21 aug. 2009

INTREBARE

Deoarece PRO DOC a pus o intrebare pe care mi-o puneam si eu, dar nu apucasem sa o scriu, il citez pe el:

"Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului, care este şi şeful armatei române, dar si presedintele Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, susţine că nu ştia de implicarea fratelui său în astfel de afaceri şi a aflat din presă, mulţumind mass media pentru aceste dezvăluiri.
Citim in EVZ:"Cu o participaţie de 30% Mircea Băsescu este, de două luni, cel mai proaspăt acţionar al firmei Defence Security and Intelligence Co, alături de generalul (r) Ion Eftimie Sandu (5%), fost locţiitor al Departamentului Arme din Ministerul Apărării, de Maria Cazacu (5%), fiica lui Aurel Cazacu, directorul Direcţiei de Apărare din Ministerul Economiei. Ceilalţi doi, cu câte 30% , sunt Romeo Oiţă şi Grigore Geamănu. Potrivit ziarului „Bursa”, firma a rezultat dintr-o societate cu profil turistic din Ilfov.

După dezvălurile din presă, Mircea Băsescu a intervenit la Antena 3 pentru precizări despre firma respectivă (…): "Cum adică nu pot face ce vreau în ţara asta? Cine vă credeţi dumneavoastră? În ţara asta există o Constituţie şi fiecare poate face ce vrea. Şi pentru ceea ce face, răspunde în faţa legii. Fiecare face ce vrea, când vrea", a comentat el.

INTREBARE: CE PAZESTE SRI-ul?
Cum se face de seful statului stie cam tot ce misca in lumea afacerilor din Romania, afla inaintea presei despre afacerile "de spionaj" in care s-ar fi lasat antrenati unii ministri, stie totul despre conturile lui SOV, stie si ce se discuta in Comisia parlamentara de anchetare a d-nei Uidrea , dar trebuie sa afle de la "tonomate" in ce afaceri e implicat fratele sau?

Ori, in tare asta, si SRI-ul "face ce vrea, cand vrea", nu numai Mircea Basescu si, bineinteles, Duduia?

Daca nu demisioneaza seful statului, desi, in orice tara NORMALA, un asemenea scandal s-ar solda cu demisia, atunci macar sa-l destituie pe responsabilul de la SRI care se face vinovat de neinformarea presedintelui."
- PRO DOC

Nu mai adaug la cele scrise de PRO DOC decat ca daca acest scandal nu se incheie cu niste demiteri sau demisii la varf in SRI, inseamna ca Traian Basescu iar incearca sa ne prosteasca.

26 de comentarii:

Pro DOC spunea...

Sigur ca da, un asemenea scandal nu se poate un incheia cu un simplu "I am sorry" prezidential si nici cu un "thanks", tot prezidential, transmis "tonomatelor" prin intermediul biroului de presa al presedintiei.

Un asemenea scandal trebuie sa genereze un cutremur de gradul 9,9 in SRI. Trebuie sa zboare capetele celor vinovati de lasarea informarii presedintelui tarii si al CSAT la mana "tonomatelor" platite de "moguli".

Lilick Auftakt spunea...

@Pro Doc

Dar Traian basescu a fost de nu stiu cate ori la mare in vara asta. Chiar vrea sa ne faca sa credem ca nu s-a intalnit si nu a vorbit deloc cu fratiorul mincinos?

Asta e cam cum a fost si minciuna aia cu EBA. Ba zicea ca nu a mai vazut-o de o luna, si ca nu s-a implicat deloc in campania ei, ba ca atunci cand a auzit de "afacerile" cu presa a intervenit si a stopat apartitia videoclipurilor ei pe tv. Asta minte cum respira...

Lilick Auftakt spunea...

In curand Basescu o sa se delimiteze si de mana cu care fura.

"Sa ştiţi că dacă frate-meu se mai bagă în vreo firmă din asta dubioasă, eu pot să nu mai candidez", a afirmat preşedintele Traian Băsescu în timpul vizitei din această dimineaţă în judeţul Botoşani. (...)De duşmani te poţi apăra. E însă extrem de greu să te aperi de propriul tău frate. "


Nu credeti ca si-a gasit un motiv ca sa nu mai candideze? :)

Anonim spunea...

Fiti oameni seriosi....
TOATA tara asta este o MOSIE A LOR... FRATII BASESCU, SOTII RIDZI, SOTII UDREA/COCOS, VIDEANU, BERCEANU, SULFINA BARBU SI toti PD-L-ii. Fac ce vor, cand vor si mai ales DACA vor.
Deci e clar ca SRI si noi toti romanii suntem doar negri pe plantatia lor, careia mai bine i-ar schimba numele in UDRENIA, ca oricum blonda, frumoasa dar din pacate PROASTA , conduce tot...

dramoleta spunea...

Puteti fi siguri ca stia! Problema lui e cum s-a aflat? Asta il roade acum.

Lilick Auftakt spunea...

@Anonim

A trebuit sa editez masiv comentariul tau. Data viitoare poate nu ma mai pui la munca asta, te rog. :)

Lilick Auftakt spunea...

@Dramo

In niciun caz prin investigatii jurnalistice. :)

Pro DOC spunea...

Da, da, presedintele a intrat in seria marilor delimitari. Se va delimita, pe rand, de de clop, de boc, de duduie, de oaie, de geamparale, de videanu si berceanu, "de mana cu care fura", de gura cu care injura, de partid, de nasalie, de sotie si cate or mai fi sa fie. La urma, ne va chema sa-l alegem ca pe un concept pur, de presedinte dur, anticomunist si chiar antibasist (!), ceva mai intelectualist si mai minamalist dar inca foarte reformist!

"S-inc-odata mai baieti,
Hop s-asa s-asa.

Doua fire, doua paie,
Luati voi tara la bataie,
S-inc-odata mai baieti,
Hop s-asa s-asa."

(Cantec de realegere a presedintelui)

Lilick Auftakt spunea...

@Pro Doc

Esti foarte insPirat! :)) Hahaha!

Marius Mina spunea...

Aveti grija sa nu puneti botul la capcana mercenarilor, vi-l arunca pe ala mic si handicapat sa muscati din el ca sa iasa Udrea din prim plan…mare grija..ca oricum nimic penal in afacerea lui Mircea
Cineva a avut grija sa explodeze o bomba fara explozibil(un mare fasss) inainte ca ea sa devina letala…stiti cum e, spargi pontul inainte sa se produca si dupa o perdea de fum totul se calmeaza.Important e sa o mai scoata pe panarama aia blonda si perversa din gura presei …
Waxxx the Doggie motherfuckers...

Liviu spunea...

Pai n-a zis dl. presedinte ca firma fratelui sau nici n-a apucat sa faca afaceri cu armata si ca acesta se retrage oricum din actionariat?

Tare sunteti rauvoitori, zau asa :)

Vorba pedelistului: si care-i problema? :)

PS Sper ca nu inghite cineva gogoasa cu nedepunerea candidaturii :)

barack spunea...

Traian Basescu este seful CSAT unde se hotarasc cheltuielile pentru modernizarea armatei romane.Fratele Mircea Basescu este asociat cu 2 reprezentanti ai unor firme americane din domeniul militar,mai precis naval.Ei chiar au facut o expozitie pentru a prezenta oferta acestor 2 firme americane.Pentru fiecare contract cu armata romana,firma romaneasca are comision 10%.Din acesti bani lui Mircea Basescu ii revin 30%.Deci banii sunt bagati de Traian Basescu in buzunarele fratelui Mircea.

Lilick Auftakt spunea...

Ai dreptate, @Barack!

Numai imbecilii ar putea sa creada altceva. :)

Lilick Auftakt spunea...

@Liviu, Marius

Nu pot sa ne abureasca. :)

Jenika spunea...

DEci o sa il votam la toamna sper???!!!
:))
Asa de dragul artei... sa vedem ce iese....
:))

Lilick Auftakt spunea...

@Jenika

Trebuie sa ii dam peste bot mascariciului. Sper sa candideze. :))

lucian burjuiul spunea...

@ Doc
good point! azi am contribuit din greu la PIB asa ca n-am avut timp liber.
@ barack
totusi nu-mi vine sa cred ca
famiglia sa se multumeasca doar cu 3% [30% din 10%]. In definitiv famiglia duce tot greul in "afacerea" asta!!!

barack spunea...

@lucian,
Tot comisionul la afacerea cu fregatele a fost de 6%.Totusi sunt sume foarte mari.

Claudia Muresan spunea...

Nu vi se pare ciudat ca el, care merge la toate targurile si expozitiile posibile si imposibile si in special la toate zielele marinei, nu s-a dus de data asta? Daca s-a ferit sa se afiseze cu ei, inseamna ca stia, nu?

Lilick Auftakt spunea...

@Claudia

Sigur! Toata lumea s-a mirat. I-a fost frica sa apara in poze cu... personajele din firma fratelui. :) Cum se mai putea delimita dupa?

lucian burjuiul spunea...

@barack
evident, daca vorbim de tot bugetul de 10 mld, atunci 3% inseamna 300 de milioane - o gramada de banet, chiar o pozitie onorabila in top 100.
eu altceva voiam sa subliniez: cheia in toata afacerea e famiglia. sa se multumeasca doar cu 30 din firma? cand de fapt ar trebui sa aiba peste 50 ca s-o controleze! mare minune daca ceilalti nu sunt doar de umplutura.
intrebare: esti sigur de cifrele avansate sau e o banuiala!? ca eu am stiinta si de afaceri cu comisioane de 70%, iar cel care ramane cu 30% si face si toata munca e chiar multumit. afaceri din alte domenii, nu armament.

Claudia Muresan spunea...

Ce e uimitor e ca asta chiar n-are limite. Daca mai ajunge o data presendinte frate-su o sa fie direct ministru la razbel, iar tiitoarea devine prima doamna - so o Cristina Kirchner in devenire. Daca credeti ca exagerez, ia uitati-va cu cite dezinvoltura si-a facut iepsoara ieuroparlamentar. Ati fi crezut inainte sa se intimple? Dupa noiembrie nu-l mai opreste nimeni.

lucian burjuiul spunea...

@ Claudia
daca stam bine si ne gandim religia e o afacere si mai banoasa...

barack spunea...

La fregate ,la 120 milioane de lire,comisionul a fost de 7 milioane.Daca privesti asa,pare putin.Dar sa privim altfel:
Firma lui M.Basescu ia 10% comision.M.Basescu poate sa ia toti banii,depinde ce intelegere are cu ceilalti.Parerea mea personala este ca M.Basescu ia 80%,iar ceilalti cate 5%.

Claudia Muresan spunea...

@lucian: nu inteleg

lucian burjuiul spunea...

@Claudia
era mai degraba un raspuns la raspunsul lui
++++
lilick.Sigur! Toata lumea s-a mirat. I-a fost frica sa apara in poze cu... personajele din firma fratelui. :) Cum se mai putea delimita dupa?
++++
asadar in loc sa faca o baie de multime la mare si sa se pozeze cu cei de la mare, base a preferat sa se traga in poze cu popi. iar dupa cum bine stim - religia e o afacere extrem de banoasa.