiv, situata deasupra propriilor criterii personale ale CTP-ului de a alege un subiect, careia, stimatul domn trebuia sa i se supuna fara cartire si neconditionat. “Cenzura” care, culmea, nu functioneaza absolut deloc, insa, atunci cand sunt vitriolate mintea si privirea cititorului cu imagini de vampe despuiate si pozitionate in spatiu cat mai provocator sau cu o abundenta de informatii negative, menite sa supuna atrofiei bruma de neuroni care i-a ramas romanului intr-atata deznadejde si saracie lucie. Nu, atunci “cenzura” se face ca nu vede si, dintr-o data, nu are nici simt critic, mai bine zis distrugator. Nu, pentru ca “cenzura” din asta traieste. Ea este cea care livreaza asemenea “produse” toxice cititorului, tresarind din somn si luand “pozitie” doar atunci cand acestuia incearca sa i se administreze si altceva, curat, profund si foarte aproape de suflet.
Priveam ciuruiala nemiloasa la care este supus Cristian Tudor Popescu si ma gandeam in acele momente, cati dintre cei care s-au grabit sa-l atace pe acest ziarist cu o vehementa iesita din comun au fost, la randul lor, in viata, terfeliti la fel de josnic, loviti sub centura la fel de brutal, atunci cand au gresit opiniei publice sau oamenilor din jurul lor, asa cum ei insisi au procedat cu acest om, doar fiindca a oferit un spatiu de ziar unei poezii deosebite, cu larga circulatie pe internet tocmai datorita mesajului ei profund uman (la alte scopuri necurate nu facem referire, pentru ca sunt irelevante in raport cu substratul filozofic al textului si nu fac obiectul niciunei analize critice). Am asistat cu uimire, practic, la un fel de incercare de executie publica a dlui Popescu de catre acesti insi privati de o personalitate, care sa sparga barierele comunului uman, niste insi coalizati, parca, intr-un tribunal inchizitionist nascut peste noapte, care au redactat cu sange rece de reptila veninoasa o sentinta implacabila, parca, de care erau foarte siguri si foarte mandri in acelasi timp: “CTP e o farsa”, “CTP nu e jurnalist”, “Sa stea inchis in casa un an de zile si sa nu mai scrie niciun rand” etc. Mi-am amintit atunci, cum erau sacrificati pe rug, de catre tribunalele medievale ale mortii, zise si crestine, savantii care se luptau cu adevarurile stiintei pentru a invinge intunericul ignorantei multimilor. Se pare ca, exact ca atunci, si acum s-au gasit destule glasuri, care sa urle de bucurie la mirosul carnii de om ipotetic arse si sa mai si puna inca un lemn pe focul intetit iluzoriu.
Mirarea mi-a trecut, din fericire, foarte repede, pentru ca mi-am zis imediat: ”Nu o sa se intample in veci, ca CTP-ul sa publice o poezie, sa invite forumistii sa o citeasca si ei, ca o turma fidela pastorului ei, sa se repeada brusc si sa o si citeasca.” Nu. Sub nicio forma. Pentru ca forumistii, bloggerii si altii ca ei ahtiati de mirosul publicitatii proprii pe internet nu vor altceva decat sange, capete sparte si gaturi frante. Ei sunt ca niste carnivore dezlantuite, care trebuie sa muste oricum si orice, numai sa muste. Setea de razbunare ii domina si-i uneste. Se bucura animalic, atunci cand isi vad prada sfasiata si fara suflare in tarana fara de consistenta a internetului. E si acesta un mare semn de intrebare privind evolutia mentalului uman de-a lungul timpului. Daca stimatul lor pastor le-ar fi spus politicos: ”Dragi forumisti, dragi bloggeri, dragi cititori (aici includ si colegii de breasla), va invit sa cititi “Moartea caprioarei” sau “Mortua est!”, caci mie mi-au placut foarte mult”, mai mult ca sigur ca nu ar fi tinut cont de invitatia respectiva si i-ar fi sarit brusc in corpore la beregata, in stilul lor specific, l-ar fi acuzat de lipsa de idei si l-ar fi improscat, asa cum au facut-o si acum, cu un noian de injuraturi stramosesti smulse direct din manualul de bune maniere al natiei din care cu totii facem parte.
Dar, deloc paradoxal, tocmai in lava aceasta revarsata cu nemiluita si cu o rautate si o ura iesite din comun asupra acestui om, sta frumusetea adevaratei esente, pe care dumnealor, acuzatorii, nici macar nu o intuiesc: CTP-ul nu e un jurnalist, asa e, si nu e un jurnalist pentru simplul fapt ca e mai mult decat un jurnalist, este un varf de munte, la care se caznesc multi sa ajunga, dar, din nefericire, nu reusesc nici macar sa-l desluseasca cu privirea; CTP-ul este, intr-adevar, o farsa, o uriasa farsa, dar una jucata neprofesionalismului si inculturii si, in acelasi timp, o certitudine de netagaduit a disectiei fine facute asupra unui fenomen observabil si supus oricarei analize de principiu.
Sigur ca CTP-ul incita la discutii aprinse si dure, pentru ca el insusi este o flacara la a carei Lumina se pot vedea, dezgoliti de propriile masti macabre, foarte multi dintre cei care populeaza spatiul in care traim. Le e greu sa-l suporte pe CTP, pentru ca nu le place sa se vada asa cum sunt, adica, simpli locatari-epigoni prinsi pe veci in articulatia poetica a versului eminescian: “Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, urate,/Masti razande, puse bine pe-un caracter inimic…” . CTP-ul ii enerveaza, ii incranceneaza, nu le face pe plac, nu isi face din limba romana un borhot de injurii si de agramatisme. De aceea il urasc si incearca sa-l jupoaie ori de cate ori iese la taraba cu ceva. Niciodata CTP-ul nu le va fi pe plac cu absolut nimic. Chiar daca va incerca sa le vorbeasca pe limba lor, atunci vor proceda invers. Il vor privi de sus si ii vor face trimitere la Dictionarul Limbii Romane sau, mai simplu, la sertarul cu minuni numit Google.
Poate ca, lasand sa se vada mai bine cu acest poem latura sa umana, profund meditativa, CTP-ul i-a derutat pe multi dintre cei care asteptau sa-l vada la cotitura drumului mediatic doar pe cavalerul in armura lucioasa, gata sa faca dreptate cu orice pret si in orice moment. Si bine a facut. A dat o frumoasa lectie de superioritate a caracterului uman in fata mitocaniei generalizate. Nu a tinut cont decat de ceea ce transmite acest text. Asa ar fi frumos si firesc sa facem cu totii. Sa ne lasam coplesiti de puterea cuvintelor, care poate inalta sau ucide, la un anumit moment dat, gandind simplu ca inca mai suntem oameni, la care timpul e mult prea scurt, iar muzica s-ar putea sa isi stinga ecourile din secunda in secunda…
Se poate spune, ca Cristian Tudor Popescu este acea fibra teapana de Univers, prin care timpul se scurge cu folos.
Stau si ma intreb, de ce, oare, n-or fi mai multe asemenea “farse” de OAMENI printre noi?!... Nu am ajunge sa fiintam, poate, mult mai frumos si mai cu rost ?!...
Trimiteți un comentariu