12 mar. 2009

Duelul liberal


Probabil ati vazut duelul liberal pe Antena 3. Daca nu, o sa va fac o foarte scurta trecere in revista.
Tariceanu i-a reprosat lui Crin Antonescu neimplicarea, faptul ca s-a sustras de la a-si asuma responsabilitati, ca a refuzat in doua randuri sa accepte functia de ministru, ca a fost parlamentarul cu cele mai multe absente. De asemenea ca nu are experienta, ca are discursuri romantice dar care nu spun nimic omului de rand, ca nu a condus niciodata macar o firma si ca a stat pe tusa in lupta cu Basescu.

Crin Antonescu i-a reprosat presedintelui PNL ca a luat numeroase decizii importante fara sa consulte partidul si ca a imprimat PNL-ului o imagine de partid al bogatilor.

Tariceanu a avut nerv, Crin a fost ceva mai moale. De doua ori a cerut ajutorul moderatorului pentru a fi lasat sa vorbeasca, pentru a nu fi intrerupt. Ceea ce nu se face. Chiar daca cel cu care te duelezi verbal te intrerupe (si, atentie, in locul lui Tariceanu putea fi azi Basescu!) nu ceri ajutor! In ochii telespectatorilor apari ca si cand nu poti sa iti impui punctul de vedere.
Desi ma asteptam sa fie invers, Tariceanu s-a aratat a fi mai bataios. Crin, mai alunecos. A facut mai mult aluzii in loc sa atace franc. Stilul asta nu cred ca prinde la mase, despre care se stie ca vor sa vada mai multa hotarare si ceva “sange”.

Per total, emisiunea a avut insa un nivel inalt, asa cum nu am mai vazut demult, iar PNL-ul a aratat ca e un partid cu adevarat democrat.
Poate cineva macar sa isi imagineze o astfel de dezbatere intre Basescu si…sa zicem...Boc? :)))

P.S. - O foarte buna analiza la Adi de la Paralele, AICI. Iar Roxana Iordache a intretinut pe toata durata emisiunii o discutie cu cei care comenteaza pe blogul ei. Cititi AICI.

Update: Reluarea emisiunii la ora 01:20 (12 martie)

24 de comentarii:

Marius Mina spunea...

Daca Antonescu intra in jocul de mahala al lui Tariceanu ptr ca , nu-i asa , electoratul vrea si sange, s-at fi varsat mult sange pentru PNL, in sondaje.Crin a pus partidul mai presus de propria-i imagine si functie(dupa cum a si promis la inceputul emisiunii).tariceanu a demonstrat contrariul."Dupa el potopul" Un motiv in plus care-l va face sa piarda voturile delegatilor la congres.
PUNCT ANTONESCU !-Tariceanu repetent!

Lilick Auftakt spunea...

@Marius

Din pacate s-a observat ca Antonescu nu face fata unei dezbateri. Sincer. Ce conteaza cine era adversarul? Eu l-am privit ca si cum azi ar fi trebuit sa se bata cu Basescu. Nu m-a convins, din punctul asta de vedere, ca ar fi in stare. Despre ce mahala vorbesti? Ambii au avut un discurs elegant.

Anonim spunea...

Din pacate, in ciuda elegantei duelului celor doi liberali, confruntarea mi-a lasat un gust usor amar. Niciunul nu m-a convins ca l-ar putea bate pe Basescu. In termeni de plusuri si minusuri, Crin pare sa fi invatat mai bine rolul televiziunii in promovarea imaginii omului politic, prestatia lui amantindu-mi cumva, vag, de mult analizata confruntare televizata Kennedy - Nixon. Intocmai ca Nixon, Calin Popescu Tariceanu s-a adresat mai mult oponentului, in timp ce Crin, precum Kennedy, mai mult spectatorilor, privind spre camerele de luat vederi, in fata carora parea a se simti mult mai confortabil decat fostul premier. In timp ce vorbea Crin, camera surprindea un Tariceanu crispat si ingrijorat. In interventiile lui Tariceanu preocuparea pentru fondul comunicarii prevala asupra formei, nu intotdeauna in favoarea vorbitorului, care nu a reusit sa-si ascunda iritarea si un aer de superioritate, chiar daca, intr-un fel, condescendenta. In plus, in timp ce Tariceanu a ramas preponderent cantonat in discursul de premier, Antonescu a atacat teme mai largi, a caror abordare insa a alunecat, nu de putine ori, de la oratorism la simpla verbozitate. In schimb, in timp ce Tariceanu m-a convins ca are un proiect la care se raporteaza pragmatic, chiar daca din pozitia de premier, Crin si-a construit interventiile pe criticarea "regimului Basescu", in special cu argumentele presei critice si-a bloggerilor anti-basescieni, ceea ce i-a dat discursului sau un iz de superficialitate. In privinta recuceririi de catre PNL a electoratului urban, educat, am fost totalmente de acord cu Crin, cum am fost de acord si cu ideea promovarii unui alt tip de lider: fara avere, fara nepoti, unchi, nasi etc. In ce masura electoratul urban educat s-ar simti reprezentat de un asemenea lider ramane de vazut, daca balanta congresului va inclina in favoarea lui Crin Antonescu. Mie, insa, Tariceanu mi s-a parut mult mai plin de substanta. Ce pacat ca liberalii nu au lider care sa insumeze calitatile celor doi si care sa mai beneficieze si de sprijinul "serviciilor". Intr-un asemenea caz as fi mult mai optimist cu privire la rezultatul prezidentialelor.

Lilick Auftakt spunea...

@Marius Mina

Nu ti-am scos ultimul mesaj de la moderare. Orice mesaj in care ii vei mai face albie de porci pe Olteanu, Tariceanu...etc (maine la tine poate sa fie si Crin in postura asta) iti va fi cenzurat. Umple-i de zoaie la tine cat vrei. Nu la mine.

Lilick Auftakt spunea...

@Anonim

Mie nu mi-a lasat un gust amar. Aveam nevoie de o astfel de dezbatere ca sa ma edific. Sunt de acord cam 90% cu postarea ta. Restul de 10% se poate sa provina din subiectivitatea fiecaruia.
Oricum, o foarte buna analiza.

Anonim spunea...

interesanta dezbatere. Atunci cand in toate partidele din Romania duelul dintre candidati se va duce in asemenea fel atunci in Romania lucrurile vor sta mai bine.

Inaintea acestei dezbateri sunt de parere ca Tariceanu a comis o greseala uriasa cand a afirmat ca PNLul candidatul sau conform sondajelor nu are sanse sa-l bata pe basescu, si mai mult ca presedintele PNL ar iesi distrus din competitia prezidentiala daca nu ar intra in turul 2.
A fost o gafa enorma, pt ca un presedinte de partid, mai ales Tariceanu nu are voie nici sa gandeasca nici sa rosteasca asa ceva. Daca faci asa ceva nu meriti sa conduci un partid. Pentru ca e o abordare profund gresita a te lasa influentat de niste sondaje la 7 luni inainte de alegeri. Cand am citit asta sincer am crezut ca Tariceanu e pierdut.

De atunci s-a redresat, inclusiv in dezbaterea aceasta a demonstrat ca e mai combativ, insa daca ii e frica de o candidatura la presedentie de frica infrangerii problema de mai sus ramane.

E evident ca Tariceanu din mai multe motive poate fi candidatul cu sanse mai mari la presedentie.
Ceea ce ar trebui sa faca cei doi este exact ce au facut Obama si Hillary, chiar mai mult decat atat.
Daca castiga Tariceanu presedentia PNL automat ar trebui sa-l puna pe Antonescu prim-vicepresedinte, sa-i dea un rol esential in designul campaniei electorale si sa-i dea mana libera in asi aplica planurile sale de reforma a partidului si de castigarea de noi segmente de sustinatori.

Anonim spunea...

De data asta (si nu mi se intampla des pe acest blog) vad partea plina a paharului.

Insusi faptul ca a avut loc o asemenea dezbatere mi se pare de o normalitate cu totul remarcabila fata de ce se intampla in politica de la noi. Vedeti o asemenea dezbatere intre doi candidati la sefia PSD? Ca de PDL nu poate fi vorba :)

Eu nu dau solutii, nu e asta rolul meu, ci al liberalilor care isi aleg sefii. Nu-mi ramane decat sa vad ce decid si - probabil - voi vota cu orice candidat propus de acest partid, alternativa fiind sa votez PSD sau - horribile dictu - Traian Basescu.

Ionut POCLID spunea...

Partid democrat? Sa vedem consecintele dupa alegeri...dupa aia tragem concluzii.

Anonim spunea...

Emisiunea a aratat extrem de clar jocul infam pe care il face Crin in PNL. El este portdrapelul celor care vor dezbinarea PNL, slabirea fortei acestui partid istoric, ultimul ramas in lupta impotriva fesenistilor, dupa sucombarea PSDR-ului lui Cunescu si distrugerea PNTCD. Dupa marea tradare din 2005-2006 in jurul securistului draga stolo ma asteptam ca PNL sa fie un partid unit in fata marelui dusman ba-secu, cel care vrea cu disperare sa distruga PNL. Emisiunea de ieri mi-a aratat fara dubii ca PNL are in continuare dusmani in interior, sransi in jurul lui Antonescu. Cine sunt cei care il sustin pe Crin? Cei care fac indirect jocurile lui ba-secu! COEZIUNEA PNL este in mare pericol din nou si ma astept la ce-i mai rau. Daca Tariceanu va fi reales pe 21 martie, ma astept ca grupul condus de Antonescu sa faca valuri in partid care sa duca la ruperea PNL. Nu stiu daca vor merge catre Partidul Derahat, precum gruparea tradatorilor lui draga stolo, dar vor lupta la fel de infam precum tradatorii respectivi in 2005-2006! Cei ce vor ramane fideli lui Tariceanu vor fi priviti de pesa portocalie ca niste TALIBANI, vor fi pusi la zid! Daca gruparea lui Antonescu va castiga, PNL se va intoarce la situatia din anii '90, in care cartitele din partid vor destabiliza continuu partidul, il vor fractiona in lupte de orgolii marunte, vor macina partidul. Alegeea lui Tariceanu pe 21 martie este singura sansa a liberalilor de a ramane puternici in fata dusmanilor partidului. Acum se stiu cei ce sunt de reacredinta, iudele si-au luminat fata. Sabiile au fost scoase din teaca, astept ca iudele sa primeasca ceea ce merita!

Anonim spunea...

Este incredibil tupeul lui @marius mina. Daca in campania electorala lovea PNL avand ca tinta pe Bogdan Olteanu, dar spunand ca o face in favoarea lui Tariceanu, de ceva timp ataca din greu impotriva lui… Tariceanu! El nu este decat un ANTILIBERAL care doreste distrugerea interna a PNL-ului, un razboi fratricid care sa duca PNL pe urmele PNTCD! Nu stiu cat de taranist a fost el, dar dupa modul in care combate impotriva PNL nu poate fi decat un taranist infiltrat de securisti, unul gen radu vasile! Ura lui antiliberala am remarcat-o inca din octombrie-noiembrie 2008, are o ura viscerala fata de liberali. Culmea tupeului este ca o face, cica!, pentru binele liberalilor! Toata campania lui antiliberala a ajuns la cote patologice, face spume la gura la orice ora din zi si din noapte, cred ca a facut o obsesie antiliberala. Atunci il intrebam pe cine va ataca dupa alegeri, tinand cont de campania lui dura si total nerealista impotriva lui Olteanu. Acum il intreb: pe cine vei ataca dupa 21 martie? Nu m-ar mira deloc sa-l ataci pe Crin Antonescu, in situatia in care el va iesi sef al PNL. In cazul in care Tariceanu va fi reales, cum este si normal, presimt ca atacurile la adresa lui Tariceanu nu se vor opri! Oare ce va invoca atunci

Anonim spunea...

Pe mine m-a convins mai mult Crin. E nevoie de un suflu nou, care sa inspire. In plus, nu il creditez pe Tariceanu cu competenta economica pe care si-o aroga. Totusi sunt constient ca cei care vad asa lucrurile sunt in minoritate. Majoritatea romanilor vor vota la urmatoarele alegeri prezidentiale conform principiului "mie ce imi pica din asta". Ori din acest punct de vedere discursul lui Tariceanu e mai convingator. Cum scopul principal este, sau ar trebui sa fie, inlaturarea lui Basescu, ar trebui sustinut acel candidat care are sansele cele mai mari de a invinge. Nu stiu daca ceea ce spune Crin, ca va reusi sa convinga pe cei scarbitzi de politica are sanse reale de succes. Mai exact, daca el crede suficient de tare incata sa mute acest munte al lehamitei si a indiferentei pe care maleficul Basescu ni l-a infipt in mijlocul sufletului natiunii.

In concluzie, pentru mine, alesul inimii e Antonescu. Cel al ratiunii e Tariceanu. Asta desigur, daca nu se intampla o minune si PSD-ul gornistului prostanac se hotarestet totusi sa il sustina pe Nastase.

Anonim spunea...

@Lilick
Multumesc pentru gazduirea postarii mele si pentru raspuns. Evident, mi-a placut si mie eleganta duelului celor doi fruntasi liberali, fapt ce m-a si lipit de televizor, satul fiind de histrionismul si accentele isterice din prestatiile politicienilor romani, in general. Gustul "usor amar" mi-a fost dat de concluzia ca niciunul dintre cei doi "combatanti" liberali nu are, deocamdata, anvergura si percutanta tematica, dar nici expresivitatea acelui candidat capabil sa-l invinga pe calitul "jucator" Basescu. (Ah, gross-planurile Basescului, cu trecerea celei mai albastre si "inocente" priviri de la "sinceritatea deplina, dezarmanta" la cea mai dura si metalica "indignare"!). Pe niciunul dintre cei doi liberali nu-l avantajeaza close-up-ul ca pe Basescu (aflat in deplina posesie si-n deplinul control al mijloacelor proprii de exprimare mimico-gestuala), ca sa nu mai vorbim de limbajul corpului in general. Aceasta constatare mi-a dat "usorul gust amar", si doar din perspectiva confruntarii cu Basescu la prezidentiale, si nu a confruntarii propriu-zise dintre Tariceanu si Crin, care, dimpotriva, mi-a intarit perceptia ca PNL ramane totusi cel mai democratic partid romanesc. Chiar daca Tariceanu va castiga sefia partidului, ar fi bine sa-si insuseasca o parte din temele lansate aseara de Crin (la care m-am referit, de altfel, in prima postare).
P.S. si o erata, cu scuzele de rigoare: Crin si-a construit interventiile pe criticarea "regimului Basescu", in special cu argumentele presei critice si ale bloggerilor anti-basescieni (in loc de "si-a bloggerilor" etc).

Anonim spunea...

@ Lilick "Din pacate s-a observat ca Antonescu nu face fata unei dezbateri. Sincer. Ce conteaza cine era adversarul? Eu l-am privit ca si cum azi ar fi trebuit sa se bata cu Basescu". Nu sunt de acord cu asta. Una este o dezbatere cu un coleg, si cu totul alta o dezbatere cu basescu. Calin a coborat mult nivelul dezbaterii atacand la persoana, si foarte bine a facut Crin ca nu a raspuns cu acceasi moneda. Ia inchipuiti-va unde ar fi ajuns discutia daca Crin ar fi intrebat ceva de genul "Coane, cum e cu taxa aia auto triplata?" Deci, esentialul intr-o dezbatere este exact CINE ESTE ADVERSARUL. Eu unul inclin sa cred ca ar fi bine ca tot Calin sa fie presedinte, desi aseara m-a dezamagit din nou, dar nici cu Crin presedinte nu ar fi rau. Deci, oricum ar fi e tot bine, cu conditia desigur ca liberalii sa ramana uniti orice s-ar intampla la congres...

Anonim spunea...

@atreides Sa inteleg ca triplarea taxei auto, in decembrie 2008, ca masura anticriza, a fost o gafa??? Pana si fesenistii au inteles ca era necesara marirea taxei auto, pentru a stimula industria auto autohtona. Este drept ca fesenistii n-au fost de acord cu triplarea taxei ci doar cu dublarea ei! Ha ha ha ha (hahait basescian)!
Daca erai in locul lui Crin, ce alte intrebari stanjenitoare ii puneai lui Tariceanu?
Tu spui ca Tariceanu a atacat la persoana. Nu! A fost o dezbatere politica, despre munca in partid a lui Antonescu. Ti se pare ca Antonescu a luptat suficient pentru PNL? A facut suficient din postura de lider de grup al deputatilor din Camera?
Este usor sa VORBESTI, asa cum face Crin, mai greu este sa FACI! Tariceanu a condus excelent PNL in ultimii 4 ani, fiind un garant al unitatii PNL in fata atacurilor basesciene ce vizau distrugerea PNL. Oare Crin ar fi rezistat? In plus Tariceanu a demonstrat ce poate ca premier timp de 4 ani, rezultatele fiind graitoare. Doar un om de rea credinta sau rau intentionat nu l-ar putea aprecia pe Tariceanu, crede-ma! Raman la impresia ca Antonescu face doar deservicii PNL, urmarind faramitarea PNL prin lupte de orgoli. Adica face jocul infect al lui ba-secu, dupa principiul vechi al iudelor: divide et impera!

Lilick Auftakt spunea...

@Traian Breazu

De acord. Desi depinde si de context, Tariceanu atunci a gresit. Ar fi trebuit sa spuna ca un liberal nu are INCA sanse sa intre in turul doi.

@Liviu

Bineinteles ca si eu voi face la fel ca si tine.


@Ionut

Desigur, o sa vedem. Dar mesajul de deschidere in fata electoratului a fost frumos.

@Hendrix

Nu mi se pare ca partidul nu e unit. Mesajele lui Crin si ale lui Tariceanu in legatura cu partidul si viitorul lui si situatia tarii au fost aproape identice.
Marius Mina chiar nu e important acum. Nu stiu de ce te raportezi la el. E singurul la care subiectivitatea e mai presus de ratiune. Hai sa nu ne inflamam inutil. Stiu ca tu tii enorm la partid, dar la urma urmei il vom sustine cu orice pret. Chiar daca lui Basescu ii va fi foarte usor sa il ridiculizeze pe Crin asa cum se facea pe vremuri cu Constantinescu.

@Draghi

Pai rational trebuie sa alegem. Nu avem incotro..

@Anonim

Cu multa placere.
Da. Dar la amanuntele alea care ti-au lasat un gust amar) cred (sper) ca se mai poate lucra.

@Atreides

Omul de rand nu s-a uitat la dezbatereaaia ca la un dialog intre prieteni. Voiau sa vada daca unul dintre ei ar fi mai bun sa il bata pe Basescu si cu ce.
Mie mi s-a parut ca si Crin a atacat atunci cand s-a legat de..familie. Habar nu au oamenii cine e fin, cine e nas...
Daca era sa se ia de Tariceanu in legatura cu "taxa auto" facea o mare greseala. E printre cele mai bune masuri luate de Tariceanu. O masura cu adevarat liberala, care protejeaza distribuitorii autorizati in lupta cu samsarii de masini. Sa nu uitam ca politica lui Tariceanu in legatura cu sprijinirea domeniului auto (fabricanti, distributori) a atras cei mai multi investitori in Romania, fata de alte tari din jurul nostru. Si asta se vede cu ochiul liber daca compari masinile care circula de exemplu prin Bucuresti, fata de masinile care circula prin alte capitale europene.
Eu sunt optimista in ceea ce priveste unirea liberalilor.
Numai ca ieri am privit totul rational. Daca Crin puncta clar cu siguranta scriam exact asa.

Anonim spunea...

Eu nu am vorbit de taxa auto din iulie, care era oarecum OK (intamplator am platit-o si eu, cam 500 euro, rezonabil) ci de TRIPLAREA de pe sfarsit de mandat, care a fost o aberatie, oricum am lua-o...

Anonim spunea...

@atreides Triplarea taxei auto a fost o masura anticriza luata de Tariceanu in decembrie 2008! Vezi si postaea mea de la ora 12:04!

Anonim spunea...

ca sa spun drept, mie nu mi-a placut emisiunea, cel putin in partea ei de mijloc, in care s-au atacat reciproc (tariceanu mai dur). pentru ca, intr-adevar, basesc se va folosi de toate aceste lucruri, publice si notorii, de altfel, dar cu mai multa greutate cind vin ca citat dintr- liberal de frunte.
ca sef de campanie, pe de alta parte, am urmarit dezbaterea si din interesul profesional al pregatirii campaniei prezidentiale. aici trebuie sa-i dau dreptate lui lilick, tariceanu e mai dur, si lui Anonim, tariceanu stapineste mai bine fondul problemelor (pina la urma, are experienta mandatului de la Victoria). Cred ca Basescu ar alege sa nu-l bage in seama pe Crin, insa Tariceanu l-ar enerva.

Lilick Auftakt spunea...

@Bogdan

Eu am urmarit strict din punctul de vedere al alegatorului nehotarat. Desi evident ca nu sunt asa. Dar m-am pus in pielea lui.
In ultimul sondaj era vorba de un procent de 31% de nehotarati care ar vota pe oricine altcineva decat Traian Basescu.

Anonim spunea...

@hendrix "Tu spui ca Tariceanu a atacat la persoana. Nu! A fost o dezbatere politica, despre munca in partid a lui Antonescu." Eu cred ca orice aveau sa-si reproseze unul altuia Crin si Calin, trebuiau sa o faca in partid si la congres, in niciun caz la TV (spalarea rufelor in public), ca sa se bucure feseneii-iti dai seama ce ranjete si hahaituri a scos basescu daca a vazut emisiunea!?! In rest, sunt de acord cu tine, Tariceanu are merite incontestabile si ar trebui sa ramana presedinte. In privinta triplarii taxei: nu stiu cat de eficienta a fost ca masura anticriza, dar sincer vorbind, ti se pare normal ca taxa sa fie mai scumpa decat masina?!? In fine, asta deja nu mai conteaza acum, sau conteaza voturile pe care le-a pierdut Tariceanu din cauza acestei taxe...Putea sa stea in banca lui, sa-i lase pe fesenei sa se descurce si sa-si ia ei injuraturile...Caci, nu uitati, nu toti cei care si-au adus masina second-hand de afara (sunt si eu printre ei) sunt samsari, exista pur si simplu oameni care nu-si permit sa cumpere o masina noua, una second-hand e singura lor sansa, iar taxa triplata le interzice practic aceasta posibilitate. Nu ca taxa dubla de acum n-ar face acelasi lucru, hahaha!, imediat dupa ce s-a luat decizia asta cu taxa dubla am vazut comentariile oamenilor pe realitatea.net, ce de injuraturi si-au luat si feseneii...

Lilick Auftakt spunea...

@atreides

Haha! Da, ai dreptate, numai ca uite ca nu a mai facut nimeni acum un mare scandal cu taxa ca atunci.

Anonim spunea...

@atreides Chestiunea cu taxa o judeci destul de ingust, doar din prisma intereselor tale personale. Tariceanu n-a judecat atat de simplist si populist, punand pe primul plan interesele tarii, protejand industria auto autohtona! El n-a judecat niciodata populist, a facut totul pentru binele comun. Daca vei judeca un pic mai mult vei vedea ca am dreptate.
Fesenistii ce-au facut? Taxa nu mai este tripla, este doar dubla! Ha ha ha ha ha (hahait basescian)! Exemplu tipic de basescianism. Ei au vrut sa impace si capra si varza, adica si interesele statului si ale oamenilor care protestau. Esti multumit de decizia lor tipic mioritica? Ei au mers doar pe ideea sa schimbe taxa, doar pe motiv ca era luata de Tariceanu!

Anonim spunea...

@hendrix "Chestiunea cu taxa o judeci destul de ingust, doar din prisma intereselor tale personale." Te inseli, n-am nici un interes personal aici, eu am platit deja taxa (si alta masina nu am de gand sa imi mai iau), in august, 500 euro, nu mi-a convenit ca am platit-o dar nici nu m-a adus la sapa de lemn, taxa aia din iulie era foarte buna asa cum era, in vreme ce dubla sau tripla devine o aiureala. Si ma tem ca nici nu a avut cine stie ce efecte, ti se pare cumva ca de la 15 decembrie incoace a crescut spectaculos vanzarea de Dacii in Romania? Ma cam indoiesc. Iar despre fesenei nici n-are rost sa discutam, niste dobitoci si mincinosi ordinari, astia ziceau ca vor anula taxa cu totul, au facut ca si cu marirea cu 50% a salariilor profesorilor...

Anonim spunea...

@Lilick. Sunt de acord cu tine că poate era nevoie de o asemenea dezbatere inedită. Dar sunt de acord şi cu @Anonim, în privinţa gustului amar.

Am pierdut un senator. Pe Crin Antonescu. Mai precis, şi-a pierdut reprezentativitatea pentru mine. Nu-l voi mai vota. Pentru că a fost extrem de unfair, sub aparenţa fair-play-ului şi în asta constă perversitatea. El e cel care a dat tonul atacurilor. A atacat aluziv, cu ironiile lui de reptilă, în aşa fel încât să-l pună pe Tăriceanu într-o situaţie imposibilă: fie să replice, fie să facă non-combat. Deci, 1. fie să riposteze în stilul lui direct şi deschis - şi să dea astfel impresia că el e cel ce iniţiază atacul, pentru ca Antonescu să se poată ulterior victimiza la mişto, ceea ce s-a întâmplat. Sau 2. să nu replice şi să dea impresia de slăbiciune, pentru ca Antonescu să-l poată acuza ulterior că nu face faţă unei confruntări cu Băsescu.

Se întâmplă mizerii în PNL, Antonescu ştie foarte bine în ce curvăsăreală e băgat până peste breton şi se dă fată mare. Unul din lucrurile pe care le detest cel mai tare e fariseismul. În consecinţă, Crin Antonescu nu va mai avea niciodată votul meu. Şi ştiu că în politică nu se spune niciodată. Deci, niciodată.

Oricum, cred că ideea principală e următoarea: schimbarea lui Tăriceanu, bucuria lui Băsescu.