Noii secretari cu agitatia si propaganda ne sufoca

Pe vremea lui Ceausescu circula un banc. Se spune ca dictatorul ar fi ajuns in iad. Napoleon i-a convocat la el pe Ceausescu, Hitler si Mao.
- Tu cine esti?
- Mao Zedong.
- Daca aveam eu atatia soldati ca tine nu pierdeam batalia de la Waterloo!
- Tu cine esti?
- Adolf Hitler.
- Hmm... Daca aveam eu tancurile tale nu pierdeam batalia de la Waterloo!
- Si tu?
- Nicolae Ceausescu.
- Eheeee, daca aveam eu aparatul tau de propaganda nici nu se afla ca am pierdut batalia de la Waterloo!

Bancul este ilustrativ pentru forta de care dispunea regimul Ceausescu in ceea ce priveste propaganda. Elemente din propaganda aceea ne-au ramas tuturor in memorie. Si, din pacate, astazi avem ocazia sa le revedem pe unele dintre ele, chiar daca in forma incipienta.

Scriam acum cateva luni (vezi AICI) despre Toader Paleologu, cel care a pus prima piatra de temelie la cultul personalitatii presedintelui Basescu, numindu-l pe acesta o adevarata “pleasca”, adica un om providential pentru PD-L. Intre timp, dl. Paleologu a recidivat, si l-a comparat pe Traian Basescu cu marele Ionel Bratianu. Iar comparatia a fost, oricat de scandalos ar fi acest lucru pentru un om de cultura, in favoarea lui Basescu, si nu a unuia dintre intemeietorii statului roman modern.

Asta a fost doar inceputul. Cristian Preda si Traian Ungureanu l-au comparat pe Basescu (nomine odiosa…) cu Corneliu Coposu. Nu e deloc clar de ce un reprezentant al anumitor structuri la Anvers poate fi comparat cu un om care a facut 17 ani puscarie politica, din care 8 ani recluziune totala. Coposu a povestit rareori despre acea perioada, dar stim de la noii lui colegi de celula, ca, dupa 8 ani de izolare completa, acestia au fost nevoiti sa-l reinvete sa vorbeasca si sa scrie. Fac o paranteza: romanul lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe, se bazeaza pe o intamplare adevarata. Un marinar englez a stat doi ani si ceva singur, pe o insula pustie (nu 20 ani, ca in carte), iar cei care l-au salvat au trebuit sa-l reinvete engleza si comportamentul uman.

Care sunt elementele similare din profilul lui Traian Basescu, astfel incat acesta sa poata fi comparat cu Seniorul Coposu, e greu de spus. Faptul ca noii politruci au facut acest pas, rupand barierele logicii si bunului simt, ne aduce aminte de propagandistii lui Ceausescu, care il comparau pe acesta cu… Mihai Viteazu.

Si, pentru ca asta nu a fost de ajuns, cei doi au comparat-o pe Macovei cu Doina Cornea. Fireste, cele doua femei nu s-au intalnit niciodata inainte de 1989, dar, daca ar fi fost posibil s-o faca, atunci Macovei (procuror la acea vreme) ar fi anchetat-o pe Doina Cornea…

Noii propagandisti amesteca totul, pun in aceeasi oala victima cu calaul, isi compara idolul cu Mesia sau cu personaje istorice si, pentru ca toate acestea nu sunt de ajuns, apeleaza si la alte”obiceiuri” ale Epocii de Aur. Un cor de copii recita sacadat, la Bistrita Nasaud, in week-end: “Bine ati venit dom-nu-le preee-seee-dinte!”. Gheorghe Flutur isi prezinta Bucovina prin litere din oi pe dealuri, pentru ca presedintele sa admire creatia din elicopter. Si cine stie ce ne mai asteapta…

Amintiri dureroase, pe care le credeai demult uitate, se trezesc in cei care au apucat ultimii ani ai lui Ceausescu. Incepe sa ti se faca frica… Cineva are curajul sa treaca un prag si, faptul ca presedintele nu respinge asemenea practici, trezeste ura si panica.

Nici Ceausescu nu solicita in mod expres aplauze, nu cerea direct ca, atunci cand vine din strainatate, oamenii sa-l intampine la sosea, formand un cordon uman intre Otopeni si sediul Comitetului Central. Nu cerea aplauze si urale prelungite, nu cerea scandari la congrese si nici portrete si pancarte peste tot. S-au tiparit memoriile multora dintre colaboratorii sai de odinioara si nimeni nu scrie ca Ceausescu cerea PERSONAL asa ceva. Dar i se oferea si nu refuza niciodata. Se vedea ca-i face placere…

Nici Traian Basescu nu ia atitudine fata de adulatorii de tip nou, desi el este acela care, in fond, a condamnat comunismul si, implicit, toate manifestarile sale.

In a doua jumatate a anului 2004, cand Adrian Nastase sufoca pur si simplu toate televiziunile cu aparitiile sale, am avut acelasi sentiment de déjà vu. La fel ma simt si astazi. Aparitiile sufocante ale lui Nastase ne enervau, iar prezenta sa in tot si-n toate ne inducea o senzatie de respingere. Si reactia noastra a fost una pe masura.

Adrian Nastase, marele favorit, cel care detinea toata puterea, a fost batut cu o diferenta de numai 250.000 voturi. Culmea, cel care l-a batut a fost chiar Traian Basescu, cel care astazi i se substituie, si care nu pare sa fi invatat nimic din experienta lui Adrian Nastase.

Noii secretari cu agitatia si propaganda isi fac, in fond, bine treaba. Munca lor induce tot mai mult senzata de sufocare, iar aceasta duce la greata si respingere. Sa le uram succes? Sa le uram!