26 mar. 2009

"Marca Basescu"

"It is not wise to spend too much in times of financial crisis. You could combine your elections!"

“În timpul crizei economico-financiare nu este înţelept să se cheltuie mulţi bani. Puteţi să vă cuplaţi alegerile.” - (in traducere de pe agentiile bulgare de stiri)

Asta recomanda acum o luna Wilfred Martens, presedintele PPE, bulgarilor.
Interesant, nu? O astfel de recomandare am putea sa primim si noi de la seful popularilor europeni. E criza. Lumea va intelege. O astfel de carja pusa sub bratul Piratului ar putea trece neobservata. Ce ar sta insa in spatele acestei recomandari? Frica lui Traian Basescu de a infrunta alegerile in toamna, atunci cand criza se va accentua. S-a scris deja mult despre asta si nimeni nu poate sa nege ca ar fi cea mai buna strategie pentru a-si lua adversarii prin surprindere.

Acum o luna si ceva scriam: “Pe cine ar avantaja niste alegeri organizate asa, din scurt? Greata opiniei publice este maxima. S-ar prezenta foarte putini la vot. Fara o campanie indelungata, cu discursuri si bannere, cu fluturasi si stegulete, lumea n-o sa vina la vot. Pe cine ar avantaja asta? Un absenteism masiv, 30% din totalul alegatorilor la urne, i-ar asigura lui Traian Basescu alegerea inca din primul tur. Daca nu castiga din primul tur nu devine problematica realegerea? Nu se vor coaliza toti impotriva sa? Nu e asta de evitat? Pot aparea candidati noi, cel plasat pe locul doi, in finala, va colecta voturile tuturor, etc. etc. Complicatii! Probleme! Eu zic ca “Basescu ne-o trage din scurt” e un scenariu posibil.”
De asemenea am mai scris despre o piedica in calea succesului lui Basescu: “Turul doi”:
“Cotat cu 35 la suta din intentiile de vot, cel mai mare pericol in momentul acesta pentru Basescu este TURUL DOI, atunci cand fortele potrivnice, coalizate, l-ar putea rasturna ca pe Blaga la Bucuresti. Il stiti pe Traian Basescu stand linistit, fara sa-si pregateasca terenul pentru evitarea unui esec electoral?”

Cum ar putea Traian Basescu sa scape de acest tur doi? Scrie si Flavius Obeada pe aceasta tema, si se refera la “(…)amendarea Constituţiei, astfel încît preşedintele să poată fi ales cu o majoritate… cît mai simplă.”
Pentru a se organiza alegeri anticipate Basescu insa trebuie sa demisioneze. Pe Agerpres, fosta Rompres, adica agentia de stiri a guvernului, a STATULUI, se pomenea ieri intr-un articol de o eventuala demisie a lui Basescu. Putem spune asadar ca se vorbeste OFICIAL despre demisie.

Sa presupunem ca se aranjeaza cu demisia, cu alegerile anticipate, ba chiar si cu Constitutia. Nimic nu ne poate lua prin surprindere din moment ce toate trusturile de presa toaca deja subiectul, nu? Ceva totusi lipseste din toata aceasta constructie meticuloasa. Un gest „marca Basescu” Fulgerator, care sa ne lase cu gura cascata. In stilul in care ne-a obisnuit. Ceva ce PARE…visat peste noapte. Sa incercam sa intuim mai departe? Ce ati zice daca totusi Traian Basescu nu mai candideaza, preferand sa ajunga prim-ministru, „job” in care deja se simte ca pestele in apa dupa cum observam de cateva luni? In cazul in care e asa: cine ar putea fi Medvedeev-ul lui Basescu? Caci aceasta constructie trebuie sa aiba si un mot decorativ in frunte, nu? Nu cumva Mircea Geoana?

Nu e obligatoriu sa fie asa, dar nu ma indoiesc ca Basescu nu s-a gandit deja si la un astfel de plan.
Vreau sa va intreb: ce alte gesturi „marca Basescu” mai intuiti?

P.S. Si o recomandare: atentie la ministrii PSD! Mai e vreunul cu adevarat pesedist in Guvernul asta? Si nu, nu ma refer la o apartenenta politica declarata sau la un carnet de partid.



JOS COMUNISMUL
Asculta mai multe audio Muzica »

32 de comentarii:

Anonim spunea...

Asa zisii "populari" cam dicteaza in PE si in tarile membre, mai ales cele abia intrate in UE. Li se pare ca trebuie sa fie PPE, adica Parlamentul Popular European, ca sa-si vada cit mai in liniste de diverse matrapazlicuri si grupuri de interese.

Acum, cind unii au inceput sa vada viclenia popularilor si acapararea deciziilor in mina lui alde Berlusconi & Cie, musiu Martens da lectii de... economisire a banilor electorali pe spuza partidelor populare fratesti. Si in detrimentul democratiei.

Nu ar fi exclus sa apara si pe aici, cit de curind, vreun oficial popular din asta, care sa dea "sfaturi" electorale din astea, care sa indice ce fel de guvern ar fi pe placul Parlamentul (Popular) European.

Anonim spunea...

Ar fi tot din ciclul "Uniunea Europeana" ne sileste... bla bla bla.

Riddick spunea...

Adica, sa speram un dezastru economic si sa aducem o panarama tip Obama ? Peste balta, s-au cam prins, si nu-i vad bine pe democrati la mid-term elections. Si sa speri la o alaturare a PSD-ului ,,batran'' (Quintus dixit) este intristator. Daca iese masura cu imprumutul FMI, nu vad cuplarea alegerilor. Bomba cu ceas este somajul, si mai ales fluxul de capsunari care se reintorc, majoritatea fara vechime si asigurari sociale. Astia sunt factorii decisivi.

Lucia Verona spunea...

Nu se poate amenda Constituţia pînă în iunie. Alegerile se pot cupla doar dacă Băsescu îşi dă demisia. Dar nu poate fi ales din primul tur, că nu văd eu peste 9 milioane de români la vot.
Oricum, nu prea cred în varianta asta, nu riscă Băsescu să demisioneze acum.
Cîţi pesedişti mai sunt în guvern? Nu ştiu. E vreunul?

Lilick Auftakt spunea...

@Lucia

"Nici noi nu mai stim cati suntem" :)

Anonim spunea...

@Riddick - dezastrul economic il cam avem, pe toata planeta, dar mai ales in zona asta. Si dezastrul social s-a realizat, cu contributia "inteleapta" a marelui conducator. Basescomanie si basescolatrie, iar avem, de nea-m umplut de cucuie (virtuale, deocamdata) toti astia care ne permitem sa nu-l luam in serios pe "suprem" sau adunatura aia de elita... anapoda, care este PDL.

Chiar crezi ca un imprumut poate fi "providential"? El mai trebuie si dat inapoi, ceea ce implica niste vremuri impovaratoare rau de tot pentru platitorii de taxe. Nu ai prins vremea cind Ceausescu s-a ambitionat sa achite imprumuturile?

Poate fi "providentiala" o persoana, nici prea culta, nici prea... empatica la plingerile "prostimii", fie ea cit de agresiva si asertiva (aka are o parere excelenta despre sine si propria famiglie)? Si o parere execrabila despre toti "ceilalti"...

Mai ales cind vezi, pe zi ce trece, ca tot ce spune sint numai lozinci aducatoare de voturi si functii pentru grupul personal de interese? Si tot ce face este sa incerce sa "abureasca" cit mai multi votanti.

Culmea este ca acum cei mai vajnici "aparatori" si votanti ai pdl-ului isi pierd slujbele cu zecile si sutele de mii... Si tot ei se uita in gura lui, de parca ar fi Mesia...

Anonim spunea...

Erata: Pardon, "ne-am umplut de cucuie"! :( Sint cam obosita si fac prea multe lucruri deodata. :P

Sper sa nu recidivez... si sa ma fi molipsit de la coana @theo de trista amintire!

Noi succesuri si altor admiratori ai coanei @theo! hihihi

Riddick spunea...

Sper sa ramana doar virtuale cucuiele, ni le luam cam toti cei care avem o opinie sau alta... Nu cred nici eu in oameni providentiali, ar fi o contradictie in termeni. Vremea platii datoriilor am constientizat-o candva, prin vara lui 1981, cand am intrat in Alimentara, ma trimisesera ai mei la cumparaturi, si la raionul zahar rafturile erau goale, iar unde stateau navetele cu ulei de se umpleau sticlele de praf, nu mai era decat nectar bulgaresc la sticle de 0,5 litri, foarte bun, dealtfel. Ce sa mai zic ? Filmul s-a rupt candva, in vara lui 2005, la o discutie la o terasa, intre niste politicieni... ce va mai fi, sper sa fie de bine.

Anonim spunea...

@Riddick - stii ce ma deranjeaza pe mine cel mai tare la partidul asta al lui Basescu? Ca vad pe acolo din ce in ce mai multe persoane cu care nu as vrea in veci sa schimb o vorba si de care viata m-a invatat ca este mai bine sa ma feresc.

Si pentru ca m-am ocupat cindva de "resurse umane", pot sa adaug ca nu am vazut in PDL nici macar o singura persoana care ar putea, ca angajat pe orice post, sa poata aduce firmei "valoare adaugata". Nici macar o singura persoana, iar asta imi da mult de gindit...

Si nici macar "simpatic" nu mi se pare nimeni de pe acolo, fie si doar pentru un Campari, ca intre fete... Asta-i tot si sa stii ca ma pricep bine de tot la oameni. Ii "citesc" aproape "din prima", cum zicea si biata mama.

Anonim spunea...

La mine, din pacate, "cucuiele" nu au fost exclusiv virtuale, dar am avut... ursitoare mai bune decit altii.

Riddick spunea...

Eu unul nu sunt membru in vreun partid, nu raspund pentru ei. Cand ,,am intrat'' in UTC, a fost cam asa : au venit carnetele gata completate, 34 de bucati, cati eram in clasa a opta, si eram chemati dupa catalog, sa venim la catedra si sa semnam de primire. Urma treapta intai, nu puteam sa ma manifest negativ. Dupa revolutie am vazut doua partide cum sunt distruse sistematic din interior, si din bucatile lor si bucati dintr-al treilea incropindu-se un nou partid, care sper sa confirme. Ca daca nu, ne-am dus pe copca ca tara. Ionut popescu poate fi un nume ?

Anonim spunea...

Brrr... "care ar putea, ca angajat pe orice post, sa aduca firmei..." suna un pic mai bine.

Ma retrag, sint prea obosita si preocupata de chestii planetare, nu de scrisul coerent! :P

Paaaa, fetelor!

Lilick Auftakt spunea...

@Lulutza

Papaa!

Anonim spunea...

Ionut Popescu... Un destul de onorabil redactor sef de revista (de popularizare) economica... Atit si nimic mai mult. Am incetat demult chiar si sa mai rasfoiesc Capital, pt ca ma enervau titlurile excesiv de razboinice. Si nu se spunea absolut nimic nou sau interesant.

Paaaa, fetili!

Anonim spunea...

Crin Antonescu, Radu Vasile, Alexandru Athanasiu, Decebal Traian Remes si Laszlo Borbely au semnat, in 1999, hotarari de guvern in urma carora Strandul Tineretului a ajuns pe mainile lui Puiu Popoviciu, unde acesta a vrut sa dezvolte un proiect imobiliar. Calin Popescu Tariceanu, Tudor Chiuariu, Zsolt Nagy si Varujan Vosganian au semnat hotarari de guvern pentru facilitarea unui alt proiect imobiliar in care e implicat Puiu Popoviciu alaturi de Posta Romana. Tariceanu a si primit, de la Popoviciu, un teren pentru firma sa de importuri auto.

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/125751/Politicieni-cu-greutate-in-insectarul-lui-Popoviciu.html

Anonim spunea...

Treaba asta cu devansarea alegerilor prezidentiale odata cu cele pentru PE, pe 7 iunie, este un simplu balon de incercare aruncat in presa de ba-secu prin gura lui berceanu, atat si nimic mai mult! Evident ca si-ar dori ba-secu sa devanseze alegerile, acum cand criza inca n-a ajuns la apogeu, dar nu se poate. Singura sansa ar fi sa-si dea demisia, dar CUM O VA MOTIVA? Practic vorbind, pe 8 aprilie este data limita a depunerii listelor pentru euroalegeri si se intra in linie dreapta, nu mai este timpul fizic necesar pentru ce ar vrea ba-secu.
Cum spuneam nu o data, CRIZA IL VA DOBORI pe ba-secu, incompetenta guvernului sau fiind greu de egalat. Trendul descrescator pe care se afla nu poate fi oprit, in ciuda multelor diversiuni puse la cale de securisti, ultimul fiind jalnicul scandal mediatic in jurul retinerii lui Popoviciu si 2 sefi de la 0215, pe motivul hilar ca primisera mita o sticla de whisky, o agenda si o sapca! Aceste diversiuni sunt actiuni pompieristice facute din disperare, dar ele nu pot sa distraga atentia de la marea criza ce apasa tara tot mai mult. El va deconta criza cu siguranta, doar este nasul acestui FSN reloaded, la care s-a negociat 2 ani!
Un scenariu precum in Rusia lui putin? Nu cred! Chiar daca i-ar face un lobby puternic sculei sale boc-care-face-poc, minuscule desigur, nu vad cum oamenii ar putea alege ce vrea ba-secu, ca intr-un fel de psihoza in masa! Odata cu caderea lui de la putere va cadea iremediabil si Partidul Derahat, o imagine fidela a jegului uman intrupat de securistul de la Anvers.
Cat priveste intrebarea cati pesedisti sunt in guvern, eu zic ca niciunul. TOTI sunt oamenii lui geoana, adica cel care a semnat pactul cu diavolul, fiind deja inregimentati in oastea prezidentiala. Pesedistii adevarati n-au facut pact cu ba-secu, ei fiind in continuare tintele preferate ale presei portocalii, ma refer la grupul condus de ilici si nastase. Daca ba-secu se teme de cei doi eu zic ca este de bine!

Pro DOC spunea...

Draga Lilick, aceasta este varianta corectata. Iti multumesc.

Vad barbati croind o lume care-ai vrea sa nu existe
Bordurari la guvernare si vreo doua trapeziste:
Nutzi, gura maiestrita, Ridzi serpuind la sala,
Geoana, firea cea intoarsa, Boc cel caraghios si mic,
Pogea hacuind bugetul, pentr-o da mereu in bara,
Vacaroiu sorbind dulce din celebra lui licoara
Si Basel croind la planuri din cutite si pahara.


Magurean vestind Jucanei pe razboiul inimic,
Lira ragusita, Orban, Pata - vax de-ntelepciune
Si Tribunul, iar in spume, tinand speech-uri de minune.

Unde-i liberalul Tari, unde-i Adi-Bombonelul, unde-i Vulpea Ardelean?
S-au dus toti, s-au dus cu toate pe o cale neinturnata.
Cu Dejeu slavind incestul intr-un cor de pederasti*
La a gay-lor parada ar cheama oaste inarmata.

Si ca Byron treaz de vantul cel salbatic al durerii,
Palid stinge Antonescu santa candela a sperarii.
Descifrand ruina tarii intr-un an electoral.

*La adopatarea legii de dezincriminare a homosexualitatii, Gavril Dejeu, la data aceea ministru de Interne, a tinut un speech in Parlament, spunand ca mai degraba ar dezincrimina incestul, fiindca din incest tot poate iesi ceva - cum ar fi, de pilda, un copil! -, pe cata vreme din pederastie nu iese nimic.

Mihai spunea...

Se da spaga in Romania! Am aflat ca unul a fost mituit cu o sapca.

Pro DOC spunea...

@Lulutza
Ciudati sunt PPE-istii astia cu tendinta lor de-a dicta. Si cand te ganesti ca toata miscarea asta populara europeana s-a construit in jurul principiului subsidiaritatii, potrivit caruia nicio decizie care poate fi luata la un nivel inferior de decizie nu trebuie transferata la un nivel superior!!

Lilick Auftakt spunea...

@Hendrix

Cum va motiva demisia? Il banuiesti ca ar avea vreun pic de bun-simt? Gaseste el ceva...Insceneaza ceva.
Plus ca psihoza in masa se poate crea. Tu chiar nu ai vazut cum lumea alege sa mearga pe cea mai fara logica cale atunci cand are de ales? Un exemplu: logic si normal ar fi ca Eba sa nu fie votta, nu? Ei bine, parca vad ca o sa aiba vreo 500.000 de voturi.
Nu e obligatoriu ca cel propulsat sa fie Boc.
Asa e, PSD nu exista la guvernare in forurile de decizie. Mananca si ei o paine prin teritoriu. Gasca Geoana e 100% aservita Basescului. Daca se va amplifica criza pesedeii vor deconta ca prostii. PSD e zero.

Lilick Auftakt spunea...

@Pro Doc

Haha! Mi-a placut. :) Ce-o mai fi de facut?

@Mihai

Bine ca nu a luat spaga si o cutie de chibrituri. :))

Pro DOC spunea...

Ce e de facut in afara de parodii? Pai, emigrare ori o noua "schimbare" ... :) si adoptarea urgenta, de catre membrii UE, a tratatului de la Lisabona, care ar mai transfera catre forurile europene unele dintre puterile executivului, cel putin cele care tin de politica externa, si aia dezastruoasa! Macar sa incepem cu vecinii, daca in ograda noastra nu mai stim de unde s-apucam treaba.

Pro DOC spunea...

Update
On topic

"In Constitutie se spune clar ca presedintele trebuie sa-si dea demisia pentru ca functia sa fie vacanta. Tot in Constitutie se spune ca in termen de trei luni se fac alegeri, or nu mai sunt trei luni pana in 7 iunie", a afirmat Victor Ponta, citat de Mediafax
(via EVZ).

Asa ca, deocamdata, la Cotro se croiesc doar planuri din cutite, si, mai ales, "din pahara". Hihi.

Pro DOC spunea...

Constitutia din 2003 / Articolul 97 / Vacanta functiei

(1) Vacanta functiei de Presedinte al Romaniei intervine in caz de demisie, de demitere din functie, de imposibilitate definitiva a exercitarii atributiilor sau de deces.
(2) In termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanta functiei de Presedinte al Romaniei, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Presedinte.

Cum europarlamentarele se vor tine pe 7 iunie, Basescu ar trebui sa se grabeasca cu depunerea demisiei. Ar putea pretexta ca e scarbit de lipsa de comunicare cu guvernul sau ca se simte invins de securisti. LOL

Lilick Auftakt spunea...

@Pro Doc

Ponta nu intelege? "In termen de trei luni" nu inseamna "dupa 3 luni de la demisie".

Lilick Auftakt spunea...

@Pro Doc

Asta cu "invinsul de securisti" ar fi tare, dar ar fi si culmea tupeului. Nu m-ar mira sa bage un astfel de motiv. :))

Pro DOC spunea...

@Lilick
Da, pentru interpretarea lui Ponta ar fi trebuit ca art. sa stipuleze explicit "in minimum trei luni de la vacanta postului". Ma mir, el nu o fi facut niciun curs de semantica la Drept? Oricum, martie e gata, aprilie e cu Pastele, iar mai ar fi necesara pentru campanie electorala. Ramane cum am zis: Basescu croieste planuri "din cutite si pahara", desi s-ar descurca si numai cu paharele...

Anonim spunea...

Pe 14 ianuarie postam un comentariu : se pregateste TB de modelul Putin ? Pe 25 ianuarie acordam importanta unui gand prezidential caruia ii daduse glas elena Udrea : " daca TB se mai hotaraste sa candideze ..."astazi aceste scenarii devin mai conturate, nu neaparat posibile, dar mai tangibile.
In legatura cu comasarea alegerilor, ma tem ca nu este imposibil. ce ne facem daca TB si-ar da demisia, nu ?

Lilick Auftakt spunea...

@Camelia

Vai de noi..ce ne facem? :))

Anonim spunea...

@Pro DOC Constitutia vorbeste de mandat, si de incheiera mandatului inainte de termen.
Berceanu nu a vorbit de incheierea mandatului inainte de termen, s-a referit la alegeri normale, dar decalate in avans, si preluarea postului sa se faca la termen.
A si exemplificat cu SUA, unde intre desemnarea castigatorului si preluarea functiei trec 2-3 luni.

Alegerile decalate nu intra in conflict cu Constitutia.

Crezi ca Basescu e fraier sa-si scurteze mandatul?
El vrea doar sa faca alegeri inainte ca romanii sa simta efectele crizei si ale masurilor de austeritate ale guvernului.

Pro DOC spunea...

@Gheorghe
Nu cred ca e posibila decalarea in avans, adica inainte cu 5-6 luni de incheierea mandatului. Constitutia spune: ARTICOLUL 83 - Durata mandatului
(1) Mandatul Presedintelui Romaniei este de 5 ani si se exercita de la data depunerii juramantului.

(3) Mandatul Presedintelui Romaniei poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa.

Asadar, Constitutia vorbeste doar despre posibilitatea prelungirii mandatului, adica de intarziere a alegerilor prezidentiale si nicidecum de o devansare a lor. Alegerile anticipate, spune Constitutia, se pot organiza numai in conditia de vacanta a functiei de presedinte, vacanta la care se ajunge prin demisie, suspendare, deces. In fine, nici modelul Putin nu mi se pare realist, nici Boc si nici alt PDL-ist neputand sa fie "impus" precum Medvedev. De cate ori a incercat sa sprijine un candidat, Basescu a starnit o reactie mai degraba adversa. Si daca la Cotro nu va urma tot un PDL-ist fidel presedintelui, cine il va confirma pe Basescu in functia de premier? Cred ca toate aceste petarde lansate de apropiati ai presedintelui sunt parti ale unor scenarii nerealiste, avute insa la un moment in vedere de strategii lui TB.

Traian Breazu spunea...

Total de acord cu Hendrix.