21 aug. 2009

"10 zile care au schimbat România"... dupa 20 de ani!

Proiectul Luciei Verona m-a incantat de cand am auzit de el, acum cateva zile. O postare de pe blogul lui Codeus a fost scanteia.

Ce am facut in zilele revolutiei? Inca ne mai amintim... Insa dupa 20 de ani imaginile se mai estompeaza, unii incep sa confunde amintirile lor cu ale altora, totul se vede mai in ceata, si ar fi pacat sa nu ramana undeva, intr-o carte, toate amintirile noastre reale, bucatele, puse cap la cap...

Proiectul e amplu. Oricine poate sa colaboreze la aceasta carte ce va fi editata de Tritonic si va aparea in decembrie. Politicieni de toate culorile, scriitori, jurnalisti, bloggeri, comentatori. Ba, cum spune Lucia, ii putem invita sa scrie chiar si pe vecinii si prietenii nostri care nu acceseaza internetul. Oameni "simpli" alaturi de "vedete".

Multi dintre noi am trait intens acele momente, intr-un fel sau altul, indiferent in ce colt al tarii, sau cat de aproape sau departe de Romania ne aflam. Intre 16 si 25 decembrie 1989 eram cu mult mai uniti decat acum. Inca nu ne dezbinase nimeni. Poate ca proiectul asta va creea o concordie. "Dupa 20 de ani"... Nu ai lui Dumas tatal ci ai lui Brucan.

Incercam? Pe blogul Luciei aveti doua intrebari la care trebuie sa raspundeti, dar si cateva detalii tehnice pe care le preiau:

"Textele cu răspunsurile la cele două întrebări să nu depăşească 5000 de semne inclusiv spaţiile.
Am creat o adresă de e-mail specială unde puteţi trimite textele: 10zile1989@gmail.com
Puteţi semna cu numele real sau cu pseudonim, vă rog doar să notaţi sub titlu vîrsta (anul naşterii) .
Data limită este 25 septembrie"


Update: Cititi va rog si la Madalina.

23 de comentarii:

Lucia Verona spunea...

Lilick, mulţumesc pentru sprijin, ai scris superb!

Lilick spunea...

@Lucia

Si eu multumesc. E un proiect superb. :)

mirko spunea...

am benzi trase , la acea vreme, pe un akai se pune?

simona ionescu spunea...

Foarte interesant! Eu deja am "marfa" la mine pe blog, din 2007. E o categorie "Amintiri despre Revolutie". O sa-i semnalez Luciei, dar am intrat intai la tine.

flavius spunea...

Servus
chiar este o idee minunata. memoria noastra devine tot mai fragila. Cred ca astfel de recuperari sunt de dorit nu numai pentru acele zile despre care vorbim. Cum la fel cred ca ar fi cazul sa purcedem la cateva initiative care sa ne aduca la un loc si care sigur ar putea produce idei, solutii si credibilitate inaintea celor oficiale sau ale "societatii civile oficiale"...
Toate cele bune!

Lilick spunea...

@Mirko

Pai reasculta-le si apuca-te de scris.

@Simona

Ei, ma bucur mult. Nu stiam ca ai scris deja, dar probabil mai sunt si altii care au scris pe bloguri. O sa se bucure si Lucia :)

@Flavius

Sigur. De-abia astept sa citesc Flavius. Toate cele bune si tie. :)

mirko spunea...

cu regret, magul s-a dus, doar benzile au ramas, da' cautam unul de cumparat :lol:

Lilick spunea...

@Mirko

Da. :) De la consignatia. :)

Vania spunea...

Amintiri mai am destule, mai cu seamă că am prins evenimentele în Timişoara. Dar, din varii pricini, am îngropat subiectul, doar uneori mai includ în vreo scriere întâmplări de atunci, prelucrate astfel ca să se potrivească şi-n alte contexte...

Lilick spunea...

@vania

Cred ca ce ai ingropat poti sa scoti la lumina daca vrei. Sau nu... :)

Paratraznetul Fanica spunea...

eu aveam 3 ani in 89, deci amintirile mele se rezuma la desene animate...:((

Lilick spunea...

Da, stiu ca erai mica, @Paratraznetul Fanica. Am vazut odata un concurs care se facea prin scoli pe tema: "Stiti ce a fost comunismul?" sau cam asa ceva. Ei bine, copiii erau indrumati sa isi intrebe parintii si bunicii, sa-i puna sa povestesca, si din toate astea sa compuna si ei o povestire cu tot ce au inteles. Cele mai frumoase povestiri erau premiate.

pitikuljenika spunea...

Aaaaa cand a venit data fatidica si clipele sale de suspans ale momentului Decembrie ale anului 1989....era Sambata la ora 12 amiaza mare , iar eu , un copil naparstoc ajuns la 15 ani , bateam covoarele familiale , afara in fata casei parintesti , in incercarea disperata de a le arata vecinelor si vecinilor ce muschiuleti fantastici am.La acel moment totul se reducea la o lume imaginara , inchisa si inchistata de rigorile unei educatii muncitoresti dar intelectuale pe alocuri , datorita ppianului mare din sufracerie si a viorii imitatie Stradivarius cu eticheta galbena. Poate si cartile in coperti de piele maronie si auriu , au avut un rol major in toate astea , insa cu sigurante cel 40 de volume ale lui Lenin si MArx , care erau aranjate frmuos si estetic pe ultimul raft al bibliotecii familiale , dadeau bine cu statul detinut de un tata propriu in partid. Era o iarna calduroasa , prima iarna din viata mea cand soarele si cele 20 de grade ale lunii ma faceau sa vizes pentru prima data in viata , ca poate exista un loc pe pamant unde iarna sa fie ca vara. Mai tarziu aveams a descopar ca asa si era. In bucatarie , pe etajera metalica suspendata desupra coltarului familial, domnea un radio nou Gloria care mereu se transforma cu ajutorul unei foarfeci de inox , intr-un emitator Fm , care ne explica cum si ce se intampla in Europa Libera. Toate cunostintele mele legate de lumea exterioara pana la momentul acela , erau acumulate , pe furis cei drept , din revistele rusesti aruncate aiurea prin garaj, din revistele PRisma nemtesti , din revistele de moda Quelle , care le primeam cu rigurozitate de la rudele din Germania , de revistele Pif , din revista bilunara Lumea. Intrebari, curiozitate, fapte care erau dincolo de intelegerea normala a unui pionier admis la liceu si refuzat de UTC.

Amintiri...vai...multe....
:))

Lilick spunea...

@Pitikuljenika

16 era sambata, da. Continua sa-ti amintesti. :)

pitikuljenika spunea...

Nu am eu darul povestilor madam....eu mai mult cu barfa si cratita...deh....
Viata de boem ..... fugit de acasa....
Ideea insa chiar mi se pare superba...

Lilick spunea...

@Pitikuljenika

Dar cartea nu e scrisa de scriitori. Poate vor fi cativa, dar majoritatea vor fi oameni simpli. Mai sus ai povestit foarte bine.

pitikuljenika spunea...

Ma faci sa rosesc...
:))

Lilick spunea...

:)

madalina ionescu spunea...

Lilick, dupa entuziasmul de acum cred ca va fi un rezultat bun. La cat mai multe marturii!

Paratraznetul Fanica spunea...

@ Lilick, sa inteleg ca imi propui sa-mi intreb parintii? :)) mama probabil ar raspunde "Iaaaar??"

Lilick spunea...

@Paratraznetul Fanica

Aaa, haha, nuuuu! :)) Banuiam ca ai intrebat-o. Clar! Spuneam doar ca si asta, "povestirile parintilor si bunicilor despre comunism", e o tema destul de interesanta, tratata de cei care pe atunci erau copii, sau... nici macar in proiect. :)

Pro DOC spunea...

Foarte interesant proiectul si bine venit, desi cam tarziu. Dar, vorba aceea: mieux plus tard que jamais.

Am si inceput sa-mi sondez memoria, sa vad ce-a mi-a mai ramas acolo pentru raspunsul la prima intrebare. Deocamdata, n-am gasit decat amintirea unor trairi foarte intense, in acompaniamentul rapaitor al gloantelor "electronice" dar, vai!, si-al multor gloante adevarate.

Imi mai aminesc de succesiunea nebuna de personaje, apeluri si mesaje contradictorii la TVR, zvonistica fara precedent si fara egal pana azi, lozincile inscriptionate cu spray-ul ori cu vopsea ordinara pe ziduri, titlurile de ziare si, mai mult ca orice altceva, expresiile schimbatoare de pe fetele oamenilor: euforie, teama, speranta, scepticism, indarjire si angajare, aprobare, dezaprobare, vigilenta si oboseala.

Mai e un sentiment - a carui nostalgie cred ca a alimentat in mare parte si entuziamul "Golaniadei", care a urmat: indrazneala de-a ne privi in ochi si de-a zambi, semnificativ - a recunoastere, unor necunoscuti. Ca si cum, brusc, am fi capatat abilitatea de a ne identifica si aliatii si dusmanii dupa un gest, o grimasa ori felul in care intonau un cuvant. Parca deveniseram, brusc si cu totii, luminosi, transparenti si citibili la prima vedere, ca intr-un vechi si frumos film est-european, nu-mi amintesc cine l-a produs, dar l-a difuzat TVR- ul, prin anii '70, cu titlul "Cand vine pisica". Era in filmul ala o pisica "paranormala", care, printr-o privire, facea ca oamenii sa ia, din cap pana-n picioare, culoarea sentimentului de care erau dominati. (Exista, bineinteles, si un cod al culorilor.)

Lilick spunea...

@Pro Doc

Foarte interesant. Ne studiem acum sentimentele si reactiile din '89. Privim in noi, cei de-atunci, cu ochi critic, sau intelegator. Uneori aproape nu ne recunoastem. Ne dam seama ca memoria pastreaza mai degraba starile sufletesti decat faptele in sine. Peste si mai mult timp zilele acelea vor ramane in memoria noastra doar o emotie. Ca si cele din timpul cutremurului din '77.... Franturi de imagini si frica.