27 mai 2009

Un magician in chiloti


El a fost intodeauna omul trucurilor, al micilor smecherii, al rasturnarilor de situatie. Si i-a mers! I-a mers! In ultima vreme insa…

Evident, daca s-a invatat asa o viata intreaga, de ce n-ar continua si astazi? Numai ca astazi nu-i mai merge. Toate smecheriile pe care le-a facut in ultima vreme s-au intors impotriva sa.

N-a fost “bomba de presa”, chiar amorsata de al, ale carei schije sa nu-l atinga. Oamenii se asteapta deja ca el sa vina cu o smecherie, si, chiar cand aceasta lipseste, toti se intreaba: oare ce-o fi in spate?

Evenimentul Zilei il pune astazi pe prima pagina. E carnetelul lui si e scrisul lui. Se afla in mana lui. Si sunt notitele lui. Nu mai poate acum sa spuna ca nu e preocupat de candidatura sa, ca se lupta deocamdata doar cu criza.

El a avut nevoie, de fiecare data, de un adversar. De fiecare data s-a legitimat raportandu-se la acesta, l-a demonizat si a jucat rolul Sfantului Gheorghe, cel care se lupta cu Balaurul.

Balaurul a fost pe rand intruchipat de Victor Ciorbea si guvernul sau (unde, desigur, el era ministru), Emil Constantinescu, taranistii etc. Mai apoi, in rolul balaurului, i-a distribuit pe Adrian Nastase si pe Ion Iliescu. Dupa aceea rolul balaurului a fost jucat de Calin Popescu Tariceanu si liberalii sai. Totul a fost demonizat si distrus, de la oameni si structuri politice, pana la dughene si caini vagabonzi. Si i-a mers!

Acum si-a gasit un nou balaur: Criza! Propria candidatura nu-l preocupa, el are alta treaba. Numai ca nici macar asta nu-i mai iese. Propriile notite il dau de gol. Si unde apar toate acestea? In ziarul care l-a sustinut cel mai mult…

Si totusi, de ce se ambitioneaza? De ce nu recunoaste barbateste ca asta il doare in primul rand? Simplu: pentru ca pana acum i-a tot mers! Si nu doar odata, ci de doua ori. S-a obisnuit sa intre in cursa in ultimul moment. In anul 2000, cand partidul sau n-avea candidat pentru primaria Bucurestiului, s-a oferit el, in ultimul moment. A intrat in finala si, surprinzator, a castigat. In 2004 a procedat la fel. Pe ultimii metri a devenit candidatul surpriza si a castigat din nou. Si nu-i firesc sa faca asa si a treia oara?

Trucurile, elementele surpriza, cacialmaua, manipularile….nu-i mai ies. Parca nimic nu mai merge! Pana si propriul scris il da de gol!

Poate cineva caruia nu-i mai iese nimic (si care nu are alte arme) sa reajunga presedinte? Sau ramane singur in arena, fluierat de public, un fel de Iosefini in chiloti?

20 de comentarii:

Anonim spunea...

Mai e ceva. Ii place sa fie rugat. A fost rugat sa nu demisioneze atunci, in primele cinci minute, acum va fi rugat sa candideze, la momentul potrivit, de o mare adunare PD cu lideri jelindu-se la microfon.

simona_ionescu spunea...

Lilick, atentie, se transforma in victima! Si stii ce succes are treaba asta la popor!

INCERTITUDINI spunea...

Lilick!
Eshi ..colosala! imi place titlul asta de mor!

bagatare si punct ro spunea...

simona are dreptate pentru ca de la politicienii nostrii te poti astepta la orice.

Shadow spunea...

@Lilick

Da-mi voie sa nu fiu de data asta de acord cu tine :-). "Individul" nu a cautat mereu "un adversar" el a cautat mereu "un scandal". Si doar pt a masca partial sau complet propria sa INCAPACITATE(incompetenta).

Ca ministru al transporturilor avem cea mai lunga perioada de detinere a postului cu reusite "minime" sau "negative".
Adversarul Ciorbea putea fi oricare altul in postul de CONTROLOR al activitatii sale de ministru. Cat timp cineva "controleaza" ce face nu ii place(pt ca adevarul iese la suprafata). Radu Vasile a fost "papusa" perfecta nu a controlat nimic si apoi s-a parasutat in pd ca un demn "taranist".

Primaria:
Prima data "NU ERA LASAT". Sa fim seriosi putea sa "curete" macar capitala de caini vagabonti iar saracele bulevarde care erau inca in sarcina sa se "plombau" anual. Cu tot circul cu bardo (din buze numai) cainii vagabonti au ramas si "fondurile" pt "sterilizarea" lor s-au consumat.


A prins "melodia" asta si i s-a dat totul(consiliul general, primari de sector, etc). A reusit sa faca "debandada" cu tramvaiul usor care nu putea sa "urce" pe podul grant. A reusit sa blocheze ANL pe motiv si documentatie falsa (fotino), a impartit intre "prietenii sai" banul garla de la Satul Francez platit de primarie "exploatat" de "trio-ul formidabil" al celor 3 cocosi. Si sa nu uitam "ilegal" pt ca erau cereri de retrocedare pe acel sat francez. Si ca sa nu le "strice" acestora cocoseilor "apele" a scos din burta doua decizii ILEGALE de impropietarire in suprafata aproape DUBLA a lui CONSTANDA in parcul Bordei (si acolo era proces pe rol pt retrocedare). Diferenta insa consta ca daca Parcul este de interes PUBLIC zona satului francez nu era de interes PUBLIC deci se putea retroceda.

Adaug minciunile pt marimea parcelei date lui constanda (de la 1.8 la 3.3 pe motiv ca nu existau "utilitati". Cand acolo fiinta din anii lui ceasca o baza sportiva cu restaurant, etc.

Mai cerea cand era in "furci" cu nastase ca el sa fie "ordonator de credite" (s-a vazut ce a facut cand a fost) dar sa "garanteze" guvernul. Prietenii(de la golden blitz) stiu de ce. O aberatie in termeni.


Sa nu uitam ca mai tarziu "presati" de constanda care castigase procesul videanu l-a impropietarit pe acesta cu 3.2 ha in Satul Francez. Deci pleaca de la 1.8 si se intoarce la 3.2. Binenteles DNA nu are ce gasi si nici sesiza.

ca presedinte circul si scandalul aferent cu liberalii care refuzau sa se "subordoneze". A cerut ca si in cazul primariei "majoritatea"(chiar aia visata de 2 ani de zile, dixit sarbu). I s-a dat. Si acum o da la intors.

Intre timp l-a presat pe berceanu sa schimbe caietele de sarcini pt licitatiile de autostrazi (caiete ale lui mitrea) pt ca firmele de "plombari" sa devina peste noapte mari constructori de autostrazi. Reamintesc inlocuirea "kilometri de autostrada dati in folosinta" cu "tone de mixtura asfaltica turnata". Ei da doar asa "firmele de casa" ale lui casuneanu si compania puteau sa participe la licitatii. Altfel licitatia se facea intre Strabag si Vinci.

Amestecul la alro unde "dragul" de stolo are interese, amestecul in "piata energiei" liberalizate pt fratior si compania, etc.

"Individul" face circ si scandal pt ca numai asa isi poate ascunde incompetenta.

Lucia Verona spunea...

E clar, nu-l preocupă candidatura :)))))))

[D][S][N] spunea...

Non ce due senza tre ! (scuzati'mi scrisul in italiana )
Dar eu cred ca de data asta nu mai tine !

Anonim spunea...

Vaai, doamna profesoara Presa l-a prins pe elevul Traian cu copiuta in mana! Ce rusine! Si e chiar profesoara de la Evenimentul Zilei, aceea care il simpatiza atat de mult...

Nota doi, Traiane, si maine sa vii la scoala cu tac'tu tuns!

Si vezi ca in noiembrie ai examen! Trebuie sa inveti in sase luni cat n-ai invatat in patru ani si jumatate. Cu copiute nu mai tine... Alfel nu te vad trecand clasa anul asta!

Anonim spunea...

Un presedinte de telenovela

Anonim spunea...

magician?... mai aproape de "modelul" nostru mi se pare termenul de "mascarici de balci"..cand spui magician, gandul te poarta la cineva cu joben si frac, ori un ba-secu imbracat astfel e de neimaginat, pe el il prind doar camasile in patratele, clopul si penele...
mai mult, nu mi-l pot imagina evoluind pe o scena de teatru cu manusi albe si bagheta, ci doar intr-un balci, printre oameni transpirati, in fum de mititei si pe ritmuri de manele...
insa faptul ca e caraghios si ridicol (si este astfel, in ciuda uriasului efort propagandistic ce ni-l prezit drept un fel de frate mai mare al Sfantului Gheorghe) nu trebuie sa ne faca sa uitam cat de odios si mizerabil este personajul....
Asa ca,exppresia cea mai potrivita pt a-l descrie este:
BASESCU E UN MONSTRU CARAGHIOS

Anonim spunea...

portret de presedinte- daca mari filozofi ai natziunii. nu se sfiiesc sa faca apel la filme 'cult' (Matrix adica) pentru a-l descrie pe mesianicul nostru conducator, nu vad de ce nu as recurge si eu, un marunt fan al Sophiei la aceeasi metoda filosofica (afirmatie fara argumentatie):
basescu este asemenea personajului Joker din Dark Night

Claudia Muresan spunea...

Intre timp, Orban se apuca sa spuna ca se vrea presedinte PNL. Cit de cool ar fi C. Antonescu daca ar vrea si ar reusi sa-l puna pe linie moarta! Dream on, imi spun.

Liviu spunea...

Lucrurile-s mai complicate, iar a le simplifica numai in sensul in care ne convine ar insemna sa ne facem de ras.

Iata, de plida, stirea de ieri din Evenimentul zilei, conform careia in notilele cu care a venit Basescu la intalnirea cu parlamentarii PDL exista una in care se zicea ca trebuie discutata candidatura la prezidentiale. Pe blogul sau, Iosif Buble (www.pesurse.ro) arata ca n-a fost chiar asa, iar EvZ a facut jocul adversarlor lui Basescu.

Desigur, e interesant de ce face 'oficiosul' acest joc. Ca Basescu va candida si ca deja lucrurile-s aranjate cu PDL e limpede, nu mai e nevoie de hartiute si biletele care de care mai ambigue. Interesant e cum se pozitioneaza sustinatorii traditionali din presa si din 'societatea civila' (pardon de expresie).

violeta spunea...

Nu sustin ca nu ai dreptate,dar nu cred ca Basescu e singurul personaj negativ din scena politica romaneasca.Nu doar Basescu e demagog,promite si nu face,cauta scandal...Asta e o chestie caracteristica tuturor politicienilor romani.Ar fi cazul sa fii un pic mai impartiala(daca intelegi ce vreau sa spun)

Gheorghe spunea...

Are dreptate Anonimul, "mascarici" nu "magiciam".

Un analist Vladimir Socor , născut "la Bucureşti, are cetăţenie americană şi în prezent locuişte în Germania. El este specializat în politica, diplomaţia şi domeniul energetic din statele baltice, Caucaz, zona Caspică, Belarus, Ucraina şi Republica Moldova.In legatura cu invitatia Romaniei de a participa la South Stream, spune ca:
"Nimeni nu ia în serios retorica preşedintelui Traian Băsescu, dar asta nu are legătură cu partea economică, însă dăunează României. Putin şi-a bătut joc de România, are acest obicei faţă de alţii pe care îi dispreţuieşte sau pe care îi consideră mai slabi sau mai prejos decât el", a susţinut Socor

Lilick Auftakt spunea...

@Mihai Voicu

Pai cu siguranta asta urmeaza. Mataniile in piata pubica: "Zeeeuuus, nu pleeecaaa!!"


@Simona

Da, stiu. Of. Dar oricum se transforma si daca vrem si daca nu...

@incertitudini

Merci! :)

@Bagatare

Asa e. Dar nu de la politicienii nostri.. Doar de la anumiti politicieni. Slava Domnului ca nu toti.

@Shadow

Bineinteles. Asa e. Incompetenta lui e direct proportionala cu scandalul/ scandalurile pe care le-a facut.

@Lucia

Nu. E doar obsedat de ea. :)))

@DSN

Il stim prea bine.

@Anonim

Exmatriculat.

@Chrystyan

Merci. :)

@Anonim

Sunt mai blanda. :)

@Anonim

Interesanta comparatie. :)

@Claudia

Adia Antonescu sa il puna pe Orban pe linie moarta? Crezi cumva ca Antonescu e Basescu si dicteaza in partid? :)

@Liviu

"Pardon de expresie"... hahahah! exact!

@Violeta

Nu, nu e caracteristica tuturor politicienilor romani. Daca tu esti doar manipulata in sensul asta, poate ar fi bine sa deschizi ochii. Daca nu, faci un joc periculos generalizand. Sa zici ca toti politicienii sunt rai, e ca si cum ai zice ca toti romanii sunt rai, sau ca toti copiii sunt neascultatori... etc E o eroare grava de logica.

@Gheorghe

Merci, citisem ceva si eu.

Bogdan spunea...

Eu personal n'am priceput de la bun inceput ce e toata tevatura asta cu incertitudinea candidaturii lui Basel. Motiv pentru care am si evitat sa comentez pana acum subiectul asta.

Insa chestia cu Evz, carnetelul cu scrisul lui, imi pare mai curand o regie de provenienta besescofila. Dealtfel sa nu uitam traditia oficioasa cu care s'a consacrat EvZ.

Dupa parerea mea, Basea a regizat povestea carnetelul, de unde nu se desprinde mai deloc ideea titlului cam rupt de context("L'am prins cu candidatura"), ci mai curand grija Excelentei Sale pentru adevaratele probleme ale tarii(sper ca realizati ironia) punandu'si eventuala candidatura abia pe locul 11(si aceea cu semnul intrebarii, functie de "alimentare") E o pseudo-stire dedicata ultrafaneilor aflati in pragul disperarii (candideaza basea ori ba?)

Titlul din Evs e menit sa mentina interesul pe marele partz al verii:

Basea candideaza!

Fssss...

O fi iesit din criza?

Lilick Auftakt spunea...

@Bogdan

Nu cred ca e regizat. Practic oricine era langa el si ii facea o poza putea sa o intoarca si se vedea.

Daaa. Hahaha. a iesit din criza. Nu si din cea de nervi. Aia de la tiroida. :)))

Bogdan spunea...

@Pai asa ziceam si eu: le'a pus carnetelu' la voleu:)
In caz ca nimeni nu se prindea de ce vrea Basel sa transmita, oficiosul era gata pregatit.

Prea tare bateau darabana tucalarii. Maistru sudor si mai nou sondor Coiu ajunsese sa publice sondaje la care toate optiunile de vot erau 'Traian Basescu'. Intr'atat de exaltat de vestea candidaturii era omu' mic cu Coiu mare:)

Saracu', e realmente grav bolnav.

De pupinbasism.

Lilick Auftakt spunea...

@Bogdan

Haha. Am vazut si eu. Cica asta era o gluma. Cand insa si-a dat seama ca cel outin un Traian Basescu ar putea sa piarda... a bagat rapid "postare noua" sa acopere rusinea. :))