31 mar. 2009

Udrea va organiza chiolhanuri cu ziaristii (spaga oficiala)


Nu m-am indoit de cele povestite de Sebastian Corn in legatura cu chiolhanurile pe care le organiza Traian Basescu cu ziaristii, pe vremea cand era ministru. Se pare ca Elena Udrea vrea sa ii preia obiceiul. Si cum e mai frumos sa se apropie de jurnalisti, sa le inmoaie condeiul, sa le indulceasca vorba, decat prin organizarea de agape porcesti, asa cum facea si idolul ei odinioara. Ma indoiesc ca in ziua de azi ar mai exista in presa persoane care sa pice in mrejele Duduii pentru doi carnati si trei mici, dar putem sa fim luati prin surprindere de astfel de specimene. Si nu ca s-ar imbuiba cu fasolea cu ciolan a Duduii ar fi o problema. Ci ca ar putea sa fie astfel mituiti de la cel mai inalt nivel politic sa-si modereze criticile.

"Guvernul a adoptat în şedinţa din 18 martie două proiecte ale Elenei Udrea, planul de marketing şi promovare pe 2009 şi planul anual de dezvoltare a produselor turistice, publicate în Monitorul Oficial. Cele două documente, înşirate pe multe pagini, prezintă viziunea ministrului Elena Udrea pentru relansarea turismului românesc sub patru coordonate principale: organizarea de talk show-uri plătite la radio şi la tv, agape pentru ziarişti, achiziţionarea de produse alimentare şi băuturi slab alcoolizate pentru aceste ocazii, organizarea de seminarii şi de studii de fezabilitate şi prefezabilitate." - Cotidianul

Boc pluseaza si el: “Avem în vedere susţinerea presei, care înţeleg că se confruntă cu anumite probleme de natură economică. Voi avea discuţii cu miniştrii de resort pentru a găsi forme de sprijin instituţionale. În măsura în care Guvernul, prin posibilităţile pe care le are, poate veni în sprijin, aveţi în Guvern un susţinător şi un factor pentru a limita efectele negative ale crizei în domeniul presei" - Cotidianul

Update: Din Ziua de Cluj:
"Tişe a luat-o în faţa premierului
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a anunţat acum două luni că intenţionează, mai ales în acest an de criză, să susţină mass-media locală cu acţionariat clujean, dar şi trusturile de presă care au angajaţi oameni din Cluj, în contextul obligaţiilor legale pe care forul judeţean le are atât în ceea ce priveşte investiţiile finanţate din bugetul propriu, cât şi de la Guvern sau din fonduri europene.
“Autorităţile publice au anumite obligaţii pe lege, iar printre acestea sunt şi cele legate de anunţurile publicitare. în acest an vreau să ne orientăm spre presa cu acţionariat clujean sau trusturile cu angajaţi clujeni. Volumul de publicitate pe care îl vom avea va fi dictat de achiziţiile pe care le vom face. După ce ne vom fixa toate investiţiile de anul acesta, vom şti exact câtă publicitate vom avea de dat. Să nu se înţeleagă că am luat această decizie din nu ştiu ce motive...”, a atras atenţia preşedintele CJ."

28 de comentarii:

Lulutza spunea...

Daca face madama Udrea agapele astea in fiecare zi, sa nu mai fie nevoiti ziaristii sa faca piata sau sa mearga la restaurant, va avea un succes enooooooohrm.

Desi eu cred ca ea vede "actiunea" cu pricina ca pe un fel de cantina a saracilor, doar ca pe bani publici.

Poate, cu aceasta ocazie, isi imparte si tzoalele purtate de care s-a plictisit, pantofiorii si gentutzele de firma care nu mai sint in "trend", studentelor de la Jurnalism sau jurnalistelor debutante ...

Ar da plusvaloare spagii, cu real talent, gratie si voie buna! Parerea mea...

Lilick Auftakt spunea...

@Lulutza

Da. E un tip mascat de spaga. Oferita cat se poate de oficial. :)

Roxana Deaconescu spunea...

Presa din mine nu s-ar preta la aşa ceva. Dar cred că sunt oameni care s-ar duce, mă refer în primul rând la jurnaliştii de scandal, care caută tot felul de defecte în blonda turismului românesc.
Mi se pare o acţiune de prost gust, din partea ei...

Gheorghe spunea...

@All - daca puteti sa-mi faceti si mie rost de un loc la o agapa cu ministeasa turismului, sa-i sugerez niste masuri de relansare.

1. Ca actionar/cuponar la o firma de tuurism nu am vazut nici un leu dividende.
2. Nu s-au sinchisit sa-mi afle adresa sa ma anunte cand se tine adunare generala a actionarilor.
3. Nu s-au deranjat sa-mi trimita o copie dupa bilant, care-i public.
As fi platit costurile cu imprimarea si taxele postale.
4. As fi vrut sa stiu care-i gradul de ocupare a capacitatii, sau cate locuri au fost ocupate de oficiali, ale caror costuri de cazare au fost suportate de firma.

.. si mai am..

Cred ca o sa i le trimit la minister, sau pe blog ca-i mai sigur. La minister poate ajung la un functionar proaspat numit, care inca nu stie cum merg documentele.

Lilick Auftakt spunea...

@Roxid

De foarte prost gust si cat se poate de "securistica". Chit ca s-a cam practicat mereu. Dar asa...la nivel oficial, nu am auzit.

@Gheorghe

Pai scrie-i si tine-ne si pe noi la curent. Dar la agape chiar nu pot sa iti fac rost de loc. Poate pietenii nostri jurnalisti de pe bloguri, daca renunta la locul lor. :)

tony spunea...

E o smecherie.Vrea sa ii plimbe la munte,la mare.

Lucia Verona spunea...

Adică o hotărîre de guvern pentru mituirea presei? Uau! Eu de ce n-am atîta imaginaţie? :)
Dar n-am înţeles prea bine ce voiai să spui cu înmuierea condeiului :)

Lilick Auftakt spunea...

@Tony

Pai exact cum facea Basescu.:)
Ii plimba, ii distreaza, ii imbata...baga niste bani in buzunarul hotelierilor...

tony spunea...

Lilick,ii plimba ,le face programul deci ii controleaza.

Lilick Auftakt spunea...

@CRadu25

Nu mai scot postarea de la moderare ca sa nu se enerveze si altii, dar iti raspund:

Merci! Am vazut si eu intamplator. Sunt absolut disperati portocaliii. De asta scriam si eu si Lulutza pe cealalta postare despre mizerii pe care le fac anumiti jurnalisti, politicieni sau simplii comentatori. Acum, prostul ala, daca te uiti la postarea de mai jos, scrie si de unde a preluat tampeniile alea. Ei, pe mine nu ma injura Basescu. :)) Dar m-am obisnuit si nu ma afecteaza deloc. Iti imaginezi ca as putea sa scriu si eu mizerii din astea, dar nu ma pretez la asa ceva. :)

Lilick Auftakt spunea...

@Lucia

Inmuiat in "băuturi slab alcoolizate pentru aceste ocazii" :)))

Lilick Auftakt spunea...

@Tony

Ii controleaza. Dar chiar asa, pe fata?

Lulutza spunea...

Coana Leana se gudura acum pe linga presa, dupa modelul ministrului si primarului Base, asteptind laude, osanale, poeme sau macar un dram de compasiune pentru cit atenteaza "tonomatele" la imaginea ei de dama buna, pardon - competenta.

Tare mi-e teama sa nu-i fi promis... al mai tare mitocan din parcare un post de prima ministreasa sau... mai mult decit atit! Numai ca-si va supara rau fetele si el stie asta, dar spera sa le inchida gura pe moment cu un "penthouse" sau doua, cu mobila de lux, cu un post de europarlamentar...

Adica un fel de "Romanian Dream" pentru toate pitzipoancele de Dorobanti!

Lilick Auftakt spunea...

@Lulutza

Cu cat sunt mai disperati cu atat fac mai multe greseli.
Am vazut ca tot felul de ziaristi la Realitatea ii recomandau mitocanului prudenta, sa se abtina,s a vorbeasca mai mult prin intermediul purtatorului de cuvant. Dar ce sa ii ceri unei maimute care reactioneaza din instinct, speriat?

dramoleta spunea...

Mi se pare extraordinar de imbecila declaratia lui Boc: "Avem în vedere susţinerea presei, care înţeleg că se confruntă cu anumite probleme de natură economică."

Asta e nebun? Cum adica "inteleg ca se confrunta cu anumite probleme" ???

Nu a auzit de criza!?

Astia trebuie sa plece cat mai repede, daca vrem sa mai salvam cate ceva.

Lilick Auftakt spunea...

@Dramoleta

Cred ca a uitat Basescu ce sa-i dea mura-n gura sa "editeze". :))

Liviu spunea...

Pai sa ne bucuram, ca doar ziaristii sunt invitatii nostri.

La urma urmei, chiolhanurile se platesc de la buget, adica de la bietul "cap de locuitor"!

Vania spunea...

Nasol, nu mai lucrez în presă!...

Anonim spunea...

N-ar fi rau sa fie "bufet suedez" la agapele astea jurnalistico-turistice. Si sa fie filmate cu camera ascunsa. :) Cine a vazut vreodata niste... nesuedezi la un bufet suedez stie ca lacustele sint prunci nevinovati! Daca tot platim bazaconiile lui Nutzy, macar sa ne distram!

Mos Califar spunea...

Daca anunta ca organizeaza si "orgii" cu ziaristii, ziceti-mi sa-mi fac rapid o legitimatie...

madalina ionescu spunea...

Un citat de neuitat care "îmi place" de mor şi care merge perfect:

Ziariştii sunt nişte nemâncaţi care vin la conferinţele de presă ca să mănânce fursecuri (nevasta lui Slobodan Milosevici, mi-e lene să-i caut acum prenumele pe Google)

Deci soluţia e universală şi transdoctrinară, dacă îmi permiteţi barbarismul.

Din păcate, se vor găsi destui care să pună botul. La propriu.

bagatare si punct ro spunea...

problema este ca o sa faca asta numai cu ziaristii preferati de regim, nu si cu altii. fac pariu. salutari.

Claudia Muresan spunea...

o fi un semn de disperare, acu' ca Realitatea a intors armele. unde nu merge santajul (?), poate merge mita, s-or fi gindind.

Pro DOC spunea...

"Nimic nu e nou sub soare", vorba Ecleziastului.

Ori, mai aproape de noi, vorba lui Alecsandri:
"Cu gogosi, cu minciunele,
Te facusi vornic, misele!"

Pro DOC spunea...

Scuze, scuze...
Versurile citate (prost!) sunt din Costache Negruzzi, si nu din Alecsandri.
Variata corecta, a lui Negruzzi, e:
"Cu iaurt, cu gugosele,
Te facusi vornic, misele!"
Deh, am zis, in ultimul an am stat mai mult pe forumuri proaste si multe 'succesuri" s-au prins ca scaiul de mine...

Lulutza spunea...

Ba, pardon, maestrica! E din Nicolae Filimon - "Ciocoii vechi si noi". Elementar, draga Watson, elementar! :)

Pro DOC spunea...

Ba, s-avem pardon la pardon, distinsa Lulutza. Costache Negruzzi a scris "negru pe alb", in "Istoria unei placinte":

"Iti aduci aminte de copilaria noastra — care s-a dus ea sa nu se mai intoarca! — ce placuta impresie ne facea strigarea: coooovrigi! gugoseeeele! Cum alergam toti, copii si batrani, si cei mai mari si cei mai mici, cu ce nerabdare asteptam sa-si puie placintarul jos tablaua din cap, si cat de iute i-o desertam!
(…)A doua zi, mehterhaneaua juca in ograda boierului cu placinta, care, sazand in balcon, isi netezea barba cu multamire; iar cand inceta cate putin scartiitorul tipet a surlei lui mehterbasa, s-auzea intre norodul gramadit la poarta cantand:
Cu iaurt, cu gugosele,
Te facusi vornic, misele!"

Cred ca naravul "la vornicie prin placinte" era la fel de larg raspandit ca astazi, asa ca versurile cu pricina intrasera, pe semne, in folclor, fiind citate, probabil, si de Alecsandri si de Filimon. Desi, cronologic vorbind insa, "gugosile" lui Negruzzi sunt mai batraioare decat "Ciocoii..." lui Filimon, nu-i exclus sa fie corecte toate variantele. Adica, si marinal, si marinel, si mariner :)

Anonim spunea...

One of my friends already told me about this place and I do not regret that I found this article.