19 mai 2009

"Ce păţeşti dacă te pui cu Elena Băsescu"


Aflam de la Bogdan Boza, fost membru PD-L: "El a declarat azi, pentru Inpolitics, că firma sa de curierat este călcată sistematic de Inspecţia Muncii, „care nu se lasă, în general, până nu îmi arde o amendă, până acum cred că am colectat câteva zeci". Boza spune că şicanele au îmbrăcat şi alte forme „am primit ameninţări să mă potolesc cu declaraţiile, să nu o mai critic pe Elena Băsescu şamd, dar ceea ce s-a întâmplat zilele trecute mi se pare de-a dreptul absurd" relatează Boza. Concret, în ziua de 8 mai, la Casa de cultură a studenţilor din Iaşi a avut loc o conferinţă, „Ai dreptul să eliberezi cuvintele", având ca temă libertatea de exprimare, la care a fost invitat şi Boza, alături de jurnalişti, jurişti, judecători de la Curtea Constituţională etc. În cadrul acesteia, politicianul a susţinut un speech în care a criticat legea tăcerii care este impusă în partidele autohtone, dând exemplu fostul său partid: „Am avut curajul să „rup rândurile" partidului prezidenţial, nerespectând ordinele lui Răzvan Murgeanu şi a conducerii PD-L de a o lăsa pe Elena Băsescu să candideze de una singură pentru conducerea tineretului democrat-liberal. Ameninţările şi intimidările specific securiste nu m-au speriat. Au folosit Serviciile să-mi afle secrete murdare: nu au găsit nimic. Convingerile şi principiile mele au devenit o armă temută pentru PD-L, mai bine zis pentru cei care fac afaceri necurate din bani publici. Am fost exclus din acest partid, aşa cum este îndepărtat oricine nu agreează asfaltul şi bordurile" a spus fostul june pedelist la conferinţă."
Mai multe detalii ne da Bogdan Tiberiu Iacob pe site-ul Inpolitics intr-un articol de unde am preluat si titlul.

12 comentarii:

Liviu spunea...

Cei care o voteaza pe Elena Basescu nu se omoara informandu-se pe internet sau informandu-se in general, asa ca efectul acestor materiale este nul.

O mica corectie: omul de numeste BOZA, nu Bogza, asa cum din greseala ati scris.

De asemenea, se face referire la "politicianul Boza" - dupa excluderea din PDL, s-a inscris in alt partid? Simpla curiozitate.

codeus spunea...

te mai indoiai de metodele asa zis democratice ale PDL-ului? buna Lilick

Lilick Auftakt spunea...

@Liviu

Iti imaginezi ca nu pentru cei care o voteaza pe Elena Basescu am postat asta. Tinta mea e cu mult mai clara. Exista persoane pe care le cunosc, si care au fost la randul lor amenintate pentru mult mai putin.

Buna @Codeus

Cum merge netul?

[D][S][N] spunea...

Vezi, d'asta am incercat eu sa o imbunez ieri cu postul ala !... :)

Lilick Auftakt spunea...

@Liviu

Nu stiu ce sa-ti spun de "politicianul Boza". E ca si cand as cita din CTP si m-ai intreba de ce a scris el un anumit lucru. Habar nu am. Intreaba-l pe autor, pe site. Eu am scris fost membru PD-L pt ca atat stiu.
Am corectat numele. Merci.

codeus spunea...

destul de rau si ma enervez si nu-mi sta bine. vorba aia ca acasa nu-i nicaieri ))))

Ionut POCLID spunea...

Acu nu trebuie sa credem chiar tot ce spune Bogdan Bogza. Am si eu o firma de curierat, care lucreaza pentru compania UPC. Am mai partipat pe la licitatii prin tara, dar nu s-a putut de acest Bogdan Bogza care venea si lua contracte cu PDL in spate si cu inpectorii de la ANRC de brat. Sa lasam acum lamentarile daca nu se mai prind contracte asa usor. Cu una cu alta, trebuie sa recunoastem ca asa se intimpla cind te pui cu puterea. La urma urmei nimeni nu a fost mai breaz.Si sa fim seriosi daca platesti impozitele si nu-ti bati joc de oameni nu are nici un control ce sa-ti faca, mai ales la o firma de curierat care e destul de usor de gestionat. Daca baiatul ala a luat amenzi insemna ca au existat motive sa le primeasca.

Pro DOC spunea...

Pai cum sa nu se strofoce Famiglia sa impuna Omerta pentru a proteja Camorra (pardon, COMOARA) tatii? :))
Nu stiu cat adevar spune Boza (mie mi-a facut impresia unui tip coerent, bine articulat, cand l-am auzit vorbind cu ocazia scandalului de la PDL Tineret). Daca el spune adevarul, faptul ca pedelicii i-au luat in vizor si tatal pe care l-ar fi sicanat intr-un hal far' de hal, mie imi aminteste de vechile metode securistice, cand santajul nu se exercita numai asupra persoanei incomode, ci si asupra familiei ei.

Pro DOC spunea...

Lilick, scuze, mi-am sters comentariul si l-am repostat corectat. Iti multumesc pentru intelegere.

Lilick Auftakt spunea...

@Pro Doc

Nicio problema. O poti face de cate ori vrei. Nu ma deranjeaza cu nimic.

Petru Avram spunea...

@liviu, @Lilick
Dar, cică, pe EBa o votează "tinerii teribiliştii". Asta nu implica cumva că ei ştiu ce urmează să facă, că sunt informaţi?
Sau ne mint sociologii lu' peşte prăjit? Eu recunosc: aş fi mirat.

Lucia Verona spunea...

Nu mi se pare relevant. "Politicianul Boza" a devenit cunoscut în timpul şi din cauza scandalului cînd a vrut să candideze împotriva Elenei Băsescu. Nu ştiu - ştie cineva? - ce alte merite are. Poate că tot ce spune e adevărat. Sau poate îi place să se victimizeze.
Desigur, nu vreau să spun că "a te pune cu Elena Băsescu" e sănătos şi lipsit de riscuri. :)